Alienoid

AlienoidAlienoid sau, pe numele său de obârșie, Oegye+in 1bu, este o producție sud-coreeană lansată în 2022 și care se duce ușurel spre două ore jumătate ca durată. Să vedem ce vrea de la viața noastră.

 

🎬 Alienoid – Premisă

Filmul are o poveste destul de încâlcită pentru că la bază este un SF cu extratereștri. Unii veniți de tare departe, dar nu din proprie voință, ci pentru că pe Terra a fost găsită cea mai impenetrabilă pușcărie din galaxie.

Și nu vorbesc despre Alcatraz, ci despre mintea umană.

Huh? Cum vine asta?

Da domnule, niște limbrici spațiali au decis să-și dosească infractorii în creierul uman atât de îmbârligat încât cu greu mai evadează de acolo.

Dar și când se întâmplă să mai scape câte unul avem un Guard (Kim Woo-bin) pe metereze gata să-i prindă și să se asigure că își vor duce la bun sfârșit pedeapsa.

Până aici nu pare nimic complicat, ideea este destul de interesantă, dar scânteia încă nu s-a declanșat pentru că am uitat să scriu că extratereștrii ăștia sunt ai naibii de longevivi, iar povestea ne plimbă între două fire temporale.

 

💭 Alienoid – Comentariu

Premisa de la care pornește Alienoid este una complexă și asta se traduce printr-un ritm alambicat, se mișcă de zici că este Dorel după o noapte petrecută cu multe grade de alcool.

Pentru o bună perioadă de timp este un haos greu de descifrat în poveste, mai ales că ritmul este nemilos, curge mai năvalnic ca un râu umflat după o îndelungă ploaie torențială.

Nu ajută nici salturile permanente între acțiunea plasată în prezent, anul 2012, și cea care are loc undeva prin secolul XIV. M-a cam luat de cap un pic până am reușit să asamblez informațiile împrăștiate în toate direcțiile și până am fost capabil să înțeleg care este țelul antagoniștilor și năzuințele eroilor.

Din acel moment am putut să mă bucur de un Alienoid extrem de distractiv, chiar dacă haosul rămâne în continuare prezent, dar măcar aveam stabilită fundația de care m-am putut ține să nu fiu luat pe sus de bombardamentul neîncetat de acțiune.

Alienoid pare că împrumută concepte din o grămadă de filme, Edge of tomorrow, Back to the future sau Independence day, să enumăr câteva dintre ele. Cu toate astea reușește, cumva, să pară original prin adăugarea savorii culturii coreene și plasarea unei bune părți a filmului în medievalitate.

Alienoid

 

Are de toate, poate prea de toate, și asta dăunează un pic coeziunii poveștii.

De la acțiune fulminantă de mai multe feluri până la comedia năroadă, fără mare haz pentru mine, de la romantism din ăla sfios, de fată virgină și fecior drăgăstos, până la SF foarte ambițios, am impresia că nu-i lipsește nimic lui Alienoid. Mai ales că din această enumerare am sărit, în mod voit, peste un anume aspect care reprezintă și twist-ul filmului.

Impresionează la nivel scandalos pentru că acțiunea este una dementă și diversă. Când o ardem în arte marțiale și lupte cu săbii, când ne dăm în stambă cu scheme magice și formule vrăjitorești, când ne belim cu bubuieli grandioase și arme cu laser.

Dacă există o singură certitudine în Alienoid, atunci aceasta este că plictiseala n-are nicio șansă de a-și face loc în aceste 150 de minute de nebunie explozivă.

Imaginația din acest film este una de aplaudat, de la modul în care combină elementele arhaice cu aspectele contemporane până la designul extratereștrilor, umanoizi ce-i drept, dar suficient de diferiți pentru a provoca niște coșmaruri, aproape fiecare scenă are ceva care te va atrage.

Chiar dacă nu sunt la cele mai înalte standarde, efectele vizuale din Alienoid arată destul de bine încât să te mențină captiv într-o senzație de beatitudine grandioasă.

La 23 de milioane de dolari buget aș putea spune chiar că arată nemaipomenit.

Un plus este și ingeniozitatea cu care sunt combinate arhaicul mitologic, cu fantezie debordantă, și modernismul contemporan, cel super tehnologizat.

 

🏆 Alienoid – Verdict

Lăsând la o parte haosul cam dătător de dureri de cap, odată ce am descoperit ordinea în acest amalgam de idei aruncate parcă la întâmplare, Alienoid a devenit o experiență alertă prin ritm și impresionantă prin tumultul acțiunii.

Au fost momente în care am rămas ca la stomatolog, cu gura căscată, când am fost martorul unor secvențe de lupte spectaculoase, dar și înmărmurit ca stana de piatră când am văzut modul în care anumite concepte sunt implementate în film.

Ce nu mi-a plăcut, și asta nu este nici pe departe vina lui Alienoid, a fost lipsa mea de informare pentru că ar fi trebuit să știu că filmul nu este de sine stătător.

Finalul  a fost unul foarte dezamăgitor pentru că a rămas în coadă de pește afumat, dar am fost rapid lămurit de cuvintele TO BE CONTINUED și de titlul filmului: Alienoid: Part 1.

Se pare că am avut de-a face doar cu prima parte dintr-o preconizată trilogie. Sper doar să nu rămână la stadiul de dorință, mai ales că filmul nu a fost deloc succesul scontat.

În fine, vedem ce-o fi pe viitor, cert este că mie mi-a plăcut Alienoid în ciuda poveștii destul de confuze cu liniile temporale amestecate și a multitudinii de personaje, astfel încât îi ofer 8 bile portocalii.

4 out of 5 stars (4 / 5)

Trailer:

IMDB

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

Guardians of the galaxy: Volume 3

Guardians of the galaxy: Volume 3

Să cânte muzica încă o dată, pentru ultima oară, în Guardians of the galaxy: Volume …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *