Welcome to Marwen

Welcome to Marwen

Am rămăs înmărmurit când am văzut ce critici nefavorabile a primit Welcome to Marwen, un film profund original, unic, dar și greu de digerat.

Robert Zemeckis aduce pe marile ecrane o poveste inspirată din fapte reale ce îl are în prim-plan pe Mark, un artist grafic puțin excentric interpretat de Steve Carell, victima unui atac absolut terifiant, bătut de 5 dobitoci până aproape de moarte.

De ce este călcat în picioare? Pentru simplul fapt că admite că îi place să poarte încălțări cu toc, asta transformându-l în cocina plină de lături mustind a prostie a atacatorilor într-un poponar.

Rămas fără amintiri în urma acestei brutalități și fără posibilitatea de a mai desena (abia își poate scrijeli numele), Mark se retrage într-o lume doar a lui, una miniaturală, plasată în Al Doilea Război Mondial, anume orășelul Marwen populat de păpuși care aduc la viață poveștile imaginate de Mark.

Aici domnește căpitanul Hogie (tot Steve Carell) care trebuie să apere micuțul orășel belgian de invazia nesfârșită de naziști. Este înconjurat de o trupă de femei curajoase, toate inspirate după personaje reale, care participă la menținerea păcii în Marwen.

Lucrurile sunt date peste cap când vizavi de Mark se mută Nicol (Leslie Mann) care este transformată rapid în personaj de vază în orășelul imaginar și va provoca haos în lumea lui Mark.

Welcome to Marwen este o analiză tristă asupra efectelor devastatoare pe care astfel de evenimente nefericite (fie că este vorba de atacuri la beție, fie că este vorba de traume lăsate de război) le au asupra psihicului uman.

După atac, Mark devine suferind de o anxietate dusă la un nivel extrem și se retrage în sine, preferând compania păpușilor, reale și sincere pentru el, decât să mai fie în preajma oamenilor ipocriți și falși.

Înțeleg oarecum de ce filmul a fost atât de mult hulit, fiind lansat într-o perioadă nepotrivită, pentru că aici, în imaginația lui Mark, păpușile-femei au drept scop servirea căpitanului Hogie. Și chestia asta, într-o perioadă în care orice ocheadă aruncată de un bărbat se trezește cu un #metoo în moacă, probabil a picat rău unora.

Dar totul trebuie pus în context, Mark, deși speriat de lume, tânjește după companie, nu vrea să fie singur, astfel încât imaginația lui nu este una bolnavă, ci are la bază doar dorința unei atingeri umane sincere.

Cum în viața reală Mark se auto-ostracizează și nu (mai) știe deloc cum să interacționeze cu oamenii (nu doar cu femeile) și busola comportamentului social îi este distrusă de atac și nu mai are conexiuni cu lumea reală, îi vine mai ușor să comunice cu niște bucăți de plastic și să-și privească-n față demonii care îl bântuie în permanență și pe care îi transformă în niște naziști.

Pe de o parte, asta îl face să pară un ciudat în fața celor care nu îl cunosc, dar pe de altă parte, îl și ajută, pas cu pas, să se rupă de această lume a fanteziei și să facă distincție între realitate și imaginar, să se vindece sufletește și să își vadă mai departe de viață.

Welcome to Marwen m-a purtat într-o călătorie foarte tristă și dureroasă prin mintea unui om distrus în interior, care încearcă să revină la normal, dar prin metode neconvenționale și originale.

Tot filmul am stat cu nodurile în gât și batista aproape, pentru că durerea pe care o transmite Steve Carell prin interpretarea lui este de așa natură încât nu are cum să nu te miște.

Și combinația dintre viața reală cu cea imaginată de păpuși se contopește perfect într-un tot unitar înduioșător și m-am trezit captivat de aventurile prin care trec micile păpuși ce prind viață în fața ochilor noștri.

Nu este un film perfect, dialogurile scârțâie pe alocuri, unele scene nu au logică, și nu mă refer la lumea imaginară, sunt introduse personaje fără sens, care nu mai apar ulterior, și finalul mi se pare cam brusc, nu îmi permit să spun mai mult.

Una peste alta, Welcome to Marwen este un film bun despre traumele pe care le poate suferi un om, un film original și asta mă face să-mi pun întrebări asupra capacității intelectuale a spectatorilor de filme. Toată lumea urlă că avem parte doar de reboot-uri, remake-uri, sequel-uri și că nu mai există filme originale, și când apare câte un film cu adevărat diferit, precum acesta, nici dracu nu se duce să îl vadă.

Hm, nu se simte ruptura de logică aici?

De la mine un mare 8.

(4 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

Platoon

Platoon

Top AFI 100 Locul 086 – Platoon Platoon este un film de război din anul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *