Warlock: The armageddon

Warlock: The armageddon este continuarea filmului Warlock și m-am antrenat serios să îi rezist pentru că nenorocitul ăsta de film m-a făcut să dorm cu genunchii în dantură în copilărie.

Practic, povestea din Warlock: The armageddon nu diferă prea mult față de cea din primul film. Este o copie la indigou, de aceea nici nu este nevoie să-l urmăriți pe primul pentru a-l pricepe pe cel de față.

Singurul lucru avut în comun este personajul Warlock interpretat de același Julian Sands, vrăjitor care renaște în vremuri contemporane într-un mod foarte belicos pentru pudicii cinefili și care acum, pentru a pregăti calea venirii pe Pământ a lui tac-su, cel care ține furnalele din subteran în parametri optimi de funcționare, este nevoit să găsească niște pietre magice (rune), 6 la număr. Sună cunoscută premisa? Thanos ridică primul mâna să răspundă la întrebare.

Dar nici omenirea nu stă cu mâinile-n sân, o gașcă de preoți druizi se pregătește intens pentru protejarea acestor bijuterii aducătoare de haos infinit pe Pământ dacă pică în mâinile cui nu trebuie și avem și doi adolescenți, învățăcei într-ale magiei albe, care se vor lua la trântă cu nenea Warlock.

Deci, este primul film, doar că au înlocuit Biblia satanică fermecată cu niște bling-bling-uri mistice la fel de periculoase.

Acum ce să zic despre inteligența submediocră a ăstora însărcinați cu protejarea microbolovanilor strălucitori? Warlock este presat de timp, are doar o anumită perioadă în care poate pune ghearele pe ele, iar deștepții ăștia le țin pe toate la un loc. Ia să le fi împrăștiat una în Groenlanda, una în Antarctica, una în Coreea de Nord, alta în Peru, că putea Warlock să fie cel mai magic demon, că nu avea timp să facă rost de ele.

Dar să las finețurile scenaristice la o parte pentru că trebuie să spun că Warlock: The armageddon este o îmbunătățire sensibilă față de primul Warlock. Eh, aici factorul scârbo-grotesc este mult mai amplificat, blondinul însetat de descuamări forțate și picturi umano-contorsioniste își face de cap în fel și chip.

Despre acest film pot spune că este unul horror, chiar dacă efectele speciale nici aici nu-s cele mai reușite (vai, cât de nereușite sunt unele dintre ele, mai ales cele legate de zbor), dar măcar sunt eficiente și abundente, Warlock făcând de petrecanie victimelor sale în felurite chipuri imaginative, originale și bolnave.

Unele sucombări sunt redate grafic cu lux de amănunte, alte personaje au destine mai tragice decât moartea, are și ceva subtilități filozofice filmul, nu ne oferă doar fântâni arteziene însângerate, ci și ceva măduvă de supt lângă puțul gândirii.

Nu duce deloc lipsă la capitolul macabru al metodelor scandaloase de creștere a morbidității în rândul populației care-l calcă pe coadă pe Warlock și aici îmi închin bagheta magică în semn de respect pentru film.

Unde păcătuiește Warlock: The armageddon este partea de fire narative secundare, insistă prea mult pe niște chestii care sustrag atenția de la ideea de bază și o dă în hoție pe față pentru că nu ai cum să nu observi că Luke Skywal…, pardon, Kenny Travis, băiatul dotat cu puteri Jed…, of, la dracu, încurc filmele, cu puteri supranaturale, pare luat în întregime din seria Star Wars.

Și m-a tot bătut la cap cu antrenamentele nepriceputului Kenny, deși având în minte sursa de inspirație, știam către ce se îndreaptă întregul pocinog.

Noroc pe film că la final îmi cere iertare sub forma confruntării finale intense și prelungite în care se pun la bătaie toate aptitudinile din CV dobândite de-a lungul poveștii, deși concluzia este prea simplistă pentru a încheia cum se cuvine o producție de altfel decentă.

Filmul este cărat în spate de Julian Sands care parcă este născut pentru acest rol, chipul lui angelic contrastează puternic cu motivele lui venite din iad, și simpla lui prezență este suficientă să stoarcă instinctiv zeamă de coșmar din lămâia scenariului.

Ceilalți actori sunt precum unele secvențe CGI, de mare rahat, au niște interpretări de zici că au figura blocată pe-o singură expresie, iar unele replici sunt torturi reale pentru urechile spectatorului. Nici nu are rost să-i menționez că oricum nu îi veți recunoaște, poate cei mai înrăiți să o identifice pe Paula Marshall din serialul House MD în care a apărut fugitiv.

Realizarea tehnică lasă de dorit, au uitat și niște gură-cască din echipa de producție în varianta finală a filmului, dar deja sunt obișnuit cu asemenea erori cutremurătoare.

Warlock: The armageddon nu este nici pe departe filmul înfiorător pe care mi-l aminteam, dar în ciuda defectelor lui legate mai ales de efectele speciale, a fost o vizionare decentă, nu bună, aș exagera să scriu asta, dar cât pentru 7 incantații magice.

3.5 out of 5 stars (3,5 / 5)

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

Friday the 13th

Este vineri, este 13 (noiembrie 2020) așa că hai cu Friday the 13th, să mai …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *