A serbian film

A serbian filmAnul 2010 asista la nașterea prematură a lui Srpski film (A serbian film), o producție de sorginte sârbească, de la vecinii noștri cei dragi.

Nu este cazul să mai pomenesc că este una dintre cele mai controversate pelicule, că aș fi redundant.

 

🎬 A serbian film – Premisă

Milos este un actor porno cu mare talent, dar cu o și mai mare faimă, fiind considerat un fel de copil prodigios precoce al unei fictive combinații dintre Daniel Day Lewis și Katherine Hepburn, o stea incontestabilă a filmelor pentru adulți.

Dar și steaua lui începe să se fleșcăiască, așa că acum s-a retras din activitate, liniștit la casa lui, cu o soție iubitoare și un băiețaș drăgălaș de-ți vine să-l mănânci, și alta nu.

Stau ei cam prost cu banii, că starurile masculine ale acestei industrii sunt plătite mult mai puțin ca doamnele, dar iată că lui Milos pare că-i surâde norocul.

Un producător obscur publicului îi oferă un purcoi de bani să joace într-un film XXX artistic, despre care spune că va revoluționa genul din temelii.

Milos nu prea vrea, se cam coiește, dar nevasta îl convinge să accepte rolul pentru că banii sunt obscen de mulți pentru ceva ce Milos oricum face și cu ochii închiși.

 

💭 A serbian film – Comentariu

Nici nu știu cum să comentez pe seama acestui A serbian film să nu se interpreteze greșit și nu care cumva să mă trezesc cu mascații la ușă.

Îl văd pentru a doua oară, însă nu de drag, ci pentru a-mi reîmprospăta memoria care îl ținea minte doar vag, nu l-am urmărit din alte considerente. Știu, știu, cine se scuză, se acuză, dar să trecem mai departe.

Timp de o oră A serbian film este destul de molcom în vizualul său, mai vine câte o imagine șocantă, dar nu pot spune că oripilează din cale afară. Este, să-i zic așa, un preludiu îndelung.

Este depravat sexual și abuziv cu privitorul, dar departe de alde NEKromantic.

Însă odată intrați în a doua oră se dezlănțuie iadul senzorial pentru că, dincolo de obscenul grotesc al imaginilor, A serbian film chiar are capacitatea de a te traumatiza pe viață.

Filme scârboase și violente am mai văzut, slavă Domnului, poate prea multe pentru a recunoaște cu mândrie acest lucru, dar nici unul nu a avut impactul asupra minții mele așa cum l-a avut mizerabilul ăsta nenorocit.

Și nu cred că sunt singurul cu o asemenea concluzie.

A serbian film încearcă să ofere o incursiune extrem de sumbră, destrăbălată și dezmățată în ceea ce înseamnă probabil cel mai tabu subiect.

Vorbesc, evident, despre sex și tot ce reprezintă el, de la extazul orgasmic nirvanic până la pierderea minților cauzată de căutarea acestei stări de beatitudine cathartică.

Nu degeaba cele mai proaste decizii sunt luate în momentele în care sângele năvălește în zonele inghinale pentru că în acele câteva clipe creierul este ca și mort și nu mai raționează corespunzător.

Camera de filmat nu se jenează absolut deloc, ne arată cu lux de amănunte scene scabroase, ce par needitate, și pline de cruzime, de-o imaginație bolnavă, scene pe care cu greu le suporți.

Știu că mulți consideră una dintre secvențe ca fiind de un odios nețărmurit, și le dau dreptate, dar doar parțial.

Cum v-ați simți citind următoarele rânduri?

Scena respectivă își are rădăcinile ei în realitate.

Șocați? Increduli?

Vin cu argumente.

Căutând informații despre documentarul What is a woman, am descoperit niște detalii înfiorătoare despre experimentele efectuate de către un renumit și lăudat expert american în sexologie, Alfred Kinsey.

Iar acele experimente aveau drept scop determinarea existenței orgasmelor multiple la copii. De la 5 luni la 14 ani.

DA, DE LA 5 LUNI. Prin stimulare manuală și orală.

Și aveți mai jos și rezultatele:

A serbian film

 

Parcă nu mai pare atât de dement A serbian film care este doar o ficțiune, nu?

Dacă încă n-ați vomitat și citiți mai departe, asta este încă o dovadă că oricât de descreierate pot fi unele filme, realitatea le bate lejer.

Filmul poate fi văzut și ca o metaforă, deși poate întind cam mult coarda, o metaforă despre cât de jos poate ajunge omul sărac în încercarea lui temerară de a mai supraviețui încă o zi.

Sau, și mai plauzibil, dacă îmi acceptați alegoria, producătorul incompetent și incapabil este guvernul corupt al țărilor ex-sovietice (și nu numai) care reușește a-și futiza (este un medicament) poporul cu fel și fel de promisiuni care țin prostimea în lesă într-o stare de moleșeală hipnotică.

Astfel, poporul adormit și catatonic devine o masă foarte ușor manevrabilă.

Asta este, încerc și eu să atașez o simbolistică sociologică sau civică acelor imagini cutremurătoare, imagini foarte bine realizate tehnic (nu toate, dar majoritatea) în ciuda bugetului mic al filmului.

 

🏆 A serbian film – Verdict

Am scris deja prea mult despre film și este cazul să închei să nu care cumva să trezesc suspiciuni că m-a excitat premisa acestuia. Dacă a făcut-o, a fost la nivel intelectual.

Este ușor să vezi filmul ca fiind un experiment abject în numele artei și să-l arunci la veceu ca pe-un hândel constipat, dar dacă reușești să vezi dincolo de vizualul demonic, A serbian film are și o morală.

Una care nu ar trebui să surprindă pentru că în vremuri de restriște și lipsuri cumplite oamenii uită de evoluție, demnitate sau rațiune, se transformă în bestii primitive și se pot deda / se dedau la acțiuni grotești în numele unei scurt extaz, indiferent de natura lui.

Este o disecție pe viu, fără menajarea sensibilităților slabe, a stării de depravare societală către care ne îndreptăm sau la care deja am ajuns.

La a doua vizionare și după ce am mai aflat una, alta, parcă am devenit mai imun și nu am mai fost afectat atât de tare, ceea ce reprezintă chiar unul din laitmotivele filmului, desensibilizarea societății. Deși dacă mă uit dincolo de ocean, efectul este unul invers, o sensibilizare extremă.

A serbian film este unul greu de notat, ceea ce vede ochiul ar tinde concluzia spre 1, dar ceea ce observă creierul penetrând cerebral dincolo de scârboșeniile expert livrate duce verdictul meu la 6 casete video.

3 out of 5 stars (3 / 5)

Recenzie video:

Trailer:

IMDB

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

Cannibal holocaust

Cannibal holocaust

Atenție, cuvinte grafice în cele ce urmează pentru că aici voi sfâșia din punct de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.