The raid 2: Berandal

La 3 ani de la nemaipomenitul The raid: Redemption (Serbuan maut) iată că apare și The raid 2: Berandal scris și regizat de același Gareth Evans.

Bugetul pentru film, comparativ cu primul, a fost unul colosal, 4,5 milioane de dolari. Dar a meritat investiția?

The raid 2 începe la câteva ore după finalul din primul film, o să încerc să scriu curat, fără să pătez ecranul cu vreun spoiler, dar trebuie să precizez asta: Rama (Triple threat, Stuber) scapă din raidul clădirii plină cu infractori, dar viața îi este în continuare pusă în pericol pentru că acum pe urmele lui sunt copoii corupți care-l vor cu mâinile pe piept.

O salvare pare să vină din partea unei agenții secrete care se ocupă cu demascarea corupților, dar costul este unul mare, Rama este aruncat în închisoare, sub acoperire, pentru a se apropia de Uco (odrasla unui mare mahăr) și pentru a se infiltra în sânul unei organizații criminale, în ideea de a prinde 2 iepuri dintr-o singură împușcătură. Să pună organizația cu botul pe labe și să scoată din vizuina lor călduță pe oficialii corupți.

Ceva dialog de pe la început m-a făcut să strâmb un pic din nas a incredulitate: Rama, trebuie să te mai antrenezi să devii și mai bun.

Ce mă? L-ați văzut în The raid: Redemption? Se poate și mai bine de atât?

Și filmul de față mi-a răspuns la întrebare.

Sunt diferențe sesizabile față de The raid: Redemption.

În primul rând, The raid 2 este foarte lung, 2 ore jumătate, cu 45 de minute mai mult ca primul film.

Asta se traduce, în al doilea rând, prin îmbunătățirea firului narativ, povestea este complexă, nu se desfășoară într-o singură locație și atât, se simte mai multă grijă pentru personaje, sunt infinit mai bine portretizate și construite aici. De la Rama, acum devenit sub acoperire Yuda (un nume cam prea sugestiv) până la personajele negative, care sunt destule (și malefice de-a dreptul), fiecare dintre ele primește minute suficiente pentru a ne pune la punct cu personalitatea lor, cu mentalitatea lor, cu aspirațiile lor, ce să mai, ajungem să le cunoaștem pe îndelete.

Se vede că regizorul s-a maturizat, a trecut de la un film simplu (cuvântul nu are conotație peiorativă aici) de acțiune la unul mai elevat, un fel de gangster movie întunecat (nu foarte original, dar nici nu contează) presărat cu multe scene de acțiune.

S-ar putea ca filmul să nu pară atât de încărcat de acțiune din cauza duratei cam exagerate, dar fiți fără grijă, este mult mai multă bătaie ca în The raid: Redemption.

Dacă până acum am vorbit de partea ce poate părea plictisitoare pentru mulți, hai nene, lasă trăncăneala, treci la cafteală, este cazul să intru în pâine.

Eh, dragii moșului, nu credeam că o să scriu asta, dacă pentru The raid: Redemption am folosit senzație ca epitet și nu credeam că se poate mai bine de atât, aici mă văd nevoit să apelez la excepțional.

Tot ce am considerat măiestrie în primul film aici este dus la nivelul următor.

Cel mai mare aspect pozitiv este varietatea locațiilor în care avem parte de confruntări. Nu mai suntem reduși la coridoare înguste ca în primul film, aici oamenii se bat în WC-uri, în mașină, în tren, pe stradă, în restaurante, în discoteci, în pușcărie, practic nu avem locație în care cineva să nu se ia la omor cu altcineva.

Urmăream The raid 2 și mintea mi se blocase doar pe dicționarul de invective laudative la adresa filmului: „Să-mi bag …. ce mișto este faza asta!!!” „`ai de …. mea cum i-a dat perversa aia.”,  „`tu-i rasa mă-sii ce i-a mermelit-o până-n ceruri!!”.

Volumul brutalității este dat la maximum, Rama umple vreo 3-4 morgi cu cei cărora le scutură fizicul de suflul vital, iar acțiunea este splendidă și atât de intensă încât îți taie respirație. Are multe scene memorabile, de la lupta în noroi din pușcărie până la confruntarea finală cu boss-ul cel mare care nu se mai termina, de la cafteala cu ciocanele până la faza cu bâta de baseball, ce să mai, așa varietate de arme și stiluri de luptă mai rar vezi în filme de acțiune.

Sângele țâșnește torențial, oasele trosnesc într-o simfonie brutală, scăfârliile crapă într-o veselie, filmul dă o nouă conotație expresiei: „Să ți-o dau în gură”.

Și trebuie să menționez asta, rușinică John Wick 2, muta cu ciocanu` din The raid 2 a fost mult mai bună decât muta ta jucată de Ruby Rose.

Revenind la acțiune, nu cred că există armă care să nu fie folosită în acest film, atât de multă acțiune este încât fiecare scenă se baza pe alte elemente punitive, de la clasicele smotoceli cu arma din dotare, pumnul, până la o sângeroasă și tăioasă bătaie cu ceva cuțitașe, parcă le spune karambit, de la ciocane bune de frăgezit cranii umane până la clasicele shoot-out-uri cu pistoale și mitraliere, de la o scenă în care baseball-ul capătă conotații contondente până la o secvență în care o machetă este cap de afiș.

Coregrafia scenelor de luptă pare venită din altă lume, este fermecătoare prin atenția la detalii, frumusețea dansantă a mișcărilor și combinația de culori, mai ales la secvența din pușcărie, amestecul dintre gri-ul noroiului cu roșul sângelui a creat o senzație de pericol iminent.

Are și mai multe FFS-uri (faze, figuri, scheme) decât The raid: Redemption și parcă unele dintre ele sunt originale, neîntâlnite prin alte filme, asta și pentru că nu-s atât de mulți oameni capabili să le execute.

Este o paradă infinită de modalități prin care trupul poate fi frânt și o enumerare practică a tuturor obiectelor ce pot fi împlântate distructiv în carnea umană.

Iar despre filmare și editare n-am ce comenta, la fel ca în primul film, aici actorii, în mare parte, își execută singuri scenele de acțiune, deci nu sunt motive să nu fie prezentate secvențele în toată splendoarea lor, iar modul în care camera de filmat se mișcă în jurul acțiunii este o tușă de geniu, uneori nici nu-mi dădeam seama cum reușea cel care mânuia camera să se strecoare printre participanții la scandal.

În afară de durata un pic cam lungă, The raid 2 este un film aproape perfect, dovadă că pe pagina IMDB la secțiunea Goofs nu-s decât câteva erori de continuitate pe când alte filme au pagini și pagini de asemenea gafe.

Desigur, o să strâmbați din nas la zăpada din Indonezia, dar nu este o greșeală, nu mi-am închipuit că scenariul poate fi și profund, este o licență artistică, are o explicație simbolică, urmăriți cu atenție și veți observa că frigul este mereu prezent când răul este prin preajmă.

Am mai rămas stupefiat la apariția unui actor prezent și în prima parte care m-a făcut să-mi ridic sprâncenele, știind ce soartă a avut, dar joacă un cu totul alt personaj, dar șocul apariției lui este greu de uitat.

Fără doar și poate, The raid: Redemption și The raid 2: Berandal sunt printre cele mai bune filme de acțiune bazate pe arte marțiale pe care eu le-am văzut. Aș putea spune chiar cele mai bune. Îmi dau pumni în gură că nu le-am inclus în Top filme favorite ale decadei 2011-2020, uitasem cât de bune sunt, dar mă revanșez cu un 10 fără exagerare pentru The raid 2: Berandal.

Este o rușine mondială că acest film a încasat puțin sub 7 milioane de dolari și alte rahaturi infantile care cică se numesc acțiuni înfulecă zeci și sute de milioane de dolari, iar o asemenea capodoperă epică și viscerală a devenit un rateu financiar.

Abia aștept următorul film de acțiune semnat de Gareth Evans pentru că gagiul este mega talent la așa ceva.

5 out of 5 stars (5 / 5)

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

The good, the bad and the ugly

The good, the bad and the ugly concluzionează trilogia Omului Fără Nume în care Clint …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *