Thunder Force

Uzina Netflix-ului lucrează neîncetat și a ieșit pe poartă Thunder Force, o comedie ce le are în roluri principale pe Melissa McCarthy (The kitchen, The Happytime murders) și Octavia Spencer (Ma, The shape of water) interpretând două prietene de-o viață dar care, de-a lungul anilor, au devenit tot mai distante.

Însă o reuniune de liceu le aduce din nou aproape și formează echipa Thunder Force.

Ah, stați că m-au luat tastele pe dinainte și uitam principalul, acțiunea are loc într-o lume în care există persoane cu abilități supranaturale, dar au o denumire nelicențiată, miscreant, tradusă ca nelegiuit. Că nu aveau voie să folosească mutant pe de-a moaca.

Nu contează originea lor, ba de la o mâzgă cosmică, ba de la corali radioactivi li se trage, cert este că unii au superputeri și toți le folosesc pentru ilegalități. Aici intervine Emily (Octavia Spencer – Hidden figures), mega om de știință care inventează ceva tratamente bengoase care dau superputeri oamenilor. Cum Lydia (Melissa McCarthy – Ghostbusters) se bagă ca izmana-n crăpătură, ea capătă puteri colosale din întâmplare, iar Emily este nevoită să se mulțumească doar cu invizibilitatea. Astfel, cele două se screm să devină eroine și să salveze orașul de sub teroare Laserului (Pom Klementieff – Uncut gems, Infinity war) care face prăpăd cu puterile sale electrice.

Prima întrebare care vă vine în minte este: De ce?

Și răspunsul meu este simplu: De prost.

De aia am belit cucuruzul la acest film, de prost, doar știam că această combinație soț-soție, Ben Falcone – Melissa McCarthy, a generat numai gunoaie purulente de-a lungul timpului.

Și Thunder Force nu face deloc excepție de la această titulatură „apreciativă‟.

Premisa, deși nu-i originală, nu este cea care deranjează, treacă-meargă, avea potențial decent de umor dacă scenariul era scris de cineva competent, nu de Falcone ăsta care nici numele nu este în stare să si-l scrie corect dacă nu îl ajută nevastă-sa, că de asta cred eu că mai primește de pomană, pardon, de muncă la Hollywood, că îi pune Melissa pile.

Glumele, dacă le pot numi așa, deși mai degrabă pot fi numite buboaie colcăitoare de cretinism sublim, se rezumă la miștocăreli despre grași care n-au niciun haz. Nu m-ar fi deranjat dacă ar fi fost ofensive, că am obrazul gras, scuzele mele, gros, dar pur și simplu sunt lipsite de orice amuzament. Și faptul că Melissa joacă același rol al obezei recalcitrante, cu gura mare, lipsită de orice urmă de eleganță, bune maniere sau inteligență, nu ajută deloc la partea comică.

Practic, pârlitul ăsta de Falcone știe să scrie două glume, de ar depinde viața lui de o a treia glumă, ar muri imediat. Gaguri cu vomă și scene scârboase cu mâncare grețoasă, atât îi poate creierul construit în jurul a doi neuroni din care unul a intrat de mult în putrefacție.

Jur că îmi venea să plâng de cât de insipide, stupide, grosolane, copilărești și retarde erau acele încercări avortate de umor pe care, culmea, le și repetă, sperând ce? Că vor deveni subit amuzante?

Păcat de actrițele talentate că au fost abuzate în halul ăsta de un asemenea scenariu inapt, nu înțeleg de ce tot acceptă Melissa să joace în lăturile soțului, o avea ăla peni…ța atât de groasă încât nu-l poate refuza?

Se pare că tot mustul scriitoricesc a fost epuizat în borâtura de umor pentru că n-a mai rămas nimic pentru restul. Povestea este banală, două supraponderale se iau la luptă cu diverși răufăcători, pe lângă Laser îl mai avem pe The Crab (Jason Bateman – Game night, Office Christmas party), un om-crab cu cele mai false mâneci de cauciuc din istoria cinematografiei, dar și pe The King (Bobby Cannavale – Jumanji: Welcome to the jungle, Ant-Man and the Wasp), un candidat la primărie care este rău că așa trebuie.

Efectele speciale sunt aproape la fel de rele ca umorul, și asta spune multe, practic nimeni nu și-a dat interesul, știind că oricum va ieși un putregai de film, așa că de ce să se mai chinuie?

Actoria este una scremută rău, doar așa cred că au putut să interpreteze cei distribuiți în film, atât de diareic este scenariul încât au dat-o pe stinghereală maximă să ne distragă atenția de la scriitura catastrofală.

Îmi pare rău, nu mai am ce să mai scriu de Thunder Force, singura parte din film care nu mi-a provocat scurgeri anale este primul act, unul decent, care avea potențial, care atinge chiar ceva subiecte sensibile, dar apoi primesc muierile superputerile și se duce totul de râpă. Săracul Falcone, a încercat din răsputeri să fie woke, dar nici la asta nu se pricepe, i-a ieșit chiar pe dos. I-aș fi ucis un 1, dar pentru că primele 20 de minute sunt drăguțe ca un bebeluș care gângurește, dar peste care se pune apoi un cur imens de batoză și îl sufocă, o să-mi calc pe inimă și îi pregătesc lui Thunder Force 2 șaorme cu de toate.

Filmul are un avantaj, le face pe celelalte să pară capodopere.

1 out of 5 stars (1 / 5)

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Ghostbusters 1

Când răceala-ți dă târcoale, pe cine chemi? Pe Ghostbusters 1, bineînțeles, că doar nu ne …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *