Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Oscar pentru cel mai bun film străin – Ediția 1963
Federico Fellini își face simțită prezența, din nou, la Oscar cu 8 ½, un film care naște confuzii în cap.
🎬 8 ½ – Premisă 📖
Guido (Marcello Mastroianni) este un regizor renumit căruia producătorii îi fac toate poftele, chiar dacă el o arde mai mult pe excentricități și este dificil de lucrat cu el.
Tocmai se pregătește să toarne un nou film și lumea cea bună a actoriei dă buluc pe platoul de filmare pentru că o astfel de ocazie este prea bună pentru a fi ratată.
Am zis platoul de filmare? Iertați-mă, vă rog, care platou de filmare? Guido încă nu are o idee clară asupra filmului, știe în linii mari despre ce vrea să fie, dar scenariul are 0 rânduri scrise.
Așadar, până când va fi lovit de inspirația divină, el trebuie să contracareze presiunea care îi apasă tot mai greu pe umeri, dar să și jongleze cu orgoliile actorilor care vor roluri principale.
În același timp, lui Guido îi dau târcoale fel și fel de demoni interiori care-i macină mintea.
💭 8 ½ – Comentariu 🍿
O spun din capul locului, o fi acest film pus pe un piedestal intangibil, o fi considerat o capodoperă imortală, dar este o peliculă greu de digerat pentru că nu are un fir narativ coerent.
Am avut nevoie de multă răbdare să trec proba celor aproape 2 ore și 20 de minute din prima, fără să am nevoie de duble ajutătoare pentru că filmul este confuz și prea abstract.
Sau, din contră, atât de simplu încât te îndeamnă la fel și fel de introspecții filozofice în încercarea de a da un sens complex unei povești care sculptează în subiecte primordiale.
Sunt aproape sigur că filmul nu este despre Guido, regizorul fictiv, ci chiar despre Fellini, regizorul real, 8 ½ fiind un fel de autobiografie realizată în zeflemea artistică despre hârtoapele mintale pe care el a trebuie să le depășească în ilustra lui carieră.
Chiar la început personajele discută despre un film și după câteva replici am început să cred că sunt luat la mișto pentru că nu mai știam dacă se vorbește despre filmul din film sau despre filmul la care eu mă uitam.
Ceea ce vedeam pe ecran, o adunătură de scene incoerente născute dintr-o premisă filozofică sărăcăcioasă, fără vreo logică, fără vreo coeziune narativă, se încadra perfect în descrierea făcută de personaje.
8 ½ pare a fi despre totul și, în același timp, despre nimic pentru că oricare interpretare poate fi considerată corectă și, simultan, eronată.
Chiar este un film a cărui semnificație simbolică trebuie descifrată de fiecare spectator.
Scenele la care am luat parte sunt geniale prin reprezentarea lor vizuală, dar și greu de pătruns din prima.
Luați autobuzul din start de film, autobuzul prezent în acel ambuteiaj, imaginea cu călătorii toți aliniați ca la armată, dar fără să li se vadă capetele, mi-a dat cu miasmă de ambiguitate pe la cerebel.
Hm, să fi fost o scenă aleatorie sau felul în care a fost aranjată ascunde un mesaj legat de spiritul de turmă al omenirii?
Lipsa capetelor sugerează cumva și lipsa unei minți proprii, iar noi, oamenii, așteptăm cuminți să ni se spună ce și cum să gândim de către cineva priceput în a ne manipula ca pe niște oi blege?
Am luat-o prea razna pe câmpii? Tot ce este posibil, dar filmul este construit în așa fel încât te îndeamnă să diseci fiecare cadru compus cu mare măiestrie pentru că fiecare cadru simbolizează ceva.
Ce simbolizează? Aici este greu de dat un verdict definitiv.
De principiu, am asistat la zbuciumul interior al unui regizor, zbucium ce a luat forma unei opere butaforice care prezenta rapelul lui Guido în grota nebuniei care săpa tot mai adânc într-o minte fragilă.
Guido este asaltat din toate părțile de un potop de oameni, o cacofonie de cereri, un torent de probleme, un tsunami de gânduri și nu este de mirare că nu mai rezistă și cedează psihic.
Acum nu știu dacă se retrage în sanctuarul propriilor amintiri unde se simte în siguranță sau vorbim despre ceva mai tragic de atât.
Încă nu m-am decis dacă protagonistul halucinează din cauza unei minți răvășite de presiunea exterioară sau dacă el este deja mort și tot ce vedem este un purgatoriu interminabil.
Având în vedere contopirea unor scene care fac parte din planuri temporale diferite, chiar nu pot hotărî dacă este una sau alta, ambele având plusuri și minusuri în ceea ce privește argumentele pro și contra.
Dacă nu mă înșală memoria, este ultimul film alb-negru al lui Fellini și, din punct de vedere vizual, aici nu încape vreo îndoială, este o capodoperă.
Decorurile sunt atât grandioase (scena navei spațiale), cât și suprarealiste, cu imagini ce aduc aminte de vodeviluri minuțios coregrafiate sau reprezintă alegorii aiuritor de acide care atacă o societate blocată în superficialitate și alte hibe stupide care ne afectează comportamentul.
Vizualul este completat de o coloană sonoră magistrală, jur că am crezut că aud tema din Star Wars, ca apoi să-mi aduc aminte că George Lucas se juca prin țărână când a apărut 8 ½, abia peste 14 ani apărea opera spațială care va schimba pe vecie cinematografia.
Muzica formată din compoziții clasice nu face altceva decât să adauge un strat suplimentar de suprarealism unui film care este deja greu de înțeles.
Această combinație de orchestrație pompoasă cu secvențe de circ ambulant imprimă și un ton amuzant peliculei, dar fără să mă facă să râd, doar deveneam și mai confuz decât eram.
🏆 8 ½ – Verdict 👍 sau 👎
Ce nu am înțeles mai deloc, și aici cred că ține de intimitatea regizorului, este însemnătatea atâtor prezențe feminine superbe în film.
Guido este înconjurat de niște zeițe muritoare, nu cred că am văzut o peliculă care să aibă în prim-plan atâtea personaje feminine ravisante.
Dacă aveți curiozitatea să verificați distribuția de pe IMDB, după capul de listă Marcello Mastroianni urmează nu mai puțin de 8 nume de actrițe care la vremea respectivă arătau într-un mare fel, cea mai cunoscută dintre ele fiind Claudia Cardinale.
Și, culmea, toate au un rol important în caracterizarea lui Guido, cu fiecare dintre ele regizorul având o relație personală, practic era un nimeni dacă nu avea lângă el o prezență feminină.
Oare o fi dorit Fellini să ne transmită ceva legat de propria lui viață? Că sunt tot mai convins că Guido = Fellini.
De final, ce pot să mai zic?
Este un film poetic, febril și complex care se vrea, cred, un comentariu pe seama creativității care nu vine atât de ușor, oricât de genial ai fi.
Asta este doar una dintre multiplele teme pe care 8 ½ le abordează pentru că scenariul colcăie de subiecte care nu pot fi deslușite dintr-o primă vizionare.
Confruntarea dintre sexe, ambiție, iubire, artă, stres și viața însăși, toate aceste aspecte nebuloase sunt regăsite în 8 ½, un film care trăiește în propriul spectru existențial, fiind unic în felul lui.
Nu pot spune că mi-a plăcut în mod deosebit, dar este clar o realizare sublimă la nivel artistic și intelectual.
În mod cert trebuie să-l mai văd de câteva ori pentru a-l pricepe pe deplin, dar structura lui greoaie nu mă îmbie să mă înham la acest demers dificil.
Voi la ce concluzie ați ajuns? Este Guido mort și tot ce vedem este călătoria lui către lumina albă? Sau este viu și tot filmul este halucinația unei minți traumatizate de un suflet creator prea puternic?
Neavând prea multe înclinații înspre astfel de producții care se scaldă prea mult în oceanul dantelăriilor artistice, am să-i construiesc doar 7 nave spațiale să nu depășesc bugetul deja balonat al unui film ambițios.
Apropo, filmul se numește 8 ½ pentru că în opinia lui Fellini înaintea acestei producții realizase 7 filme și jumătate, așadar 8 ½ este doar un număr din catalogul peliculelor regizate de Fellini.
Să fie atât de simplu? Sau și aici există un puzzle mintal greu de rezolvat?
(3,5 / 5)
