The starling

Cu The starling pe de o parte mai adaug un film în categoria celor cu titlu de animale, pe de altă parte am vrut s-o reabilitez pe Melissa McCarthy după duda recentă a soțiorului numită Thunder Force.

În The starling, pe care îl găsiți pe Netflix, avem parte de-o dramă, nici pe departe nu-i o comedie așa cum IMDB ne sugerează.

Lilly Maynard (Mellisa McCarthy) a trecut printr-o pierdere oribilă, bebelușul ei a decedat subit din cauza unui sindrom nenorocit, iar soțul și soția sunt devastați și nu știu cum să-și continue viețile după acest eveniment tragic. El, Jack (Chris O`Dowd – Molly`s game) a ajuns la spitalul de țăcăniți, ea, Lilly, este cu gândul aievea, incapabilă să se concentreze la treburile zilnice rutinate.

Pripășirea unui graur buclucaș în grădina lui Lilly schimbă întreaga dinamică a vieții acesteia care acum are o misiune clară și belicoasă, să scape de graurul vieții care îi dă bătăi de cap, la propriu, atacând-o mai ceva ca în The birds-ul lui Hitchcock.

La mijloc intervine și un psiholog interpretat de Kevin Kline care încearcă să o ajute pe Lilly să-și regăsească pofta de a trăi și a trece peste această catastrofă.

The starling este o dramă cutremurătoare despre cea mai  nenorocită situație în care se poate regăsi o familie, pierderea bebelușului și dacă la mine a avut impactul emoțional pe care l-a avut, nu-mi imaginez cum va fi primit filmul de cei care au trecut prin așa ceva.

Nu este niciun mister că prezența graurului nu este deloc întâmplătoare și că reprezintă o metaforă, una deloc subtilă, scenariul nici măcar nu încearcă să ascundă acest aspect, dar chiar dacă povestea de jelanie este una previzibilă, cu un deznodământ destul de clar încă din start, The starling este un film eficient când vine vorba de stors lacrimi.

Aici un mare aport este reprezentat de coloana sonoră, să dea dracii de nu mi se sfâșia inima ori de câte ori începea câte o piesă de bocit bine cântată și cu versuri melancolico-deprimante.

De asemenea, actorii fac niște roluri uriașe, chiar dacă sunt renumiți mai ales pentru comedii, atât Mellisa McCarthy, cât și Chris O`Dowd, rup opincile virtuale, jucând de mama focului niște roluri grele pentru că în permanență trebuie să fie în pielea unor oameni distruși sufletește.

Ce este drept, The starling pare chitit într-o singură direcție, să te distrugă psihic, ceea ce și reușește, am pus de câteva ori pauză pentru că efectiv nu mai puteam să rezist durerii prin care treceau personajele, dar făcând asta parcă își pierde din umanitate.

Când tot ce vrei este să storci lacrimi, la final rămâi doar cu o grămadă de ceapă tocată cu care nu ai ce să faci. Ca atare, se duce spre artificial.

Exagerează și cu scenele în care păsărica creează probleme, nu mă refer neapărat la CGI-ul șubred, ci la amplificarea comportamentului ciripitoarei enervante, tactică folosită pentru a cultiva și mai mult copacul lacrimal.

Tocmai din cauza asta, spre deosebire de Pig, cu care se aseamănă în multe privințe, The starling uită să pună accent pe povestea din spatele poveștii, considerând că doar moartea unui copil este suficientă pentru a genera un film bun, fără să mai acorde atenție dezvoltării personajelor dincolo de trauma suferită.

Ca atare, multe necunoscute rămân fără răspuns, niște nebuloase care te lasă perplex pentru că nu știi de ce filmul pomenește de ele dacă nu vrea să le și rezolve.

Sunt prezente și câteva chicote dar nu într-atât încât să conchid că filmul este și comedie, și oricum amuzamentul rezultă din repetarea aceleiași scene în care graurul se năpustește asupra muntelui de Lilly care se comportă de parcă ar fi o frunză năpârlită-n vânt, deși are un chintal în zi de dietă.

Fanii dramelor probabil vor fi îndestulați de lacrimogenia din film, eu am fost afectat dar nu suficient să trec cu vederea hăurile problematice din scenariul lui The starling, regizat de Theodore Melfi (Hidden figures). În schimb, am fost impresionat de jocul actoricesc al celor doi protagoniști și cu astfel de filme Mellisa McCarthy se ridică din fosa septică în care singură se scufundă când acceptă să joace în filmele consoartei, să nu-l lase să filmeze doar pereții.

Dacă era concentrat și pe altceva în afară de momentele dramatice care vin tăvălug, The starling ar fi fost un film memorabil, dar nedezvoltarea suficientă a personajelor și metafora mult prea evidentă mă fac să-i sparg 7 ouă.

3.5 out of 5 stars (3,5 / 5)

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Finch

Televiziunea lui Măr Mușcat, Apple TV, m-a anunțat că a lansat Finch, un film cu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *