The night house

Intru pe tărâmul thrillerului psihologic cu The night house, film regizat de David Bruckner care a mai semnat The ritual, un film bun în opinia mea.

Rebeca Hall este Beth, personajul nostru principal, o văduvă aruncată direct într-un tsunami tragic încă din primele secunde când aflăm că taman și-a pierdut soțul cel drag care a plecat la pescuit pe nepusă masă, dar nu și-a luat momeală, așa că neavând râme, a făcut momeală cu creierii proprii pe care și i-a zburat cu un glonț bine plasat.

Venită din senin, sinuciderea o afectează enorm pe Beth care cu greu își revine din șoc, dar viața merge înainte și ea trebuie să iasă din această stare, mai ales că-i profesoară și nu trebuie să își posomorească elevii.

Dar casa în care locuiește, construită de împușcatul acvatic, aflată pe malul unui lac în creierii munților (iar creieri), pare a avea o viață proprie pentru că nu-i dă pace lui Beth. Tot felul de evenimente ciudate încep să se petreacă odată cu terminarea parastasului și Beth devine tot mai neliniștită, neștiind ce să mai creadă. O hărțuiește vreun pădurar libidinos care a simțit miros de femelă-n călduri, o fi mortul care nu-și găsește drumul spre cele veșnice și se lovește de toți pereții sau își pierde Beth mințile, halucinând vrute și nevrute?

Multe întrebări, puține răspunsuri pentru că The night house nu explică absolut nimic, doar te lasă să fii terorizat de secvențele inexplicabile care ți se perindă cu nemiluita prin fața ochilor. Pelicula nu este neapărat un horror visceral, joacă tontoroiul cu fragilitatea sensibilă a creierului spectatorului și asta a ridicat mult filmul pentru că nu te tratează ca pe-o amibă făr` de cerebel.

Nu are momente prelungi de narațiune în care îți explică în mod sistematic ceea ce vezi, ci te lasă pe tine să te descurci, că de aia ești vaccinat și major, să te prinzi și singur.

Povestea este interesantă tocmai datorită acestei abordări minimaliste a scenariului, nu sunt dialoguri multe, petrecem cea mai mare parte a timpului cu izolata Beth care n-are cu cine vorbi, dar pățaniile misterioase la care asistăm ne dau toate teoriile peste cap.

Ce este drept, nu sare din tiparul filmelor care țin neapărat să-ți spargă timpanele, The night house apelează la câteva jumpscares clasice și jur că am primit una dintre cele mai zgomotoase sperieturi sonore din ce îmi amintesc. Cred că sunetistul l-a întrebat pe regizor:

– Davide!!!! Bă Davide! Cât de puternică vrei să fie bubuiala asta?

Și David, pe un ton serios:

– Cât este nivelul maxim de decibeli legal? Atât de puternică!!!!!

Da-s eficiente, nimic de zis, previzibile, însă prin modul lor de punere în scenă, însoțite de o coloană sonoră foarte potrivită, au reușit să-mi activeze defibrilatorul.

Norocul filmului este că nu exagerează cu ele, în rest groaza este una care vine de la sine, cu multe scene care te fac să rămâi încremenit, neștiind dacă trebuie să crezi ceea ce vezi sau creierul îți joacă feste.

Fiind atât de ambiguă, povestea lasă loc de multe interpretări și oho, o să conturați multiple explicații pentru ceea ce se întâmplă în film. Și probabil una dintre ele va fi și cea corectă. Eu o luasem rău de tot pe câmpii pentru că imaginația mi-a fost aprinsă de întâmplările stranii și am zburdat de colo până colo. Dar nu este un film simandicos, din ăla care n-are nicio logică de dragul de a se da mare intelectual.

The night house este, totuși, un film cu combustie lentă, trebuie un pic de răbdare cu el pentru că nu este horror-ul tipic cu fantome șugubețe sau cu călăi demonici care flutură coasa, aici aproape totul se bazează pe psihologic și pe ghicirea adevărului din spatele bizareriilor la care asiști, și fiecare strat al poveștii care iese la iveală te bulversează și mai rău decât precedentul.

The night house este delicios prin confuzia în care te scaldă și mi-a încins ceva neuronii ahtiați după un asemenea film în încercarea mea frivolă de a penetra misterul etanș. Trebuie să fii cu antenele întinse la maximum pentru că este plin de amănunte cărora nu le dai atenție din prima, dar îți revin în minte peste câteva scene.

Rebeca Hall (Godzilla vs. Kong) este felie pe meserie în rolul îndureratei soții pentru că interpretează excelent o partitură foarte încâlcită, un personaj complex, inundat de durere, temere, tristețe și, de ce nu, speranță că totuși….

Din nefericire, The night house scapă toporul pe fluierul piciorului chiar când era mai important, personal mi s-a părut că finalul este unul nesatisfăcător și că scufundă un pic filmul, dar per total am avut parte de o poveste misterioasă, propice unor numeroase interpretări, cu o atmosferă sinistră, care ți se vâră pe sub piele ca 1.000 de ace ascuțite, cu o interpretare de senzație și care, în ciuda finalului cam albastru, primește din partea mea 8 planuri arhitecturale.

4 out of 5 stars (4 / 5)

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Malignant

După Aquaman, James Wan revine la amorul lui dintâi, horror-ul, cu acest Malignant care s-a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *