The Peanut Butter Falcon

Și totuși se poate. The Peanut Butter Falcon este un film pot spune original, nefiind nimic cu sufix sau prefix, și aduce o briză de aer proaspăt în peisajul mohorât și suprasaturat al atâtor ciorbe reîncălzite.

Subiectul poate fi considerat oarecum sensibil pentru că personajul principal este Zak, un tânăr ce suferă de sindromul Down și este aruncat ca pe-o otreapă de către familie într-un azil de bătrâni, pentru că de atât ajung banii, nicidecum de-o internare într-o facilitate corespunzătoare nevoilor sale.

Aici Zak se simte mizerabil înconjurat de oameni care așteaptă să-și dea obștescul sfârșit, iar una dintre îngrijitoare, Eleanor (Dakota Johnson într-un rol de aplaudat) nu prea știe ce să-i facă pentru a-i alina suferința.

Zak nu mai rezistă și evadează din această pușcărie și pică pe capul unui pescar cu o viață ratată, Tyler (Shia LaBeouf), ce nici de-o țigară nu are bani.

Tyler este un alt personaj cu multe probleme, cu un trecut pătat de păcate greu de iertat, cu un suflet aparent mort, ce nu poate fi mișcat de nimic și care mai are și probleme cotidiene sub forma câtorva cotonogari care vor să-l tatueze cu răngile.

Între cei doi se înfiripă o relație de prietenie total neașteptată, fiind două caractere complet diferite iar The Peanut Butter Falcon devine un road trip movie, pentru că Tyler îi face lui Zak o promisiune pe care vrea să și-o respecte, însă neavând mijloacele financiare necesare, se deplasează spre destinație prin orice mijloc de transport disponibil, care de care mai neortodox.

Unele filme îți transmit încă de la primele cadre dacă vor fi bune sau nu, așa că pregătiți-vă pentru o călătorie plină de emoții, și nu pentru că filmul ar fi dramatic până la lacrimi, ci pentru că povestea prezentată este una înduioșătoare și The Peanut Butter Falcon este unul din acele filme care te fac să te simți mai bun, mai umil, mai înțelept și este recomandat a fi urmărit când ești la pământ pentru că va reuși să-ți ridice moralul.

Scenariul este un amestec reușit de comedie și aventură, presărat cu extrem de multe elemente moralizatoare, dar unele care sunt în ton cu filmul, nu îndesate cu lopata pe gât.

Pe scurt, filmul ne învață că un pic de bunătate din partea fiecăruia poate aduce atât de multă bucurie în viața altora mai năpăstuiți de soartă și că oricât de mizerabil și nefericit crezi că ești, cu siguranță va fi altcineva într-o ipostază și mai rea, tocmai de aceea nu trebuie să ne plângem din cauza oricărui nimic.

Dialogurile sunt încântătoare, replicile dintre cei doi protagoniști, Zak și Tyler, îți vor încălzi inima și te vor aduce în pragul lacrimilor, vizualul este superb, cu o natură încă sălbatică în sudul Statelor Unite, și filmul prezintă viața simplă, grea, truditoare, cu oameni muncitori și cocoșați de traiul greu, dar care găsesc mereu în adâncul sufletului o vorbă bună sau o faptă ce pare banală, dar poate schimba vieți.

Punctul forte al filmului este chimia senzațională dintre cei doi actori și aș fi putut urmări o zi întreagă interacțiunile dintre ei, modul în care se schimbă relația lor, de la una dintre doi străini la una de prietenie indestructibilă ca urmare a aventurilor prin care trec

The Peanut Butter Falcon trage și un semnal de alarmă cu privire la acest sindrom și printr-o poveste emoționantă ne transmite că și persoanele ce suferă de acest sindrom sunt oameni și că trebuie tratați ca pe niște ființe vii ce vor să trăiască,  nu ca pe niște morți neputreziți. Și asta va învăța pe propria ei piele școlita Eleanor cea cu diplome atârnate pe pereți tocmai de la Tyler, un om simplu, fără multă glagorie în cap, dar care vede în Zak un om și atât, nu un om cu sindrom Down.

Într-adevăr, filmul este un pic utopic, dar tocmai pentru a face mesajul și mai puternic.

Filmul nu este doar lapte și miere, se mai scapă și câteva cuvinte grele, precum retardat, pentru că trebuie să fim conștienți că lumea este mânjită și de existența unor specimene negre-n suflet.

Și acum să trec la actorie, atât Shia LaBeouf, cât și Dakota Johnson fac niște roluri bune, dar steaua filmului este Zack Gottsagen pentru că acesta nu joacă deloc un rol, chiar este un actor suferind de sindromul Down și impresionează din toate punctele de vedere.

Pentru un prim efort regizoral, dar și scenaristic, din partea cuplului Tyler Nilson și Michael Schwartz, The Peanut Butter Falcon este o reușită de excepție, aproape fără cusur. Un pic de dramatism în plus dacă ar fi avut povestea și aș fi fost extaziat.

The Peanut Butter Falcon nu că devine un candidat serios pentru Top 10 pentru 2019, ci cu siguranță se va regăsi printre locurile fruntașe pentru că mi se pare duioșenia anului.

Nota 9.

4.5 out of 5 stars (4,5 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

Ekipazh (Flight crew)

Seria disaster movies continuă cu Ekipazh (Flight crew), una dintre cele mai mari surprize plăcute …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *