The midnight sky

The midnight sky îl readuce pe George Clooney în spatele camerei de filmat, el regizând (dar și jucând) în acest film disponibil pe Netflix.

Povestea este una apocaliptică pentru că prin anul 2049 Terra devine brusc de nelocuit, toți consumatorii de McDonalds se bășinează simultan și aerul devine irespirabil, așa că fiecare se ascunde pe unde poate. Oricum explicația asta aiurită este mai bună decât cea oferită de film pentru că nu ne spune nimic, doar că pe Terra nu mai este de stat.

Personajul interpretat de Gică al nostru cel sur este lăsat într-o stație de cercetare la mama naibii, pe la Polul Nord, că și așa nu mai avea de ce să plece de acolo, el fiind grav bolnav.

Al doilea fir narativ vine din spațiu pentru că pe lângă Jupiter au dibuit oamenii o planetă numai bună de locuit, așa că au trimis în inspecție o navă să verifice dacă sunt ceva resurse de epuizat pe acolo. Nava, Aether, se întoarce spre Terra, Gică o vede și se screme să-i avertizeze pe astronauți să facă rapid cale întoarsă pentru că n-au ce căuta pe Terra.

Dar cum rețeaua nici în viitor nu este bună și n-ai semnal nici în mijlocul orașului, darămite în pustietate, apar ceva probleme de comunicare pe care Gică trebuie să le rezolve. Nu prea are el chef, că afară-i frig, dar trebuie să salveze ziua, măcar atât să facă, oricum se cam plictisește singur pe acolo.

The midnight sky pare a fi puradelul născut din dragostea ilicită dintre Interstellar și Gravity, doar că a fost prematur și rezultatul este unul schimonosit.

Să încep cu binele, filmul arată senzațional, bugetul generos de 100 de milioane de dolari fiind bine cheltuit. Atât secvențele spațiale fermecătoare, de la priveliști întinse pline de stele până la nava sofisticată, cât și cadrele terestre sublime în care predomină frigul, vântul și zăpadă, sunt mirifice.

N-o fi The midnight sky reușit pe partea narativă, dar îți taie răsuflarea cu vizualul superb.

Eh, cam atât cu laudele pentru că povestea este inexistentă, nu are început, nu are sfârșit. Când, după 2 ore de căscat gura la alternanța secvențelor de pe Terra cu cele de pe Aether, filmul s-a gătat, am rămas ca mumia, întrebându-mă în gând dacă ăsta nu a fost cumva vreun episod pilot al unui serial pentru că se termină de Doamne ferește, fără finalizare de vreun fel.

Însăși premisa nu are importanță dacă stai să o analizezi pe îndelete, tot filmul constă în încercările lui Gică de a alerta Aether că este nasol să vină pe Terra, de parcă ăia de la bord erau tâmpiți și nu vedeau în ce condiții se prezenta Pământul.

Nu știu care a fost eminența cenușie de a decis că taman acum este momentul prielnic pentru un asemenea film, având în vedere situația globală în care ne aflăm, dar The midnight sky este atât de depresiv încât este mai amuzant să urmărești Memorialul durerii.

Personajul lui George Clooney (Tomorrowland) este pe moarte, și Gică joacă de-i sare barba acest rol, Terra este pe moarte, speranța este pe ducă, nu găsești deloc raze de lumină în film care să te facă să crezi într-un viitor mai bun.

Vrea scenariul să ne bage o îmbârligătură din aia să-ți cadă acadeaua din gură, dar este cam transparent twistul și din cauza distribuției.

George Clooney mi s-a părut a fi o copie mai morocănoasă a lui Mel Gibson la bătrânețe, aceeași barbă sură, același discurs sictirit, de om căruia nu îi mai pasă de nimic, aceeași voce hârșâită, de la un moment dat am avut impresia că Mel i-a luat locul.

Prin film apare și Felicity Jones (Rogue One, Inferno).

Ce să mai consum aerul de pomană, The midnight sky este un film plictisitor, care nu duce nicăieri, cu o poveste banală și fără sens după 2 ore, care te lasă cu o întrebare: „Așa, și?‟, un film al cărui singur aspect pozitiv este că-i scump și datorită bugetului arată superb, dar îți suge orice chef de viață prin premisa fatalistă și lipsa oricărei bucurii tangibile.

The midnight sky m-a dezamăgit foarte mult, chiar așteptam să fie un film excelent, în schimb intră în grămada tot mai consistentă de filme post-apocaliptice de duzină care ne bat la cap că trebuie să avem grijă de Terra, dar fără să ne ofere și o poveste care să ne țină conectați la soarta personajelor.

Cum știu aflu încă din primele minute că Gică suferă cu sângele, mă duc să-i donez 5 litri, mai mult nu am de unde.

2.5 out of 5 stars (2,5 / 5)

Link IMDB

Link RottenTomatoesilm

Facebook Comments

About admin

Check Also

Monsters of man

Monsters of man este un film de familie. Nu, nu din acela de văzut cu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *