În sfârșit, am pus ochii pe Alita: Battle angel după atâtea peripeții în realizarea filmului și lansarea acestuia.
Filmul este o adaptare după o celebră manga japoneză și ne trimite în viitor, peste circa jumătate de secol și ne-o aduce în prim-plan pe Alita (Rosa Salazar), o minunată creatură cibernetică găsită la gunoi de către doctorul Dyson Ido (Christoph Waltz). Pentru a fi cât mai fidel realității, el găsește doar partea superioară, un cap și-o inimă, fără un corp. Cum doctorul este specialist în reîntregirea trupurilor frânte cu diverse elemente cibernetice, o repară pe Alita, dându-i un corp cu valoare sentimentală pentru acesta.
Apoi petrecem destul de mult timp cunoscând-o pe Alita, de fapt, participăm alături de ea la procesul de recuperare a memoriei pentru că Alita cea cu ochii uriași nu își mai amintește cine este, de unde vine și ce misiune are.
Un lucru este cert, este atrasă în mod deosebit de orașul plutitor din ceruri, Zalem, și nu știe de ce. Nu încă.
Încetul cu încetul, Alita își descoperă trecutul și, odată cu el, și puterile care zac în inima ei specială, capabilă de sentimente umane, dar și de ceva cu totul diferit, care o face unică și extrem de periculoasă.
Nu durează mult și atrage antipatii din partea unei pleiade de personaje dubioase, de la vânători de recompense înrăiți până la stăpânul orașului dezlânat, Vector (Mahershala Ali), de la infractori periculoși îmbunătățiți cibernetic până la cel mai cel dintre toți, tătucul cârmaci al orașului Zalem, această Fată Morgana la care toți pământenii visează, dar nimeni nu ajunge acolo.
Decât dacă devine campion suprem într-un anume sport al viitorului.
Dar ajunge despre poveste, este timpul să ascut iataganul și să scot din teacă sabia să văd dacă este ceva de tăiat sau măcar de despicat în patru.
Pfiu mămică, Alita: Battle angel arată senzațional din toate punctele de vedere. Vizual, este o capodoperă începând cu viitorul distopic high-tech dar și retro, care aduce aminte de Blade runner, cu orașe avansate tehnologice, dar care par și arhaice, cu cyborgi doldora de operații estetice high-tech, dar care se plimbă pe străzi parcă smulse din zilele noastre, murdare, cu clădiri dărăpănate, cu un furnicar de oameni posomorâți care generează o contopire neliniștitoare între viitor și trecut și creează un contrast deranjant între progres tehnologic și regres uman.
Piesa de rezistență a filmului este chiar Alita, deși inițial te scoate din zona de confort înfățișarea ei, cu ochii cât prunele, personajul Alita este dovada utilizării cu măiestrie a efectelor speciale. Arată atât de bine încât ai impresia că este reală, dar totuși păstrează o tușă aproape imperceptibilă de „uncanny valley” încât să îți dea un sentiment de disconfort pentru creier.
Însă acei ochi imenși sunt magnetici, nu îți poți desprinde privirea de la ei, parcă te hipnotizează și uneori uiți că prin preajma lor se mai întâmplă și-o poveste la care trebuie să fii atent.
Acțiunea este extrem de palpitantă, atunci când își pornește motoarele și o are în centru pe Alita care rupe tot și face zdrențe pe oricine îi stă în cale. Și filmul lasă senzația că nu văzut decât o mică din ce este Alita capabilă.
Avem parte de lupte în spații închise, scandaluri cu roboți imenși, carnagiu în arene, nicio luptă nu seamănă cu alta și garantat nu ai cum să te plictisești la film din acest punct de vedere.
Producția mamut nu dezamăgește nici când vine vorba de treburi de corazon pentru că, deși Alita este doar un cyborg, transmite mai multe emoții decât o șatră de români la vederea unui ATM nepăzit.
Aici ies în evidență tot ochii imenși ai personajului Alita, incredibil de expresivi, care reușesc să transmită candoare, uimire copilărească, frică, iubire, curaj, putere interioară și furie distructivă. Și asta doar prin simple expresii faciale acompaniate de acei ochi parcă fermecați.
Suferi alături de ea când dă peste inerentele dezamăgiri marcă înregistrată a speciei umane, dar îți și însângerezi unghiile strângând puternic pumnii în aer când simți că se apropie timpul ca Alita să spele pe jos folosind drept mop diverși imbecili care au proasta inspirație să o subestimeze.
Dacă lumea imaginată este captivantă, dacă personajul principal este carismatic, dacă secvențele de acțiune sunt betonate, ei bine, Alita: Battle angel dă ceva rateuri când vine vorba de poveste.
Filmul pare a fi doar un trailer al unei francize ce va urma pentru că îngrămădește atât de multe fire narative incomplete și deloc dezvoltate și atât de multe personaje negative încât filmul nu are efectiv timp să îți explice măcar o bucată de poveste cap-coadă, astfel încât intri la Alita: Battle angel bou și ieși Dăncilă.
Ne sunt servite doar frânturi dintr-un tot unitar și la final habar n-aveam cine este cu adevărat Alita, de unde vine, care este originea ei, ce este cu războiul devastator la care se tot face referire pe parcursul filmului, care-i treaba cu Zalem, de ce Nova (personajul negativ principal sau, cel puțin, așa cred) vrea să o omoare pe Alita.
Cât despre final, doar atât am de spus: FUCK YOU!!!
Este inadmisibil să închei așa un film când nu ești sigur că vei continua povestea. Dacă la Infinity war am iertat chestia asta pentru că știam 100% că va veni și Endgame, ei bine, la Alita: Battle angel nu au cum să iert pentru că sunt aproape convins că filmul va fi un eșec la box office și nu va urma o continuare.
Doamne ajută să mă înșel.
Filmul are și câteva neconcordanțe logice sau doar creează impresia asta pentru că povestea este închisă într-un seif impenetrabil și nu se sinchisește să ne ofere toate informațiile necesare rezolvării acestui puzzle imens
Tulai Doamne, cât m-am întins afară din plapumă, aș mai avea atâtea de spus despre Alita: Battle angel care m-a lăsat cu inima albastră, și nu numai, și mă duc să sap după informații referitoare la continuare.
Ah, să nu uit, mă doare sufletul pentru că eram convins că avându-l pe James Cameron ca producător și unul din scenariști, voi primi o poveste închegată, dar nu am avut parte de așa ceva, și ăsta este singurul lucru pe care îl aduc ca reproș filmului, dar este o bubă destul de mare, ca atare, sunt nevoit să cobor nota la 7. Filmul este bun, dar se putea mult mai bine pe partea de poveste, trebuia să se concentreze pe un fir narativ, dar prezentat cum trebuie, nu pe o mie de fire dezlânate.
Îl pot compara ca o seară de Revelion când ai pe masă o mulțime de bunătăți culinare, dar dacă te îndopi cu câte-un kilogram din fiecare doar într-o seară și deși sunt toate delicioase, rezultatul final va fi un ghiveci în stomac și poate o călătoria cu ambulanța.
(3,5 / 5)
Trailer: