2013
Vrei un Oscar, bagă un sclav la înaintare.
Cam despre asta este vorba în 12 years a slave, un film cu doar trei premii Oscar.
🎬 12 years a slave – Premisă 🕮
Solomon (Chiwetel Ejiofor – The pod generation) este un om de culoare liber, că dacă zic negru se întunecă privirea multora.
Are o familie frumoasă, o casă așijderea, nu prea are treabă cu sclavia pentru că trăiește în partea de Nord a SUA, aia nu atât de încuiată la minte.
Însă doi nemernici albi îl fraieresc ca pe ultimul mocofan și se trezește în lanțuri grele și vândut în piața de sclavi.
Și uite așa, din cauza unei decizii stupide, ajunge să fie exploatat pentru o duzină de ani pe diverse plantații, în principal de bumbac.
În tot acest timp încearcă să trimită vorbă familiei lui să vină să-l salveze cu actele doveditoare ale libertății, dar nimeni nu vrea să-i dea o mână de ajutor.
Un bici pe spinare da, însă o mână de ajutor nu.
💭 12 years a slave – Comentariu 🍿
Probabil o să fiu crucificat pentru acest început de comentariu din care o să reiasă că dau vina pe victimă, dar cineva trebuie să o spună.
În primul rând, cât de naiv să fii tu, negru care știi care este treaba cu statutul tău în societate, încât ajungi să pui botul la vrăjelile financiare a doi albi care aveau o vorbă mieroasă și prefăcută?
Apoi, să mă ierte toți asupriții, că nu vreau să generalizez, mă refer doar la situațiile din acest film, negrii prea aveau mentalitate de victimă.
Este o scenă pe la început care m-a scos din pepeni. Voi 10 negri vlăjgani dotați cu topoare stăteați ca pămpălăii docili în fața a doi ciumpalaci din care unul anemic și unul cred că avea o pușcă și nu mișcați nimic?
Păi în două secunde ați fost călare pe ăia doi și le-ați fi venit de hac înainte să se dezmeticească și să se prindă ce se întâmplă cu ei.
Într-adevăr, era risc mare apoi, dar sunt alte scene cu 20-30 de sclavi nelegați care stau ca momâile și nu fac nimic, deși prin jurul lor sunt doar 2-3 albi rătăciți care se plimbă cu un aer autoritar și atât.
Trecând peste aceste aspecte, filmul este o dramă impresionantă despre brutalitatea sclavagismului, iar camera de filmat nu se sfiește deloc și ne arată cu prim-planuri îndelungi toate năpastele care se pogoară în cârca asupriților.
Nu că ar prezenta ceva ieșit din comun, că astfel de pelicule au fost cu grămezile și toate sunt create pe același șablon.
Chiar nu îmi dau seama de ce acesta a fost considerat demn de marele premiu pentru că nu vine cu nimic original.
Deja știam că albii din USA secolului XIX au fost niște nenorociți infecți. Nu toți, cei care erau proprietari de sclavi. Dar nimeni nu zice nimic și de negrii proprietari de sclavi din USA, că nu doar albii au fost nenorociți.
Văzusem deja asemenea secvențe contondente în care biciul smulgea bucăți de carne din spatele sclavilor.
Eram pus la punct cu viața mizeră, mai rea ca a unui câine dat afară pe timp de potop, a celor rămași fără libertate.
Așa că m-am uitat la 12 years a slave un pic deconectat și desensibilizat, fix cum facem acum cu războiul din Ucraina, dacă acum 2 ani eram călare pe știrile despre ce se petrece acolo, acum au ajuns la ordinea zilei.
Nu zic că este un lucru normal, dar este natura umană să se obișnuiască rapid cu tragediile la care asistă în mod repetat.
Poate că eram și atât de detașat pentru că nu am simțit că scenariul vrea să transmită ceva clar, doar prezenta abuzuri peste abuzuri, un lucru de care eram de mult conștient.
Interpretările sunt unele bune spre foarte bune, nu doar din partea lui Chiwetel Ejiofor, ci și a celor din roluri secundare, și avem o grămadă de nume cunoscute.
Lupita Nyong’o (Us), care a și luat Oscar, are o partitură scurtă, dar tragic de memorabilă, Michael Fassbender (The killer) este un baștan de plantație ce se crede Dumnezeu și apare și Benedict Cumberbatch (The Mauritanian) jucând alt proprietar de sclavi, dar unul ce pare a avea o inimă, dar nu și mult creier.
Și mai sunt surprize pe parcursul filmului, nu mă apuc acum să le enumăr pe toate, că nu-i frumos.
Cum era de așteptat, vizualul din 12 years a sclave este violent, te lovește repetat în retina care transmite valuri de durere spre creier și de la The passion of the Christ nu am mai resimțit atât de mult tăria sfâșietoare a unei lovituri de bici.
🏆 12 years a slave – Verdict 👍 sau 👎?
Este un film care te face să te simți prost deși nu ai avut nicio treabă cu acea perioadă.
Și chiar dacă nu ai niciun atom de ură rasială în tine, parcă tot te apucă o vină că ești alb.
Momentele cele mai importante vin odată cu genericul de final care ne oferă niscai informații despre importanța lui Solomon în această bucată întunecată a istoriei americane.
Așa, în timpul filmului credeai că este un sclav oarecare picat ca prostul în capcana unor tolomaci.
Serios, dacă Solomon trăia acum, cu siguranță ar fi împrumutat un prinț nigerian pentru a-l ajuta să-și recapete accesul la vasta avuție, atât de naiv a fost.
Nu a reușit să mă zguduie pe cât ar fi trebuit, poate și pentru că povestea este mult prea veche și am găsit și ceva urme de ipocrizie.
Nu în filmul regizat de Steve McQueen (Widows), ci în contextul apariției lui.
Păi tocmai americanii s-au găsit să realizeze filme în care condamnă sclavia din anii `1800 când tot ei își mută ACUM fabrici în China și muncesc până la epuizare copii plătiți extrem de prost care lucrează în condiții deplorabile?
Este tot sclavie dar îmbrăcată într-o formă capitalistă, cam cum fac americanii cu toate măgăriile la care se dedau, le mânjesc cu o aură de benevolență să prindă la proști, dar în realitate sunt niște împuțiciuni abjecte.
Cu toate astea, trebuie să recunosc că 12 years a slave este un film puternic, care ne aduce aminte de o istorie pe care nu trebuie să o repetăm, deși fix cei trebuie să ia aminte o repetă.
Dar nu a reușit să mă dea pe spate, așa că îmi fac mea culpa și mă pun la stâlp să-mi iau cele 7 lovituri de bici pe care le merit.
PS. Pe când un film despre cel mai mare proprietar de sclavi în concepția modernă? Că din ce știu, Hamed bin Muhammed el Murjebi ar fi deținut vreo 12.000 de sclavi.
Sau nu e voie că el e negru și dă prost pe ecran ca un negru să dețină atâția sclavi negri?