Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Cel mai bun film românesc – Gopo – Ediția 2016
Schimbăm registrul cu Aferim! și trecem de la film românesc vorbit în engleză (Closer to the Moon) la unul cu dialogurile într-un dulce grai neaoș arhaic.
Dar despre asta o țâră mai încolo.
🎬 Aferim! – Premisă 📖
Pe la 1835, în Țara Românească, o cioropină se ușchește de pe glia stăpânului său, acuzată fiind că a șutit niște mahmudele.
Pe urmele sale pornește zapciul Constandin (regretatul Teodor Corban – Urma) care-l cară după el pe plăpândul său fecior Ioniță (Mihai Comănoiu) în ideea de a-l face mai bărbat să-l bage la dorobanți.
Și povestea din film îi urmărește pe cei doi care îl tot caută pe răznitul Carfin (Toma Cuzin – Libertate) care-i iute de talpă și s-a pitulat naiba știe pe unde.
În periplul lor prin niște locuri pitorești, protagoniștii meditează la condiția omului și mai trântesc și câte o vorbă de duh într-un limbaj pe care cu greu îl putem înțelege acum.
💭 Aferim! – Comentariu 🍿
Să nu credeți că vreau să vă zalisesc cu fel și fel de cuvinte închipuite de o să ajungeți la apelpisie, dar n-am ce face, m-am smreduit și eu de la film și o să cam metahirisesc graiul arhaic.
Am scuipat în sân de câteva ori când am auzit primele vorbe azvârlite de actori și mi-am dat seama că nu-i de șagă cu acest Aferim! și am dat fuguța de am făcut rost de un dicționar.
Altfel nu aveam cum să pricep dialogurile, chiar dacă erau și subtitrate, pentru că scenariul chiar este unul autentic, se simte că a fost depus un efort colosal pentru a transmite o verosimilitudine la cel mai înalt nivel.
Nu vă amăgiți, și voi veți face același lucru, la fiecare 2-3 replici veți pune pauză filmului pentru a căuta semnificația unor cuvinte sau expresii ce păreau a fi mai mult fandacsii cilibii decât construcții verbale reale.
De principiu, nu se întâmplă mare lucru în film, miezul narativ se bazează aproape exclusiv pe dialog, nu pe acțiune, dar pentru mine asta a fost suficient pentru a fi impresionat.
Scenariul construiește cu ischiuzarlâc o poveste care se petrece în trecut dar, în realitate, se referă la prezent.
Nu este chiar dificil să facem niște asocieri între mentalitățile de atunci și cele de acum, doar s-a schimbat vorba, dar năravul beteșugit ba.
Oare pot spune că personajele erau unele rasiste pentru că replicile auzite conțineau cuvinte injurioase ce dovedeau un prolipsis înapoiat?
Sau nu este cazul să judec gândirea de acum 200 de ani folosind cutumele sociale de acum?
Orișicum, Aferim! atacă direct subiecte arzătoare din contemporaneitate dar le îmbracă în straie strămoșești, ceea ce duce la un film fermecător, dar care are menirea de a te și paraponisi.
După ce m-am prins de șiretlicul folosit de Radu Jude am început să fiu mai atent la discuțiile dintre tată-fiu, dar și cu cei din preajmă, pentru că nu voiam să scap trimiterile născute parcă de aspide către situația actuală.
Și nu am fost dezamăgit, de la prejudecățile care au rămas la fel de vechi și chiar până la defrișările la care suntem martori fără să acționăm în vreun fel, Aferim! dă fără milă cu barda-n noi.
Și o face pe bună dreptate, venind ca o dovadă irefutabilă a ideii că România este cu zeci de ani în urma altor țări dezvoltate. Ceea ce este adevărat.
Dacă acum vreun deceniu aș fi zis că asta este de rău, acum nu mai sunt atât de sigur având în vedere ce se petrece peste hotare la nivel social. Este rușinos să fii înapoiat ca popor, dar parcă nu mai este acum dracul atât de negru.
Așadar, povestea este una cu tâlc, și este unul profund filozofic dacă dau la o parte zicerile meșteșugite care pot deraia trenul gândurilor de la ceea ce contează.
Am ceva de rumegat și pe partea tehnică, una pe care am găsit-o inspirată prin alegerea de a filma alb-negru, o decizie care a reușit cumva să imprime un arhaic și mai pronunțat decât dacă vedeam în culori.
Într-adevăr, acest aspect duce la estomparea frumuseții naturii noastre, dar este un sacrificiu util pentru că augmentează mesajul general al filmului.
Până și sunetul parcă a fost mai bun ca de obicei. Sau poate scriu asta pentru că subtitrarea a ajutat mult la deslușirea dialogurilor ce păreau aproape extraterestre.
Nu există foarte multă caracterizare a personajelor, singurul care pare mai țeapăn din acest punct de vedere este Constandin care-și revarsă experiența de viață ce scoate la lumină un om simplu în aparență, dar complex în gândire.
La prima vedere ai da cu el de pământ, l-ai supune unei biciuiri la talpa goală, dar sub aspectul rugos și discursul violent se ascunde un suflet deosebit.
În ceea ce privește povestea în ansamblul ei, nu am fost satisfăcut pe deplin, nu aș fi zis nu la o îngurluire care să țină mai mult, doream să fie dezvoltate unele aspecte care doar au rămas pomenite, cum ar fi haiducii din pădure.
🏆 Aferim! – Verdict 👍 sau 👎
Prin nu știu ce minune dumnezeiască, Radu Jude a reușit să scoată un film care este și artistic din cale afară, dar și comercial, ușor de urmărit de public.
Mi se pare un miracol irepetabil că s-a abținut din a prezenta scene interminabile cu golit de strachini cu fasole sau cu călărit pe câmpii preț de minute întregi.
Iată că se poate să mai și coboare de pe piedestalul pe care l-au aburcat festivalurile simandicoase și arată că este capabil să creeze ceva normal, să zic așa, nu experimente neînțelese de plebe.
Poate o să credeți că nu-s botezat cu toată apa de am ajuns să dau cu atâtea huzmeturi într-un film regizat de Radu Jude, dar cel de față mi-a plăcut enorm. Așa că aferim!, Radu Jude, aferim!
Sunt șanse bune să fi fost fermecat și de limbajul aparte care a mai acoperit niște scăpări în ritm, dar până la urmă dialogul joacă unul dintre rolurile vitale în film, dacă nu chiar cel mai important.
Fără să mai duc altă muncă de pliroforie, să nu credeți că vreau să vă momesc în vreun fel, închei aici acest periplu printr-o lume fascinantă, dar mai întâi trebuie să cumpăr un ajutor care costă 9 sorocoveți.
(4,5 / 5)
