Thugs of Hindostan

Thugs of Hindostan

PRI 014 – Thugs of Hindostan

Am urmărit un trailer pentru un film indian și mi s-a deschis apetitul pentru acea zonă și mi-am amintit de Thugs of Hindostan. Cum aveam aproape 3 ore de omorât, am băgat cărbuni.

La finele anilor 1700 Imperiul Britanic cucerește India bucată cu bucată, un singur ținut se ține țeapăn, dar este și el dat pe brazdă, fiind luat cu japca în urma unei vărsări de sânge care ne-o aduce în prim-plan pe Zafira, o fetiță la acel moment, care este martora masacrului propriei familii. Peste niscai ani, o regăsim pe Zafira alături de protectorul ei, Azaad, într-o trupă de pirați ce provoacă pagube însemnate Imperiului Britanic.

Un alt personaj principal, Firangi (Aamir Khan), este un titirez de neîncredere care ar trăda-o și pe mă-sa pentru un gologan în plus și el este cel care le promite britanicilor că îl va livra legat fedeleș pe Azaad și lui Azaad că îl va duce aproape de inamicul de moarte al acestuia pentru a-i da lovitura de grație.

Să nu uit de Katrina Kaif, pe care am mai prezentat-o în Tiger Zinda Hai, în rolul Suraiyya care mai înfrumusețează peisajul.

Deși Thugs of Hindostan este un film care vizual stă bine de tot, cu peisaje superbe și decoruri impunătoare, fastuoase, specifice acestui gen de filme, pe partea de poveste este praf și pulbere.

Scenariul este un dezastru natural și nu mă refer la povestea în sine, ci la modul ei de transpunere pe ecran, sunt multe, multe, multe elemente narative care nu au sens și răsturnări de situații total neverosimile, pe care nu ai cum să le crezi nici dacă ți-ai trimite creierul la birt să facă baie în rachiu.

Acțiunea nu este deloc impresionantă precum în cele două filme indiene asemănătoare ca stil Baahubali (poate mi-au ridicat prea mult așteptările), aduce oarecum cu Pirații din Caraibe, se vrea un film de capă și spadă dar scenele de acțiune nu sunt deloc bine coregrafiate, sunt banale, efectele speciale sunt ridicole pe alocuri, unele cascadorii sunt prost editate și nu se leagă deloc în ceea ce privește continuitatea mișcărilor, filmul este un eșec din toate punctele de vedere.

Mă așteptam, după cum începe, să fie mai dramatic (morți, măcel, masacru, dorință de răzbunare, să vezi jale de acum încolo, îmi spuneam în gând), dar personajul Firangi (ce aduce cu Jack Sparrow din punct de vedere al comportamentului) este un clovn și filmul se duce spre parodie în multe momente.

Două elemente pozitive pot spune despre film, este frumos de privit pentru că imaginea și paleta coloristică sunt atractive pentru ochi și melodiile (parcă trei la număr) sunt implementate bine în film, vin natural, în momente care se pretează la cântat, nu sunt aruncate din senin, doar de dragul de a introduce numere muzicale.

Thugs of Hindostan își merită nota de pe IMDB, una pe care o voi folosi și eu, anume 4.

2 out of 5 stars (2 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

A.X.L.

A.X.L.

PRI 015 – A.X.L. Dumnezeule, ce film prost a fost A.X.L., încă o dovadă cum …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *