8-bit Christmas

Din zecile de filme lansate în preajma Crăciunului care au în titlu cuvântul Christmas m-am oprit asupra lui 8-bit Christmas pentru că era primul într-o listă interminabilă de dulcegării natale, așa că n-am stat prea mult să aleg.

Povestea ne duce la finele anilor `80 când toți puradeii cu fața plină de coșuri și mintea de reviste XXX visează la un Playstation 5, pardon, nu vorbesc de 2021, ci de finele anilor `80, deci un NES (un Nintendo).

Jake (Winslow Fegley – Rough night) n-are prea multe șanse de reușită în a-și convinge părinții, tatăl Jake (Steve Zahn – War for the planet of the apes) și mama Kathy (June Diane Raphael – Blockers), să-i achiziționeze cutia magică din care se revarsă aventuri peste aventuri, așa că trebuie să se descurce pe cont propriu, să facă rost de un Nintendo împreună cu tovarășii lui. Nu că ar fi sărăntoci ai lui și nu-și permit, ci pentru că de pe atunci pornise ideea că jocurile video îl au pe dracu` în ele.

Astfel, Jake și ceata lui de pițigoi vor trece printr-o serie de aventuri amuzante, tipice pentru un film cu tentă de Crăciun, nici nu are rost să mai înșir ce vor păți pentru că producția nu depune eforturi cerebrale intense pentru a ne prezenta situații inedite, ci se rezumă la a reambala frumos și sclipicios poante arhicunoscute și a ni le livra drept noutate.

8-bit Christmas este narat de Jake ăl` matur (Neil Patrick Harris – Downsizing) care îi povestește copilei sale cum și-a petrecut un Crăciun cu gândul la acel Nintendo.

Poate a fost și prezența lui Neil Patrick Harris un element perturbator care m-a împins spre această comparație, dar jur că 8-bit Christmas pare un episod din serialul How I met your mother pentru că urmează fix aceeași traiectorie.

Un nene povestește copiilor săi cum a pus mâna pe mama lor / pe Nintendo, dar evenimentele pe care le narează n-au nicio treabă cu premisa principală care trece pe plan secund, și acest nene nu face decât să ne păcălească, aberând la greu pe lângă subiect pentru a ne livra mesaje siropoase despre prietenii săi.

Ba chiar Neil Patrick Harris își păstrează aceleași manierisme pe care le-a etalat în interpretarea personajului din serial, tot ce îi mai lipsea erau clasicele replici „Legen…..wait for it…dary‟ și „Challenge accepted‟.

Dar lăsând deoparte această comparație, 8-bit Christmas este un film dulce, așa cum este de așteptat de la o producție de sezon care vine la pachet cu povețele standard și stereotipice și deja puțin plictisitoare despre prieteni, familie și tot ce are Dom tatuat pe chelie.

Aventurile pușlamalelor sunt unele mediocre și banale, de la neplăcerile cauzate de un bătăuș până la nelipsita secvență cu vomă ce pare a fi apogeul glumelor infantile, 8-bit Christmas iese la interval cu tot arsenalul pseudo-comic pentru a încerca să ne facă să hlizim.

Nu le-a ieșit cu mine, că-s ditamai adultul, nici nu m-au deranjat cine știe ce, dar posibil să fie eficient când atacă segmentul audienței format din cei care se pregătesc să facă poze pentru buletin. Însă oare vor percuta ei la așa ceva având în vedere că habar n-au de acea perioadă?

Ce funcționează la adulți sunt referințele specifice anilor `80, și nu numai, parcă am sesizat ceva expresii care sunt mai noi în memoria colectivă și sunt preluate dintr-un univers care are un acronim format din 3 litere.

Nu trebuie să aveți mari așteptări de la un asemenea film, nici nu este realist cu adevărat pentru că prea sunt rezolvate toate la limită, iar aventurile copiilor sunt un pic trase de păr, dar nici nu a tins spre verosimil 8-bit Christmas, premisa este folosită drept scuză pentru a ne bombarda cu fel și fel de bombonele spirituale, sentimentalisme lipicioase și alte dulcegării menite să aducă un pic de bucurie în suflete.

Deși nu mi-a plăcut în mod special filmul, mai ales din cauza reclamei false, în loc de Nintendo putea fi un Playboy, desfășurarea acțiunii era aceeași, nici nu pot să decimez 8-bit Christmas pentru păcăleala trasă pentru că rămâne un film juvenil, plin de intenții bune și inofensiv.

Este parcă prea încărcat de reclamă la Nintendo și produse adiacente acestui brand (chiar așa, mai este la modă Nintendo?) și a reușit oarecum să deranjeze un spectator casual ca mine, dar până la urmă nici nu știu dacă pot să blamez scenariul pentru asta pentru că știam de la bun început că pe asta se va baza și că trebuie să își atingă scopul mercantil.

Pentru mine, în afară de ceva nostalgie bine țintită care a desprins câteva blocuri de gheață carbonică din jurul inimii, 8-bit Christmas n-are nimic special care să-l ajute să rămână în amintirea de lungă durată a celor care l-au urmărit, pentru mine se situează undeva pe la nivelul 6 dintr-un vechi joc pe casete.

3 out of 5 stars (3 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Don`t look up

În Ajun de Crăciun Netflix a propulsat spre noi Don`t look up, un film ce …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *