The silence of the lambs

The silence of the lambs

Top AFI 100

Locul 074 – The silence of the lambs

Am ajuns la unul din filmele mele preferate, așa că nu mai lungesc suspansul pentru că nu are rost, este de 10 în opinia mea.

Jodie Foster este Clarice Sterling, un tânăr cadet aspirant la o poziție în FBI, mai exact la Serviciul de Știință Comportamentală, fiind deja doxă de teorie în psihologia umană, dar cu practica nu prea le bunghește.

Domnița este luată pe sus din mijlocul antrenamentului de către idolul ei și aruncată în gura lupului, Hannibal Lecter (excepționalul Anthony Hopkins), un criminal canibal, pe cât de dement, pe atât de genial, încarcerat în maximă siguranță în burdihanul unui spital de țăcăniți.

Motivul pentru care Clarice este dată hrană proaspătă lui Hannibal este prezența unui criminal în serie descreierat care hălăduiește aiurea, ucigând fete mai dolofane și mutilându-le într-un mod ce nu face casă bună cu digestia spectatorilor.

Cum Hannibal deschide gura mai rar ca un anume președinte neamț și nu comunică deloc cu hoardele de doctori și psihiatri care încearcă să-l descoasă, ăștia de la FBI se gândesc că poate-i trezesc apetitul trimițându-i una bucată fetișcană numai bună de frăgezit.

Impactul avut de crimele comise capătă proporții naționale în momentul în care fata unui senator cade pradă chirurgului malefic, așa că tânăra Clarice începe să simtă cum presiunea îi apasă pe umeri în încercarea ei de a afla de la strălucitul doctor Lecter ceva amănunte care i-ar pune pe urmele ucigașului.

Ceea ce urmează este un film de un suspans inimaginabil generat de interacțiunile magistrale dintre cele două personaje principale.

Pe de o parte îl avem pe Hannibal Lecter, un geniu malefic, expert în psihicul uman, care joacă oamenii pe degete cum vrea, fără nici cel mai mic efort, care are în permanență cuvintele pregătite pentru a-și năuci victima și cu spiritul de observație setat la cote maxime, care te amețește la căpșor și te face să te îndoiești de propria-ți existență, de nici cu buletinu-n față nu ești sigur cum te-a botezat popa.

La polul opus se află Clarice Sterling, novicea într-ale aburelii mieroase, dar care, prin inocența și franchețea sa, reușește să-i descleșteze lui Hannibal cuvintele și îl antrenează într-un schimb de replici subtile, delicioase, terifiante, pline de tâlc, care mi-au dat fiori în ficat mai ceva decât scenele oripilante în care Lecter își face de cap, hrănindu-și monstrul lăuntric.

La nivel psihologic, The silence of the lambs este de neîntrecut, pentru că transmite o senzație de angoasă colosală care râcâie spectatorul pe suflet mai rău decât niște unghii interminabile pe o tablă școlară.

Pe lângă interpretările de excepție ale celor doi care transmit prin simple priviri mai multe emoții decât un arab torturat la Guantanamo, și regia este de așa natură încât să amplifice starea de disconfort a spectatorului prin prim-plan-uri cu figura diabolică a lui Hannibal Lecter care i-ar face pe Darth Vader să plângă în colțul camerei, pe Joker să-și schimbe pampers-ul murdărit cu maro și pe Satana să-și depună CV-ul pentru poziția de ucenic al lui Hannibal. Deși personajul Hannibal Lecter nu apare mai mult de 20 de minute în tot filmul, Anthony Hopkins a reușit să creeze un monstru sacru, la propriu și la figurat, în panoplia personajelor negative inteligente care nu sunt mânate de dorința oarbă de putere sau de strălucirea iluzorie a banilor.

Dacă dialogurile intense cu nuanțe perverse, dar nu neapărat sexuale, vi se par greu de suportat, atunci mi-e teamă pentru integritatea firelor de păr în momentul în care camera de filmat își mută atenția și se concentrează pe treburile la care se dedă criminalul căutat pe care filmul îl deconspiră repede.

În mijloc de vară singura exclamație care-mi vine în motorașul obosit din bostanul superior este Brrrr!!!! Pentru un film cu rating TV-14, The silence of the lambs este foarte brutal și grotesc ca imagine. Se vede că lumea s-a transformat într-o panseluță globală și s-a, scuze pentru cuvânt, pizdificat total. Acum, un PG-13 înseamnă lipsa completă a sângelui și un fuck aruncat la întâmplare, iar atunci, în 1990, un TV-14 își permitea să arate lucruri înfiorătoare, azi ar fi primit fără discuție rating R.

Filmul este o capodoperă fără cusur care duce genul thriller pe culmi inegalabile, aflându-se într-o companie destul de selectivă și rarefiată, poate un Se7en să i se mai alăture, așa, la prima strigare.

The silence of the lambs este mult mai profund decât un simplu joc psihologic, are teme ascunse pe care le regăsiți chiar în titlul cu multiple semnificații și chiar în fluturii din poster.

Nu mai am laude în cufăr să le arunc în direcția filmului, este suficient să spun că The silence of the lambs este unul din cele trei filme din istorie care au pus mâna pe Grand Slam-ul Oscarurilor, premiile pentru Cel mai bun film, Cel mai bun regizor (Jonathan Demme), Cel mai bun actor principal (Anthony Hopkins), Cea mai bună actriță principală (Jodie Foster) și Cel mai bun scenariu (Ted Tally).

Are câteva erori pe ici, pe colo, una care chiar m-a cam deranjat pentru că a stricat un pic o scenă plină de tensiune dar nu sunt atât de nebun încât să-i ciuntesc nota.

Sunetul provocat de apetitul pentru carne umană scos de Lecter este unul care va bântui generații de acum încolo, comparabil fiind cu pocnetul din limbă din Hereditary. Imposibil să nu tresari când îl auzi din întâmplare.

5 out of 5 stars (5 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

Lucid dream

Am săpat adânc prin Netflix, să nu plătesc abonamentul chiar de pomană, și am dat …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *