NiPeMi.ro Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
3 zile în septembrie, filmul lui Tudor Giurgiu, mi-a oferit unul dintre cele mai reușite începuturi pe care le-am văzut recent în cinematografia românească, urmat de o călătorie în care am admirat tot mai mult echipa de filmare și tot mai puțin conversațiile personajelor.
📖 Premisă
Bianca (Andreea Vasile – Crăciun cu Ramon) se pregătește să se mărite, numai că nunta ia o întorsătură spectaculoasă atunci când apare amanta mirelui.
Ce trebuia să fie cea mai frumoasă zi din viața ei devine o demonstrație publică a motivelor pentru care ar fi fost bine să verifice mai atent cu cine urma să ajungă la altar.
Bianca pleacă de la nuntă și pornește într-o călătorie de regăsire, întâlnind oameni care o ajută, o ascultă sau îi oferă prilejul să privească altfel ce i s-a întâmplat.
💭 Comentariu
Auzisem că 3 zile în septembrie este filmat într-un singur plan-secvență și m-am speriat. Mi-am luat niște scutece pentru adulți la mine, pentru că am crezut că o să stau trei zile în cinema. Și pe urmă am aflat că m-am înșelat. Măcar eu m-am înșelat, n-am fost înșelat.
💍 O nuntă la care aș mai fi stat
Primele 10–15 minute sunt fabuloase. Apariția amantei transformă petrecerea într-un scandal în toată regula, iar Bianca descoperă că mirele a venit cu un cadou-surpriză: motivul pentru care nu mai merită să-l ia de bărbat.
Giurgiu filmează toată harababura cu o energie care m-a prins imediat. Camera urmărește reacții, se mută de la un personaj la altul, iar umorul vine din situație și din felul în care oamenii încearcă să gestioneze un dezastru care i-a luat pe toți prin surprindere.
Andreea Vasile este excelentă în mijlocul acestui circ, iar eu mă pregătisem deja pentru un film românesc pe care să-l laud fără să caut prea multe amendamente.
Numai că Bianca pleacă de la nuntă, iar odată cu ea pleacă și o bună parte din energia începutului.
🎥 Șaizeci și cinci de minute fără „Tăiați!”
Tudor Giurgiu construiește cea mai mare parte a filmului, aproximativ 65 de minute, într-un singur plan-secvență. Asta înseamnă actori, figuranți, cameră, sunet, deplasări și o mulțime de lucruri care trebuie să se întâmple la momentul potrivit.
Dacă cineva greșește spre final, nu prea merge să spui că repari la montaj și pleci acasă. O iei de la capăt.
Ca realizare tehnică, mi se pare impresionant. Îmi imaginez ce coordonare presupune să urmărești un personaj prin mai multe spații, să introduci oameni în cadru fără ca aparițiile lor să pară complet întâmplătoare și să păstrezi totul în mișcare.
După începutul excelent, filmul își mută atenția spre conversații și episoade care ar trebui să adune, treptat, ceva în interiorul personajului. Eu am rămas mai degrabă cu admirația pentru traseul camerei decât cu vreo replică sau întâlnire care să-mi fi rămas în minte.
Giurgiu a reușit să țină camera în priză 65 de minute. Mi-aș fi dorit să aibă aceeași grijă și de conversațiile din fața ei.
🎭 Andreea Vasile și oamenii care intră la timp în cadru
Andreea Vasile este foarte bună în secvența nunții. Bianca tocmai află, în fața invitaților, că mirele a venit la propria căsătorie cu viața amoroasă incomplet declarată și începe un scandal de se cutremură boxele cinematografului. Nici nu știam dacă să urmăresc reacțiile nuntașilor sau să verific dacă mai am ambele timpane.
Pe parcurs, unele interpretări mi s-au părut rigide, iar câteva întâlniri au aerul unor scene în care fiecare știe exact când trebuie să apară, să-și spună replica și să elibereze traseul camerei.
La un plan-secvență atât de lung, înțeleg cât de atent trebuie coordonat totul, dar n-ar trebui să mă gândesc la asta în timp ce urmăresc personajele.
La început vedeam o nuntă dată peste cap. Mai târziu, aveam impresia că urmăresc o repetiție la care nimeni nu-și permite să greșească.
🛠️ Șapte zile de filmare și o armată în spatele camerei
Filmul a fost realizat în doar șapte zile, cu o echipă de peste 70 de profesioniști, la Eforie Sud. Iar planul-secvență n-a fost o plimbare pe care Giurgiu a pornit-o dimineața și a oprit-o când i s-a terminat bateria.
Regizorul povestește că plănuiseră șase duble, dar au reușit să filmeze numai patru, după ce frigul, ploaia și alte încurcături le-au dat programul peste cap. Ziua repetau, seara filmau, apoi se uitau împreună la ce ieșise. Giurgiu le-a cerut tuturor să continue indiferent ce se întâmplă, pentru că numai el avea voie să oprească filmarea.
La mine ar fi picat filmarea când trebuia să deschid prima ușă.
Mi-ar plăcea sincer să văd un documentar despre realizarea filmului: repetițiile, coordonarea camerei, oamenii care trebuie să apară la secundă și toate lucrurile care puteau transforma o dublă aproape terminată într-o nouă invitație la nuntă. După patru încercări, cred că până și amanta mirelui ajunsese să cunoască familia.
Nu spun asta ca să minimalizez filmul. Dimpotrivă, cred că munca din spatele lui merită văzută. Doar că, în cazul meu, povestea despre cum au filmat a ajuns să fie mai atrăgătoare decât o parte din ceea ce au filmat.
💬 Multă vorbă după o nuntă cu scandal
Aici m-a pierdut filmul. După primele 10–15 minute, Bianca începe să întâlnească tot felul de oameni, iar filmul se umple de conversații din care eu am rămas cu foarte puține lucruri. Nu sunt toate lipsite de farmec, mai apare câte o replică simpatică, dar cele mai multe mi s-au părut banale.
Nu ceream ca fiecare necunoscut să-i schimbe viața Biancăi sau să scoată pe gură o înțelepciune bună de pus pe un magnet de frigider. Dar femeia tocmai aflase, la propria nuntă, că mirele are activități extracurriculare. Aveam destule motive să fiu curios ce-i trece prin cap. În schimb, pe măsură ce discuțiile se adunau, eu nu simțeam că aflu cine știe ce despre ea.
La un moment dat, Bianca ajunge la o altă nuntă. După ce prima i-a făcut praf viața, femeia ar fi avut toate motivele să ocolească asemenea evenimente măcar până îi expiră buletinul. Înțeleg însă de ce Giurgiu o aduce acolo: Bianca poate privi acum din afară un ritual din care tocmai a fugit.
Ideea îmi place mai mult decât drumul parcurs până la ea.
🪞 Oameni mai buni decât te-ai aștepta
În schimb, mi s-a părut frumos că necunoscuții întâlniți de Bianca nu se grăbesc să profite de vulnerabilitatea ei. Mulți îi oferă ajutor, companie sau măcar disponibilitatea de a o asculta.
E o perspectivă reconfortantă, mai ales într-o perioadă în care ai putea crede, după o jumătate de oră petrecută pe internet, că fiecare necunoscut abia așteaptă să-ți facă o măgărie.
Bianca a avut ghinion cu omul pe care îl cunoștea cel mai bine și noroc cu aproape toți cei pe care nu-i cunoștea deloc. Măcar din punctul ăsta de vedere, fuga de la nuntă i-a prins bine.
⏱️ Șaptezeci și cinci de minute, 30 de lei
O altă chestie care m-a deranjat a fost durata foarte scurtă. Poate așa s-a nimerit, dar ultimele două filme românești pe care le-am văzut la cinema până la momentul scrierii acestui articol, Dosarele Orașului Alb și 3 zile în septembrie, au avut amândouă sub 80 de minute. O fi din cauza bugetului, o fi din cauza lipsei de inspirație, o fi din cauza timpului. Pe mine, ca spectator care plătește biletul, nu mă interesează ce scuză are fiecare producție.
Știu, știu, calitate, nu cantitate. Am văzut filme de o oră care au spus mai multe decât altele în trei. Numai că nici Dosarele Orașului Alb, nici 3 zile în septembrie nu mi-au oferit calitatea pe care o așteptam. Când povestea nu mă convinge, mă deranjează cu atât mai mult că filmul se termină după numai 75 de minute.
Și aici revenim la eterna poveste cu prețul biletelor. Una e să dai 30–40 de lei pe un film de două ore sau două ore și jumătate, care îți oferă și o distracție sănătoasă, și alta e să dai aceiași bani pe o producție cu durata apropiată de un episod din Las Fierbinți, cu tot cu reclame. La cât costă mersul la cinema, încep să mă întreb dacă nu cumva ar trebui să-mi dea rest când apare genericul înainte să apuc să termin popcornul.
🏆 Verdict
3 zile în septembrie m-a impresionat prin ambiția lui Tudor Giurgiu și prin realizarea planului-secvență.
Andreea Vasile este foarte bună, iar primele 10–15 minute m-au făcut să cred că am dat peste un film românesc pe cinste. După plecarea Biancăi de la nuntă, însă, conversațiile au devenit tot mai banale și a început să-mi pară rău că n-am rămas mai mult la petrecere.
Aș fi vrut să-mi placă mult mai mult și să-l recomand fără rezerve. Nu că ar conta prea mult recomandarea mea: eu oricum vă îndemn să vedeți filmele și să vă formați propria părere, singura care contează pentru voi.
Giurgiu a reușit performanța de a filma 65 de minute fără să taie. Păcat că, după primele 15, n-a mai avut și niște dialoguri pe care să-mi doresc să le ascult.
Trailer
