The night comes for us

The night comes for us

Vă supun atenției în cele ce urmează filmul The night comes for us, un film de acțiune, în ciuda numelui destul de ciudat, ce vine din Indonezia via Netflix, film despre care am aflat, la rândul meu, ascultând niște podcasturi care se ocupă de filme asiatice.

Cine este fanul filmelor The raid nu ar trebui să rateze această producție care-l are într-unul din roluri (nu principale) pe Iko Uwais.

Povestea este un pic diferită față de formula clasică folosită de acest tip de filme în sensul că nu există niciun personaj pozitiv din cele care contează în The night comes for us.

Intriga pornește fără menajamente pentru spectator cu prezentarea unui sat ras de pe fața pământului de către o bandă de brute aflată pe ștatul de plată murdar al celebrei Triade, un sat eradicat doar pentru că o parte din săteni a avut cutezanța de a ciupi câte ceva din agoniseala drogangistă a traficanților.

Capul acestei bande de răufăcători este Ito, unul din componenții celebrului Șase-Mări, un grup de elită creat de Triadă pentru a rezolva astfel de probleme murdare. Doar că Ito, așa nenorocit cum este, are brusc o mustrare de conștiință și când ajunge la uciderea ultimului locuitor al satului respectiv, o fetiță pe nume Reina, pur și simplu nu mai poate apăsa pe trăgaci.

Mare greșeală face, pentru că asta trezește furia mai marilor săi care asmut pe urmele sale tot ce au la îndemână, de la cohorte de ciumpalaci dispensabili până la cei mai versatili ucigași de care dispune Triada. Și printre ei se numără și Arian (Iko Uwais), o mai veche cunoștință a lui Ito.

Cei doi, alături de alte personaje, au făcut cândva parte dintr-o bandă măruntă de cioflingari care se ocupau cu trafic de două parale, dar ale căror destine au pornit în direcții diferite.

Astfel că Ito, ajutat de vechii săi prieteni (deși între ei există animozități, nu ezită să-și dea viața unul pentru altul), este nevoit să facă față valurilor interminabile de atacatori al căror unic scop este uciderea trădătorului și a fetiței nevinovate.

Dumnezeule mare, și când se pune pe acțiune, apoi să fiți pregătiți pentru cafteală de toate felurile neîntreruptă decât de scurte momente de respiro.

Coregrafia scenelor de acțiune este opera lui Iko Uwais, așa că eram sigur că nu voi fi dezamăgit din acest punct de vedere. Luptele sunt excelente și nu sunt deloc repetitive, locațiile diverse în care băieții o dau parte în parte generează fel și fel de scheme și fatalități de care Mortal Kombat (jocul) ar fi foarte mândru.

Arma de bază este cea albă, de la briceag la macetă, de la cuțit la satâr, este câte ceva pe placul tuturor. Și cum se taie și se feliază la greu, vă avertizez că filmul este dur, extrem de brutal, uneori exagerat de violent și cei cu stomac mai sensibil ar putea avea probleme să digere sângele care țâșnește ca din fântâni arteziene și membrele care performează un balet zburător grotesc.

Să nu ziceți că nu v-am atenționat, sunteți pudici la vederea sângelui stropitor, creierilor împrăștiați, dinților sparți, mațelor prelinse, degetelor retezate, mâinilor și picioarelor plecate la plimbare fără restul corpului sau oaselor la vedere atunci nu este pentru voi acest film. Și nu exagerez cu nimic.

The night comes for us este unul dintre cele mai viscerale filme (nu doar de acțiune) pe care mi-au picat ochii. Și asta nu este un lucru rău.

Răsuflu ușurat și vă spun că secvențele de acțiune pot fi savurate fără dureri de cap pentru că totul este filmat fluent, în cadre cât mai lungi și neîntrerupte din două în două secunde, fără tremurături și scuturări de cameră. Și ce este cel mai important, toate (sau aproape toate) luptele sunt realiste, mișcările sunt naturale, nu trebuie să fii un supraom sau să fii ajutat de celebrul wire-fu pentru a realiza toate schemele de luptă.

Și nu are sughițuri în a ne arăta confruntări cu genuri amestecate (bărbați care bușesc fără remușcări femei sau gagici care căsăpesc dobitoci).

Desigur, trebuie să apelăm din greu la suspension of disbelief pentru că trupurile implicate în luptă suferă abuzuri fizice dincolo de limita suportabilității și verosimilului, dar a fost un compromis necesar pentru a da naștere unor scene de luptă pe care nu le voi uita prea curând.

Cât despre finalul din The night comes for us, confruntarea grandioasă este cu adevărat epopeică, redusă la primordial, pumni contra pumni, are o durată foarte mare și când credeai că nu mai poți fi surprins de o astfel de bătălie, filmul îți demonstrează că trupul uman este un izvor infinit de mișcări surprinzătoare și modalități de a se frânge, totul fiind la mâna imaginației.

Se pare că pentru astfel de filme senzaționale în care predomină artele marțiale (aproape) realiste trebuie să ne bazăm pe Indonezia sau Thailanda pentru că alte industrii cinematografice nu sunt capabile să redea cu fidelitate așa ceva.

Chiar dacă scenariul nu se concentrează foarte mult pe personaje, printre scenele de acțiune fantastice, regizorul are timp să strecoare și câteva caracterizări ale acestora și asta este suficient pentru a simți pulsul personajelor și de a înțelege ce mișună prin creierele lor.

Îi dau un 9 pentru că povestea (deși aici chiar nu contează) nu este deloc originală (am mai văzut premisa asta), este un pic confuză, sunt implicate prea multe personaje din Triadă și la un moment dat nu mai știam cine ce intenție are, sunt și câteva neconcordanțe în ceea ce privește continuitatea, dar astea sunt lucruri de chițibuș, să mă leg de ceva, pentru că acțiunea este una monumentală, este o extravaganță sângeroasă care cu greu poate fi egalată.

Așa că dați fuguța pe Netflix și urmăriți The night comes for us cât încă mai este în portofoliul lor.

 

(4,5 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

Venom

Venom

Oare ce tip de brânză a făcut Sony cu Venom? Din aia făcută cu aracet …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *