Vertigo

Top AFI 100

Locul 009 – Vertigo

Cu doi ani înainte de a ne livra Psycho, alt film cocoțat sus în Top AFI 100, Alfred Hitchcock ieșea la interval cu Vertigo, un titlu de film amețitor, la propriu.

În această producție îl regăsim pe James Stewart care este peste tot în Top AFI 100 cu Rear window, It`s a wonderful life, The Philadelphia story și Mr. Smith goes to Washington.

El îl interpretează pe Scottie, un fost polițist forțat să se pensioneze mai devreme pentru că, în urma unei misiuni, este lovit de o acrofobie bruscă determinată de un eveniment tragic.

Astfel, Scottie devine terifiat de înălțimi și, cum nu se mai poate uita de sus la nimeni, este nevoit să atârne insigna în cui și să stea la taclale cu prietena de-o viață, Midge (Barbara Bel Geddes – faimoasa Miss Ellie din serialul Dallas).

Dar talentului lui se întinde peste mări și țări și un amic din copilărie îl angajează pentru o treabă destul de ciudată, să o urmărească pe nevastă-sa, Madeleine (Kim Novak) despre care se crede că ar fi bântuită de spiritul unei mortăciuni care vrea să-i facă rău.

Incredul la început pe asemenea baliverne, cum naiba să ai chiriași ilegali în suflet, și decis să refuze slujba, Scottie își schimbă brusc mintea când pune ochii pe dumnezeiasca făptură blondă care-i cade cu tronc cât ai zice vertij.

Are ce are Alfred Hitchcock cu actrițele blonde ce arată ca niște divinități umane.

Așadar, Scottie se pune pe urmărit și Vertigo devine legendă.

Este primul film din Top AFI 100 unde am simțit nevoia să îl urmăresc de două ori la rând, și nu pentru că nu l-am priceput de prima oară (deși clar mi-au scăpat unele chestii), ci pentru că mi s-a părut că sesizez anumite aspecte tehnice și am considerat de cuviință să-mi potolesc curiozitatea și să aflu dacă doar mi s-a părut sau chiar sunt niște finețuri regizorale la mijloc.

La suprafață Vertigo pare un film banal, ce mare scofală, un nene stă la pândă cu ochii pe-o duduie care nu pare a avea toate țiglele pe casă, fie este bântuită de un spirit care n-are stare, fie, ceva mai puțin ridicol, are nevoie de o cămașă marca Loco Spitel.

Oho, Vertigo este departe de a fi ceva simplu, deși pornește destul de greuț, filmul accelerează într-o spirală halucinantă de evenimente care atacă mai multe subiecte simultan, fiind atât un thriller misterios prin prisma premisei de bază, cât și o poveste romantică, altfel nu se putea în acele vremuri, dar și o dramă psihologică tulburătoare despre minte și pierderea ei.

Vertigo este incredibil de bogat în amănunte tehnice subtile, regizorul Alfred Hitchcock își demonstrează genialitatea în fiecare secvență pentru că de asta am urmărit de două ori filmul.

Fiecare cadru este minuțios pregătit, se observă un joc al culorilor și al luminii care spune multe despre ceea ce se petrece pe ecran, poate chiar mai elocvent decât liniile de dialog.

Cum să trec cu vederea lumina tot mai diminuată pe măsură ce o narațiune devine tot mai sumbră, astfel încât elementul vizual al luminii se sincronizează perfect cu tonul sinistru al cuvintelor?

Cum să ratez paleta coloristică folosită de Alfred Hitchcock care descrie sentimentele avute de personaje și stările lor emoționale, cum ar fi verdele abundent de fiecare dată când Madeleine este prezentă pe ecran?

Și exemplele pot continua, aș putea scrie eseuri întregi despre această capodoperă în care culoarea joacă un rol extrem de important pentru substratul poveștii și parcă transformă filmul într-un vis sau într-un coșmar, depinde din ce unghi privești, pentru că Vertigo lasă loc de interpretări multiple, fiind un film pe seama căruia poți discuta multă vreme. Cred că îl pot considera un Inception al vremurilor sale.

Să nu uit de celebrul efect „dolly zoom” care se joacă nemilos cu percepția ta vizuală și îți dă amețeli și care a fost folosit pentru prima oară chiar în Vertigo, ulterior devenind o unealtă la care s-a apelat tot mai des, chiar și în alte filme din Top AFI 100 precum Jaws, Goodfellas sau în trilogia The lord of the rings. Dar aici, poate și pentru că era la început și tehnica nu era perfecționată, efectul este și mai pregnant și este capabil să-ți dea stări de greață, în ton cu acrofobia personajului principal.

Scenariul, bazat pe romanul D`entre les morts de Boileau-Narcejac, este nemaipomenit, oferind atât o poveste enigmatică, dar și multiple straturi narative, mai ceva ca o ceapă imensă, pentru că de fiecare dată când crezi că ai descoperit miezul, mai dai peste un alt strat și mai interesant care te pune și mai rău pe gânduri și nu mai știi ce să crezi, unde este adevărul, cine halucinează, cine este coerent, dacă nu cumva și mintea ta o ia razna tot procesând detaliile, etc.

Sincer, nu prea m-a captivat din primele minute, nu prea dădeam atenție cuvintelor, dar pas cu pas, Vertigo m-a atras într-o lume delirantă, plină de secrete, cu puzzle-uri la fiecare pas care-ți dau bătăi de cap în a discerne ce este realitate și ce este fantezie, și cu niște twist-uri de îți răstoarnă întreaga percepție asupra filmului.

Dacă ar fi să cârâi ceva împotriva lui Vertigo ar fi poate alegerea lui James Stewart, oarecum impusă de studio și de agenți pentru că umblă vorba-n târg că Alfred Hitchcock nu a fost mulțumit de el, considerându-l cam bătrânel pentru rol. Și nu îl poți blama pe Alfred Hitchcock, Kim Novak avea 25 de ani, James Stewart dublul vârstei ei.

Și nu are nici pumnul ăla emoționant care să-mi dărâme barajul care împiedică lacrimile să se reverse. Dar în afară de aceste două mici chițibușuri, Vertigo este o capodoperă.

De curiozitate am verificat ce alte filme legendare au ieșit în 1958 de Vertigo nici măcar nu a fost nominalizat la cel mai bun film. Mare surpriză am avut când am văzut titlurile nominalizate.

Cred că Academia a avut ceva cu Alfred Hitchcock, pentru că nu văd cum filmele din acel an nominalizate ar fi mai bune decât Vertigo, de unele dintre ele nici măcar nu am auzit, altele au căzut în uitare. Și nu doar în cazul lui Vertigo, ci în general Academia l-a lăsat deoparte, Alfred Hitchcock nu are Oscar, deși câteva dintre filmele lui sunt considerate acum printre cele mai bune realizate vreodată conform acestui Top AFI 100, North by northwest (locul 55), Rear window (locul 48), Psycho (locul 14) și, cireașa de pe tort, Vertigo (locul 9), trei dintre ele fiind realizate unul după altul, în doar 3 ani. Unii chiar consideră acest Vertigo drept cel mai bun film făcut vreodată.

Ghici ciupercă nota? Evident că 10 spirale amețitoare, filmul părându-mi-se mai bun decât celelalte producții marca Alfred Hitchcock din acest Top AFI 100.

5 out of 5 stars (5 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

Gone with the wind

Top AFI 100 Loc 006 – Gone with the wind O altă producție titanică din …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *