The Mauritanian

The Mauritanian este, la fel ca The trial of the Chicago 7, o dramă bazată pe evenimente reale care gravitează în jurul unui proces de o însemnătate deosebită.

Subiectul din filmul de față are legătură cu 911. Nu, nu numărul de urgențe, am scris eu greșit, este vorba de 9/11, atacurile teroriste soldate cu prăbușirea turnurilor gemene și nu numai.

Mai exact, filmul redă anii petrecuți la Guantanamo Bay de către Mohamedou Ould Slahi (Tahar Rahim), cel presupus a fi una din piesele importante ale acestor atentate, care le-ar fi finanțat și ar fi recrutat o parte din teroriști.

Benedict Cumberbatch (1917, Endgame) este Stuart Couch, cel însărcinat cu acuzarea și care are drept misiune obținerea pedepsei cu moartea pentru Mohamedou. Și cum se întâmplă într-un stat de drept, un proces nu ar fi echitabil dacă nu ar exista și apărare. Dar cine să se încumete să fie de partea unui terorist? Ei bine, răspunsul este Nancy Hollander (Jodie Foster – Taxi driver, The silence of the lambs) care crede că orice om, oricât de machiavelic și nemernic pare la prima vedere, are dreptul să fie apărat.

Așa că pornește un război juridic între cele două părți combatante pentru a pune mâna pe dovezile care sunt mai greu de găsit ca Sfântul Graal, guvernul american fiind foarte încăpățânat în a le pune la dispoziție.

După cum pornește The Mauritanian deja începusem să am temeri asupra veridicității celor prezentate, că filmul este o propagandă ieftină tipic americană, că vezi Doamne nu-i chiar atât de belicoasă treaba la Guantanamo pentru deținuții aduși acolo doar pentru zvonuri și bănuieli. Uite, au produse de curățenie, toaletă, chiuvetă cu apă curentă, au chiar și cărți să se cultive. Ce să mai, chiar o viață de huzur.

Dar filmul trece apoi la duritatea inimaginabilă a celor petrecute acolo. Dincolo de lupta juridică intensă, ce pare futilă chiar și pentru acuzare, pentru că apar bețe-n roate la fiecare colț, o luptă ce pe alocuri devine dificil de urmărit din cauza termenilor grei folosiți care nu spun multe lucruri pentru neofiți într-ale dreptului, The Mauritanian îți dă cu ghioaga-n tâmplă prin imagini ce prezintă o teroare greu de imaginat.

Torturile (vedeți cum puneți accentul, nu mă refer la produsele de cofetărie) sunt diabolice, nu neapărat cele fizice, nu este chiar ca în Evul Mediu unde-ți bagă para de metal în fund și apoi te pui pe defecat bolțari, ci alea psihice sunt diabolice, și ăsta este un cuvânt lejer.

Și nici nu îmi pot imagina care au fost cu adevărat torturile la care au fost supuși captivii de la Guantanamo, dacă astea au apărut în film, că nu cred că nu și-a băgat coada guvernul să mai taie din ele, că oricât de democratică se crede USA, este mai comunistă decât China.

Dacă nu cunoști povestea reală a lui Mohamedou Ould Slahi, și eu nu o știam, stai permanent în suspans, că nu știi dacă este vinovat sau nu, gagiul fiind portretizat de la început ca unul extrem de inteligent, așa că nu m-am prins dacă tot ce spune este real sau nu. Și asta a contribuit la tensiunea din film. Pe lângă ororile la care a fost supus, personajul a fost nevoit să facă față și ocheadelor mele întrebătoare: Mă, te-au prins ăștia cu mâța moartă-n sac sau ai picat de fraier ca mielul la tăiere?

Filmul este extrem de visceral la nivel psihic, pune pe tapet incompetența crasă care domnește în sânul instituțiilor americane, dar prezintă aproape fără perdea și încălcările flagrante ale drepturilor omului doar din dorința abuzivă de a găsi un vinovat.

Producția provoacă atât dezgust, încât chiar ajungi să crezi că americanii merită să fie bombardați și eradicați de pe fața pământului din cauza aroganței cu care se cred mai presus de toți și a prostiei imbecilizatoare de care dau dovadă, dar te determină să ai și o viziune mai largă asupra umanității, să nu te gândești la aparențe care, de cele mai multe ori, înșală.

Fiind o dramă de tribunal, The Mauritanian are doza lui de plictiseală dacă nu ești prieten bun cu asemenea producții, dar evoluția personajelor principale, Mohamedou, Nancy și Stuart, îți asigură un ritm constant, chiar dacă lent, și am rămas plăcut surprins de film, mai ales de interpretarea actoricească a necunoscutului Tahar Rahim. Foarte bine și credibil joacă, aproape că am crezut că asist la un documentar.

M-a cam sâcâit Benedict Cumberbatch (Infinity war, Dr. Strange)cu al său groaznic accent care nu transmitea deloc credibilitate, dar per ansamblu nu am ce reproșa interpreților. De Jodie Foster ce să mai zic? Joacă rar în filme recent, dar rupe cu actoria. A și luat Golden Globe (nu că ar însemna mare lucru ceva acest premiu).

Dacă The trial of the Chicago 7 a fost un pic înclinat spre o zonă mai ușurică a acestui gen, The Mauritanian se duce spre culmile cele mai serioase, scoțând în evidență deficiențe grave ale sistemului judiciar american căruia nu prea îi pasă de oameni sau de adevăr, doar își vrea vinovații pe care să îi condamne, că sunt sau că nu sunt dovezi irefutabile.

Merge să îi dau lui The Mauritanian 8 termene de judecată, nu mai mult, că sunt sigur că nu spune tot adevărul, deși arată o față urâtă a USA, am dubii serioase că acea față nu a fost machiată la greu pentru a ascunde, pe cât posibil, o operație estetică nereușită.

4 out of 5 stars (4 / 5)

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

Advantageous

Dacă vă era dor de un film cerebral, care atacă subiecte filozofice, atunci Advantageous poate …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *