A quiet place: Part II

A quiet place: Part II continuă povestea hitului surpriza din 2018, filmul meu favorit al acelui pe care l-am pus peste Infinity war și Mission impossible: Fallout.

După evenimentele traumatizante de la finele lui A quiet place, familia supraviețuitoare Abbott formată din mama Evelyn (Emily Blunt – Edge of tomorrow, Mary Poppins returns), fata mută Regan, băiatul cârlionțat Marcus și cel mai nou membru, o vuvuzelă umană, un nou născut drăgălaș și cât se poate de real (se aude American sniper?), pleacă la drum în căutarea altor oameni care au reușit să reziste atât timp după invazia extraterestră.

Având în vedere regulile generale implementate în primul film, protagoniștii se deplasează în cea mai profundă liniște posibilă pentru a nu atrage atenția monștrilor care se înființează cu foamea-n glandă la cel mai mic zgomot.

Dar este greu să faci liniște mormântală când ai cu tine, poate în afară de cuplul Șoșoacă-Budeanu (cine o citi asta peste câțiva ani se va întreba despre ce dracului vorbesc), cea mai gălăgioasă sursă generatoare de zgomot.

Prin urmare, atât călătoria, cât și destinația finală, vor fi acompaniate de momente de teroare pentru că scălâmbăiații de extratereștri au un auz foarte fin, de nici să te defeci nu mai poți fără să te miroasă instantaneu.

Întrebarea de bază este dacă ale noastre dragi personaje umblă teleleu cu un scop salvator sau își tocesc tălpile de pomană, nemaifiind nimeni prin preajma?

A quiet place: Part II se diferențiază destul de mult de prima parte, aici nu este atât de multă liniște non-verbală pentru că dialogul este mai extins, se vorbește destul de mult în momente bine alese, fapt cu care a trebuit să mă obișnuiesc pentru că eram obișnuit cu nivelul decibelilor dat la mi minim.

O altă caracteristică specială a filmului este faptul că se transformă într-un survival horror în care acțiunea calcă pedala de accelerație și se scot la înaintare toate armele în lupta cu aceste specimene hâde.

Este mai bun decât A quiet place?

Nu mi s-a părut la același nivel pentru că elementul de unicitate din primul film care a fost nucleul reușitei producției aici este deja ceva obișnuit, de aceea surprizele nu mai sunt atât de neașteptate.

Dar asta nu înseamnă că dau cu bolovani în film. Din contră, A quiet place: Part II este excelent, reușind să îmbine minunat partea psihologică din primul film în care teroarea era una nevăzută și te obliga la muțenie absolută, cu horror clasic, de supraviețuire prin orice mijloace, de la ciocu` mic la crapă-i capul cu pușcoaca, în care predomină confruntările intense și măcelăriste împotriva unui dușman nemilos.

Este dat dracului John Krasinski, modul în care știe să se folosească de liniște este fenomenal. Nu știu dacă sună ciudat, dar în film avem parte de 2 tipuri de liniște.

Pe de o parte, avem liniștea liniștitoare (sunt poet, dă-mă dracu`), care te alină și îți dă confortul unei siguranțe de-o clipă, și liniștea asurzitoare, amenințătoare, care prevestește lucruri nefaste.

De asemenea, trecerea bruscă, prin intermediul personajelor, de la muțenie desăvârșită la gălăgie situațională este una fără cusur, care te perpelește prin diferite stări tensionate.

Și atenția pentru detalii este de aplaudat, eram gata să dau cu biciu-n regizor dacă uită anumite amănunte din primul film, dar nu am avut ocazia, până și rana de la piciorul știm noi cui este tratată cu grijă în film.

Situațiile în care se pun personajele, din proprie inițiativă par ilogice și te întrebi dacă mai raționează coerent oamenii, dar totul este bine gândit și ne arată că dorința de supraviețuire pe termen lung de multe ori prevalează în faza conservării temporare.

Și bravo pentru lipsa jumpscare-urilor ieftine. Este folosită de câteva ori metoda asta clasică de a speria spectatorii, dar nu într-un mod leneș, cu zgomote forțate generate de o coloană sonoră asurzitoare, ci sunetele vin natural, chiar din mediul înconjurător în care se află personajele.

Sunt momente în care liniștea implacabilă îți anesteziază simțurile, îți tranchilizează creierul, ca apoi să apară lovitura de gratie care-ți curentează întregul organism. Am apelat de câteva ori la termeni din tenis când filmul m-a speriat autentic, în special am slobozit câteva ‘zgura…. continuarea o știți. Dar nu în sens peiorativ, ci ca un semn de admirație la adresa filmului.

Are câteva scene extrem de satisfăcătoare care mi-au stors o lacrimă de fericire și un strigat fotbalistic: „Pe ei, pe muica lor‟.

Ce să mai, A quiet place: Part II este un film excelent, o continuare demnă de laudă căreia însă îi lipsește dramatismul primului film care a fost cu adevărat devastator (avionul de jucărie, holy shit), cel de față neavând momente din astea capabile de a te lăsa cu cicatrici psihice.

Plus că filmul încearcă prin aducerea lui Cillian Murphy (Dunkirk, Anna) să creeze un personaj asemănător cu cel jucat de John Krasinski (13 hours) în primul A quiet place.

Un alt aspect meritoriu al filmului este faptul că, în afară de puradel, toate personajele principale sunt cu adevărat principale, fiecare are momente în care strălucește, nimeni nu stă de pomană, pot spune că este și un film despre maturizarea forțată de evenimente tragice. Are și subtilități numai bune de molfăit după film, precum pasul dincolo de granița siguranței, o scenă în care nu se întâmplă mare lucru, dar de-o mare însemnătate care îți generează accelerarea pulsului.

La aspectul mult mai cizelat și mai de anvergură a contribuit și un buget mult mai generos, de aproape 4 ori mai mare decât primul film și asta se simte. Bâzdâganiile sunt mai prezente în film și fac și mai mult prăpăd.

După cum a evoluat povestea, filmul ne da cu șmecheria în cap, acest univers imaginat poate lua sfârșit aici, și ar fi un final satisfăcător, dar lasă loc și de alte filme pentru că împrăștie maiestuos multe firimituri apetisante pentru alte confruntări epice cu hipersonorizații căzuți din cer.

Chiar dacă n-are legătură neapărat cu filmul, experiența vizionării lui a fost augmentată și de o audiență redusă (5 persoane în sală) care nici să respire nu avea curajul. Mai tușea când și când cineva în sală speriindu-mă pentru că nu știam dacă e din film sau nu și tot așteptam să răsară vreun monstru la auzul tusei. Ăsta este un efect benefic imediat post-pandemie, lumea încă nu dă buluc la cinema, ceea ce asigură, temporar, lipsa pulimii needucate.

Așadar, A quiet place: Part II mi-a livrat ceea ce așteptam, s-a ridicat la nivelul unui sequel adevărat, care ridică mizele, dar nu este o simplă copie a primului film, aducând elemente de noutate, de aceea mă declar pe deplin satisfăcut și îi cumpăr 9 butelii cu oxigen.

4.5 out of 5 stars (4,5 / 5)

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Fear Street 1978

Fear Street 1978 continuă povestea vrăjitoarea Sarah Fier (așa o chema, n-are metale la ea) …

3 comments

  1. Eu abia azi am văzut prima parte. Care, sincer, mi s-a părut puerilă pe alocuri. Ideea este excelenta, dar filmul, cu două, trei excepții, nu a reușit să să impresioneze. Aveam niste așteptări.

    • OK, fiecare cu parerea lui, mie mi se pare un film genial, tie nu. De asta suntem indivizi unici, ar fi plictisitor daca toti am gandi la fel.

  2. Ehe, am văzut și partea a 2-a. Cu totul altceva, și-au spălat toate păcatele. Față de primul film, acum doar o singură dată mi s-a ridicat o sprânceană… Da, mi-a plăcut mult, mult mai mult. Iar modul în care s-a folosit liniștea.. magistral. Parcă erai transpus, brusc, în pielea personajului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *