War

Am vrut să mă relaxez cu un film de acțiune și mi-au picat pupilele pe indianul War pentru că-l avea într-unul din rolurile principale pe domnul Hrithik „3 degete mari‟ Roshan pe care-l știam din Bang bang.

Premisa nu este deloc zgândăritoare pentru neuroni, Kabir (Hrithik Roshan) și Khalid (Tiger Shroff) fac parte dintr-o echipă de elită indiană care calcă orice terorist în picioare, doar că șeful echipei, Kabir, schimbă baricada și trece subit de partea celor răi.

Devine misiunea vieții lui Khalid să-l aducă pe Kabir în fața justiției, dar cum să pună mâna pe el din moment ce Khalid a fost învățăcelul lui Kabir și trădătorul îi știe toate mișcările pentru că el i le-a arătat?

Astfel, printre două piese aruncate la nimereală printre scene, că un film indian fără muzică este ca o prostituată fără BTS, avem parte de destulă distracție încât să nu-mi pară rău pentru cele 2 ore jumătate cât am căscat gura la War.

Producția de față este o combinație de Mission impossible cu Fast and furious și încă un film pe care nu-l voi numi din motive evidente, ce a picat pe mâna unui micuț Michael Bay indian în devenire pentru că explodează aproape totul, chiar și acolo unde nu există nici măcar o fărâmă de material explozibil. Multe dintre secvențele de cafteală sunt împrumutate fără jenă din aceste filme.

Acțiunea nu are logică în multe scene, nu că n-ar exista continuitate între cadre, dar se întâmplă chestii imposibile în contextul dat și într-un timp atât de scurt. Însă nu a fost ceva care să mă facă să-mi rotesc ochii prea mult pentru că nu eram străin de așa ceva, fiind obișnuit cu durerile de cot ale regizorilor cu privire la logică în filmele bombastice de acțiune sau cu personajele umane ce sunt supereroi indestructibili (ăștia când se luptă zici că-s bile de demolat pentru că pun la pământ doar cu trupurile lor izbite de toți pereții câteva clădiri).

Dar pentru ce a vrut să fie War, zic eu că s-a achitat cu brio de datorie (pe românește, a furat destul de bine din alte filme). Avem urmăriri cu mașini prin diverse locații, câteva secvențe ce pot fi clasificate drept război în toată regula, lupte bust gol la bust gol, că nu se poate fără câteva maieuri rupte pentru lăudăroșenia de rigoare cu tabla de șah de pe abdomene, se mai aruncă și niște motociclete în ciorbă, avem și câteva bubuieli ce dau frumos pe retină, plus niște răsturnări de situație menite a condimenta scenariul, unele dintre ele luându-mă pe nepregătite, pentru că nu mă așteptam la așa ceva de la un film indian.

Privind în retrospectivă, ar fi trebuit să le dibui, dar eram prea relaxat să mai dau atenție fiecărui amănunt pentru că, la dracu, mă uitam la un film indian de acțiune, nu la The 6th sense.

War are de toate pentru toți, bărbați bine de tot, care vor dinamita inimile domnițelor, femei arătoase din cale afară ce fac totul lasciv încât vor duce libidoul privitorilor de sex masculin la cote alarmante, acțiune furibundă și pe alocuri destul de bine realizată (sunt și câteva momente în care efectele speciale dau cu bâta-n ocean) și un scenariu chiar surprinzător, cu multe twisturi încât să nu te plictisești.

Filmul este foarte arătos din toate punctele de vedere, se vede că Bollywood avansează de la an la an, War este extrem de colorat, cu multe peisaje superbe și diverse, bașca niscai decoruri luxuriante, nici nu este de mirare, pentru că directorul de imagine este un australian, Ben Jasper, care a devenit primul din tagma lui care a filmat o scenă de acțiune dincolo de cercul polar arctic.

Au fost depuse eforturi mari pentru realizarea acestui film, locațiile fiind numeroase, de la Portugalia la Elveția, de la India la USA, de la Georgia la Suedia, de la Columbia la Italia, de la Slovenia la Finlanda.

Și la 25 milioane de dolari cât ar fi fost bugetul, War nu dezamăgește pe frontul vizual.

Actoria nu sare din schema obișnuită, oricum la filmele indiene totul este foarte dramatizat, coloana sonoră fiind de natură să genereze senzația că până și înălțarea unui fir de iarbă este echivalentă cu un cataclism emoțional, așa că nu m-am axat prea mult să fiu atent la subtilitățile actoricești ale celor două nume de pe poster pentru că oricum ochii spectatorilor vor fi concentrați mai mult pe pătrățele abdominale și pe bikini minusculi.

În ciuda preconcepțiilor avute despre filmele indiene, dacă sapi adânc pot fi găsite destule pelicule distractive, nu ieșite din comun, dar care merită urmărite, amintesc doar Bang bang din 2014 care a avut cu adevărat elemente originale sau epicul Baahubali, din ce am urmărit eu, deși sunt sigur că mai sunt filme interesante din acea zonă a lumii.

Pentru acest War m-am oprit la un 7.

Se pare că Amazon Prime este raiul filmelor indiene.

3.5 out of 5 stars (3,5 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

Time to hunt

M-a luat la ochi Netflix că-s în limbă după coreene (filme) și mi-a băgat pe …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *