Tunnel

Tunnel

(4 / 5)

Teo-neol sau Tunnel este o producție sud-coreeană cu un titlul destul de edificator, deja știți care ar fi povestea prezentată.

Nu, nu este despre construirea unui tunel, ci se plasează la polul opus, avem de-a face cu prăbușirea unui tunel recent construit și dat în folosință.

Încă din primele minute filmul ridică la fileu o problemă stridentă care afectează nu numai Coreea de Sud, ci întreaga lume, și anume corupția și foamea de bani care duc la punerea în pericol a vieților omenești din cauza lăcomiei prostești. În cazul de față este vorba de construcția cu materiale de mântuială, pe fugă, fără respectarea măsurilor de siguranță, a unui tunel.

Situația îmi sună atât de cunoscut pentru că doar trăiesc în România, țara tăierilor de panglici pentru câte un metru de autostradă care cedează imediat dar poartă pecetea celui mai scump preț din lume.

Să revin la film.

După producerea dezastrului, Tunnel se concentrează pe eforturile supraomenești de salvare a victimelor aflate sub dărâmături. Impresionează forța colectivă generată de această calamitate, sunt antrenate fel și fel de echipaje, de la pompieri, poliție până la servicii specializate în acest tip de intervenții. Și toate astea pentru a salva fix un om.

Ăsta este șpilul filmului, în tunel se află un singur om prins sub dărâmături și filmul alternează între lupta acestuia pentru supraviețuire folosindu-se de puținele resurse aflate la dispoziție pe care trebuie să le drămuiască din ce în ce mai drastic pe măsură ce zilele se scurg și cursa contra-cronometru în care se angajează echipele de salvare care știu că omul prins în acel tunel nu are prea multă hrană și apă.

Pe măsură ce Tunnel avansează încep să apară îndoieli cu privire la capacitatea salvatorilor de a-și duce la bun sfârșit misiunea și în scenă își face apariția fața hidoasă a politicului care începe să pună în balanță valoarea unui om comparativ cu costurile imense generate de susținerea acestor acțiuni de salvare care ar putea avea ca finalitatea recuperarea unui cadavru și nu scoaterea la suprafață a unui om.

Merită oare cheltuiți milioane de dolari zilnic și paralizarea atâtor forțe de intervenție doar pentru un simplu om sau nimic nu contează când vine vorba de viață care ar trebui să fie inestimabilă?

O dilemă care nu ar trebui să fie complicată și al cărui răspuns ar trebui să fie evident împarte Coreea de Sud în două tabere opuse. Ba chiar și sufletul tău este rupt în două, pe de o parte, te gândești că dacă ai fi în locul lui Jung-soo ai vrea ca echipele să te caute până la epuizare dar în același timp, când simți că viața ți se scurge încet printre pori și începe să se moară de cealaltă parte a dărâmăturilor în încercarea de a te salva, încercări care devin din ce în ce mai futile, parcă ai vrea să renunțe la tine și să mori liniștit.

Tunnel este total diferit față de ceea ce mă așteptam, l-am văzut în orb, fără trailer, fără nimic, obișnuit cu dezastrele americane, credeam că îl voi vedea un Stallone care va dărâma munții și va căra pe umeri zeci de prăpădiți salvați. Nici că se putea ceva mai diferit, filmul nu bubuie de acțiune, de spectacol vizual grandios, este o dramă limitată la un spațiu claustrofobic și prăfuit care se concentrează numai pe uman, pe lupta interioară ce se duce în sufletul unui om aflat sub dărâmături care trece prin diferite stări emoționale, de la speranța că va fi salvat rapid până la deznădejdea generată de abandonul acțiunilor la care echipele de salvare probabil vor apela.

Pe lângă această dramă umană, avem de-a face și cu partea extrem de urâtă a speciei umane, la decăderea groaznică la care s-a ajuns, până și mass media este mai interesată să facă poze, să ia interviuri, să captureze ceva cât mai senzațional, nici nu mai contează că un om se află în pericol de moarte, important este să iasă articolul/interviul. Scârba maximă este atinsă atunci când reporterii se roagă să nu fie salvat atât de repede pentru că povestea este una care generează o pâine bună de mâncat.

Momentele dramatice și lacrimogene sunt la ele acasă, pe parcursul filmului intervin tot felul de probleme care îngreunează acțiunea de salvare și periclitează din ce în ce mai mult șansele tot mai plăpânde de supraviețuire ale protagonistului nostru. Tunnel nu ne lasă să ne ofilim complet de durere, ne stropește, deși cu zgârcenie, cu câteva momente emoționante cu un câine scump foc în prim plan care își face apariția pentru a mai alina din suferința la care este supus Jung.

Impresionează atenția la detalii a regizorului, rar mai văd prin filme pe cineva apelând în mod real un număr când vorbește la telefon, de regulă actorul duce telefonul la ureche și atât, fiind clar de tot că nu vorbește întrucât se vede ecranul de start cu aplicații, nicidecum ecranul specific unui apel. Ei bine, în Tunnel până și acest amănunt este avut în vedere.

Un film de nota 8, nu este original, nu colcăie de efecte speciale, nu exagerează cu aiureli în care un om salvează de unul singur situația, dar spune cu suflet povestea unor oameni simpli care-și fac datoria, unii cu abstinență, alții mai cu inima îndoită știind că s-ar putea să o facă degeaba, dar care nu se lasă, pentru care nu contează că obiectivul lor este un om sau 100.

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Wind river

Wind river

Am auzit numai lucruri bune despre Wind river și când am văzut că este scris …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *