The Suicide squad

The Suicide squad, a nu fi confundat cu Suicide squad (film cu care, privind în retrospectivă, am fost prea blând, dar asta este, nu mă mai sucesc acum), este un film DC din 2021 regizat de James Gunn care-și încearcă și el norocul cu ecranizarea acestei trupe de antieroi. Aruncat ca pe un ciorap țeapăn de către familiștii de la Disney deveniți subit puritani neprihăniți pentru că pe vremea când se juca prostește cu puța-n țărână a slobozit câteva glume nesărate pe ciripitorul virtual, James Gunn s-a cărăbănit la inamicii de la Warner Bros. care l-au primit cu toate brațele deschise și i-au dat ce a vrut mușchii lui. Și el a vrut un Guardians of the galaxy, varianta matură.

Mânca-v-aș gurița voastră, chiar vreți să vă sulițez cu niscai detalii din povestea pe care deja o știți? Abia ce am scris despre Suicide squad: Hell to pay, nu prea am chef să o iau de la cap repetând același lucru, dar mă sacrific pe altarul digital.

Amanda Waller (Viola Davis – Ma Rainey`s Black Bottom, Widows) pune pe roate o echipă de descreierați metaoameni care urmăresc cu ochiul liber cum li se pune rugina pe gratiile celulei și cu o combinație de miere (le taie ani din sentință) și oțet (le bubuie sinapsele dacă refuză) îi convinge pe acești demenți tragici să îi îndeplinească o misiune.

Astfel, echipa sinucigașă condusă de colonelul Rick Flag (Joel Kinnaman – Suicide squad) are în componența sa, printre mulții alții, pe Harley Quinn (Margot Robbie – Bombshell), Bloodsport (Idris Elba – Avengers: Infinity war), Peacemaker (John Cena – F9), King Shark (Sylvester Stallone – Rocky), Ratcatcher 2 (Daniela Melchior) sau Polka-Dot Man (David Dastmalchian – Batman: The long Halloween). Multe dintre aceste personaje îmi erau complet necunoscute. Iar altele sunt irosite într-un mod impardonabil.

Nici nu contează misiunea, ceva de recuperat de printr-o țară inventată, n-are mare importanță, am uitat rapid unde trebuie să ajungă ăștia.

Când scriam în Suicide squad: Hell to pay și mă autocitez: „n-o să vezi în vecii vecilor așa ceva live action (poate mă înșel și James Gunn îmi demonstrează contrariul cu al său The suicide squad), dar așa violență brutală, fără grețuri pentru ochiul privitorului, mai greu găsești prin filme‟, nu mă gândeam că mă voi înșela, dar dragii mei cititori, când ăștia de la Warner Bros. i-au dat mână liberă lui James Gunn, nu mă așteptam chiar să-l lase să zburde liber pe câmpiile pline de pitici creieriști.

Se vede în mod clar inspirația din acea animație pentru The Suicide squad are chiar o anumită evoluție a unui fir narativ identică și nu prea vreau să dau prea multe din izmene să nu vă murdăresc cu spoilere, dar seamănă povestea suspect de mult cu cea din animație până chiar la plagiat.

Filmul este de-a dreptul scelerat când vine vorba de acțiune eviscerantă, practic mi-a satisfăcut pofta pe care o am de mai mult de un deceniu de a vedea un superhero movie live action în toată splendoarea lui brutală, oarecum sictirit și sătul de toate PG13-urile juvenile cu care am fost bombardat în care acțiunile contondente nu au efecte vizuale atât de distrugătoare pe cât ar trebui.

În The Suicide squad avem o acțiune turbată care, datorită superputerilor unor personaje, se lasă cu mutilări pe bandă rulantă prezentate în toată gloria scârboasă pe care mi-o imaginam.

Tremura glanda-n mine de bucurie când era sfâșiat în două câteun prăpădit nefericit sau când gloanțele explozive n-aveau milă de căpățânile celor care se puneau în calea lor. Mațe, sânge, creieri, orice parte a corpului care poate fi smulsă cât mai împrăștiat, de toate avem parte în The Suicide squad.

Acțiunea, mai ales în partea ei finală, este la un nivel grandios, așa cum șade bine unui asemenea film scump la vedere, iar distrugerile capătă proporții metropolitane în ciuda locației restrânse, mai tot filmul având loc într-un singur oraș.

Mă uitam hipnotizat la multitudinea de clădiri transformate în moloz primordial, la sutele de năpăstuiți care-și găseau obștescul sfârșit în cele mai crunte, sadice, neortodoxe și watăfac-iste moduri imaginabile și ați crede că am lovit Sfântul Graal cu atâtea laude.

Dar, că n-am terminat, deși am scris deja cât o recenzie completă, vine valul torențial de nemulțumiri. De fapt, ar fi una singură, dar mare și lată.

Pe cât de satisfăcător este filmul din punct de vedere al acțiunii megalomane, sadic și smintit cu soarta unor personaje, pe atât de tălâmbă este partea de dialoguri.

Nu zici că scenariul este scris de James Gunn, ci de doi puradei de grădiniță autiști care s-au intoxicat cu un kilogram de acadele expirate pentru că glumele sunt dintre cele mai copilăroase, stupide și enervante din câte am auzit. Multe dintre replici păreau văicăreli de sugari care aveau în vocabular maxim 10 cuvinte pe care le repetau non stop:

– Nu l-ai văzut?

– Pe cine?

– Cum pe cine? Pe Milton.

– Care Milton?

– Cum care Milton? Pe Milton.

– N-am văzut niciun Milton.

– Cum nu l-ai văzut?

– Pe cine?

– Pe Milton.

– Care Milton?

Da-ți-aș cu făcălețul pe la târtiță măi James, prea ai dat-o-n bălării cu replici din astea halucinant de prostești care n-au niciun haz și n-au făcut decât să mă irite la culme. Se pare că nici libertatea creativă totală nu-i bună, că uite ce „perle‟ de replici ies. Și acest tip de comedie exacerbată până la extenuare trage mult filmul, evident, în jos.

Sau poate că toate dumele alea răsuflate care parcă erau destinate copiilor cu ADHD nu au fost pe gustul meu. Și nu pot spune că-s cine știe ce profunde, să zici că au substrat la care trebuie să molfăi filozofic. Nu, nicidecum, este vorba de-o ciondăneală incoerentă și inoportună fix de tipul Marvel dar, și iată că se poate, mult mai exagerată. Bine, recunosc că sunt și ceva mesaje ascunse cu săgeți clare către cei care l-au concediat, are și ceva comentarii politice, dar nu întinde coarda prea mult.

Și chiar dacă pare original la prima vedere, după ce-ți dai două palme să te trezești la realitate, îți dai seama că apelează la eternul clișeu al cărnii de tun (proști, dar mulți) folosit în filmele de gen.

Dacă nu ar fi fost stupizenia cruntă a dialogurilor, The Suicide squad ar fi fost sublim prin ciudățenia lui ieșită din comun, acțiunea monstruoasă și bine executată (efectele speciale fiind impecabile) și imprevizibilitatea poveștii cu care eram familiarizat din animația Suicide squad: Hell to pay. Vă recomand să nu vă atașați de cineva anume pentru că oricând respectivul personaj poate măsura cu dinții gradul de duritate al asfaltului.

În mod clar personajele zănatice și greu de digerat și modul straniu de abordare nu vor fi pe gustul tuturor.

Îi lipsește o caracterizare mai bună a celor prezenți la datorie, dar cum sunt mulți, aș putea spune că înțeleg parțial acest deficit, dar nici nu l-a obligat cineva pe James Gunn să arunce în film orice personaj visa noaptea.

Accentul cade pe Harley Quinn pentru că așa scria în contract deși pentru mine a fost  cea mai enervantă dintre toți și pe Bloodshot care nu-i decât o copie mai puțin carismatică de Deadshot, având aceleași probleme cu fiica sa. Pe bune James? Puteai măcar inventa un fiu, nu să te folosești de fix aceeași poveste de viață precum a lui Deadshot.

Ah, și un rol proeminent îl are și John Cena care vorbește de parcă are gura plină cu ce spune că ar fi în stare să mănânce pentru îndeplinirea misiunii.

Mie, sincer, m-a impresionat Polka-Dot Man, pare un nătărău inofensiv, dar să crape mă-sa, ce prăpăd poate face omulețul îmbulinat.

Filmul este vibrant coloristic, parcă mă simțeam la o paradă alfabetică pentru că vedeam simultan toate culorile curcubeului, dar asta nu este neapărat de bine, mi s-a părut cam prea mult din fiecare, părea un pretendent la postul de ginere care încerca din răsputeri să-și impresioneze socrii și uneori exagera cu împăunarea inutilă.

Poate că am fost influențat și de recenziile radiante care mi-au ajuns la urechi prin social media, unii catalogându-l drept cel mai bun film DC, alții printre cele mai bune filme cu supereroi, de aveam niște așteptări elevate până la cer, și de asta mi s-a părut dezamăgitor.

Pentru mine The Suicide squad este un film mediu care putea fi unul excelent dacă nu mă torpila cu un scenariu infantil, așa că mă opresc la aceeași cotație ca primul Suicide squad, adică 7 stele, pentru mine animația Suicide squad: Hell to pay este mult peste ambele filme live action.

3.5 out of 5 stars (3,5 / 5)

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Crouching tiger hidden dragon Sword of destiny

Crouching tiger, hidden dragon: Sword of destiny

După 16 ani de la original, pe fir s-a băgat Netflix și așa a apărut …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *