Togo

Este timpul să aflăm și povestea lui Togo, că pe cea a lui Balto toată lumea o știe.

Despre ce bălmăjesc eu aici? Ei bine, Disney+ ne pune pe tavă un film canin, apărut de ceva timp, dar abia acum m-am deranjat să îl urmăresc.

Suntem în anul 1925, iarna este în plină domnie în Alaska (la ăștia Winter is coming mereu), iar Leonhard Seppala (Willem Dafoe – The lighthouse, Aquaman, At eternity`s gate, Murder on the Orient Express, What happened to Monday, The great wall) își vede de munca lui de antrenor al câinilor ce trag la sanie, cea mai eficientă metodă de atunci de a ajunge unde dorești pentru că prin vijelia aia albă nimic mecanizat nu poate pătrunde.

O furtună ca la mama ei acasă se pregătește să năvălească peste Nome și să inunde totul într-un ocean vast de alb, nimic nou pentru locuitorii de prin acele zone.

Dar colac peste pupăză, o nenorocită de difterie se pripășește prin trupurile firave ale copiilor și serul salvator este la mama dracului în praznic, mult prea departe pentru ca un om zdravăn la cap să se aventureze cu sania, dar nici vreo mașină de zburat nu are cum ajunge la Nome cu licoarea injectabilă salvatoare din cauza mai sus pomenitei furtuni.

După cum v-ați dat seama deja, Seppala nu este zdravăn la cap așa că își ia asupra-i această sarcină sinucigașă, sufletul lui bun nu îl lasă să stea liniștit să vadă cum mor puradeii de difterie, așa că se consideră dator să încerce.

Îl înhamă pe Togo, bătrânelul lui câine de nădejde, în fruntea haitei de canini trăgători la sanie și p-aici ți-e drumul prin urgia orbitoare.

Urmează un du-te-vino între trecutul în care Togo era doar un pui cu năbădăi care îi dădea mari bătăi de cap lui Seppala și prezentul în care cei doi prieteni nedespărțiți duc o luptă cruntă, plină de pericole, cu o natură sălbatică și îndărătnică, fără milă față de nimeni, care-ți bagă frigu-n oase, deși stai la căldurică în fața televizorului.

Togo, filmul, jonglează excelent cu cele două părți distincte.

Pe de o parte, avem amuzamentul generat de trecut, în care câinele încă mic copilandru, îl bagă în toți dracii pe Seppala, care nu are timp de năzbâtiile lui Togo ce nu șade locului nicio secundă, pare că vrea să se înhame la sanie, deși nu este deloc potrivit pentru treaba asta, fiind foarte pirpiriu pentru așa ceva. Și oricât ar încerca să-l pună la punct pe Togo, acesta pare mereu cu un pas în fața speciei umane, nimic nu îl poate îngrădi. Nu ai cum să stai bosumflat când vezi ce de prostioare face Togo cel neastâmpărat, iubitorii de animale, și nu numai, se vor topi de cât de drăgălaș este micuțul Togo.

Pe de altă parte, cu prezentul nu mai este de glumă, natura neîmblânzită face ravagii și pune obstacole tot mai dificile în calea misiunii cuplului Togo – Seppala pentru a ajunge la serul salvator ce pare tot mai departe.

Și aventurile lor sunt pe muchie de cuțit, nu știu cât adevăr și câtă ficțiune în scopul dramatizării și înfrumusețării poveștii conține această parte, dar este una foarte palpitantă, dovadă că uneori cel mai crunt dușman este cel pe care-l cunoști cel mai bine și nu vreun extraterestru picat din ceruri cu chef de harță.

Albul este rege în Togo și efectele speciale sunt destul de bune (nu excelente, că sunt momente ce te fac să cam strâmbi din mustăți) pentru un asemenea film și simți pe deplin furia naturii de îți vine să mai arunci un lemn în sobă, uitând că ai centrală pe gaze.

Filmul nu aduce nimic nou în acest gen, automat este emoționant din start când unul din personajele principale este un câine, că doar se știe direcția în care merg asemenea filme, fără să vrei ajungi să verși lacrimi, fiind practic un reflex pavlovian. Și știți exact la ce mă refer.

Willem Dafoe pare că se distrează în acest film după ce a fost chinuit cu întunecatul și psihologicul The lighthouse, iar filmul reușește să te îngrozească, să te emoționeze, să te bucure, să te întristeze și să-ți aprindă focul speranței în suflet.

De încheiere, pentru Togo am pregătit 8 lăbuțe, este un film bun, nimic ieșit din comun, dar unul din acele filme care te fac să te simți bine.

 

URMEAZĂ SPOILERE!!

Dacă vă întrebați de ce nu am pomenit nimic de Balto, ei bine, iată cum istoria este distorsionată în multe momente, cu riscul unor spoilere, Balto este considerat eroul cursei din 1925, deși el a parcurs doar o mică porțiune din ștafeta serului salvator, 20 de sănii au înghițit 674 de mile din care Togo a realizat jumătate, 340 de mile, dar Balto s-a aflat la locul potrivit în momentul potrivit, cel care a parcurs ultima bucată și a ajuns cu serul în oraș și a cules toți laurii, deși a alergat de 10 ori mai puțin decât Togo. Nu că n-ar fi erou, dar totuși, de Balto toată lumea știe, dar de Togo mai nimeni.

4 out of 5 stars (4 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

King Kong

Top AFI 100 Locul 041 – King Kong King Kong, versiunea alb-negru din 1933, este …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *