Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
🎭📜 ALL INCLUSIVE – Spectacol de teatru (Medeea Marinescu, Marius Manole, Mirela Oprişor, Vlad Zamfirescu şi Diana Roman)
🎬 O familie normală în aparență trece printr-o criză dublă, una a vârstei mijlocii, alta a diferenței de vârstă.
Soția vrea să divorțeze după 20 de ani de mariaj nefericit, fata tocmai află, tot la 20 de ani, că este însărcinată.
Așadar, două dintr-un foc. Însă care-i problema mai arzătoare? Iminenta despărțire a soților sau faptul că fiica riscă să-și rateze studiile ca urmare a viitorului copil?
Copil al cărui tată, apropo, este un bărbat de o seamă cu părinții.
Urmează o cină cu toate persoanele implicate în poveste, o cină la care vom avea parte de toate. Adică o cină ALL INCLUSIVE.
🍿 Să-mi spună și mie cineva cum reușește Marius Manole să se cloneze că omu-i neobosit, unde întorc capul dau de el.
Îl suspectez de un pact cu diavolul, altfel nu-mi explic cum poate să joace în atâtea spectacole luând țara la pas și în momentele de relaș intern să dea o fugă în străinătate să joace și pentru românii din diasporă.
Și cu piciorul surcele și tot a venit pe scenă.
Revenind la spectacolul de față, el este unul foarte amuzant ca urmare a situațiilor comice presărate din belșug cu o ironie deloc subtilă dar bine ticluită.
Ilarul rezultă din nenumăratele încurcături de identitate și din confuziile legate de sensul replicilor, că unul zice ceva, altul înțelege altceva, unul se referă la un lucru, interlocutorul procesează spusele ca fiind despre alt subiect.
Și cum lumea este extrem de mică în acest univers, anumite întâlniri pe nepusă masă capătă semnificații speciale și, mai ales, surprinzătoare.
Când intră în scenă glumele, ele se țin lanț și au fost momente de o durată semnificativă în care am râs la foc automat de mi-au dat și lacrimile.
Pare-se că spectacolul a funcționat pe sistem mitralieră, nu trage o dumă amărâtă care poate să te facă să râzi sau nu, ci își împroașcă neîncetat audiența în speranța că unele își vor atinge țintă.
Însă există și o componentă serioasă pentru că o bucată zdravănă din spectacol este dedicată introspecției filozofice și disecției relațiilor sociale și ce reprezintă ele pentru noi.
Ce este acceptat acum când vine vorba de a fi fericiți? Există limite sau orice este acceptat?
Până unde și cât putem merge cu șaradele false jucate doar de dragul de a da bine în fața altora chiar dacă în realitate suntem nefericiți? Dar, nah, trebuie să te prefaci de ochii lumea că dacă se apuc babele clevetitoare să te bârfească, nu mai ieși din gura lor.
Ca de obicei, m-au sâcâit numele englezești într-un spectacol autohton, ceea ce mi se pare de-o imbecilitate ieșită din comun.
Știu că așa sunt regulile, dar cât de încuiați la minte sau orgolioși să fie autorii pieselor încât țin neapărat ca numele personajelor să nu fie adaptate pentru a corespunde cu limba în care se joacă piesa?
Este tare aiurea să auzi actori vorbind românește dar să aibă nume precum Maurice, Vincent sau Margaret. Cu ce se schimbă sensul piesei dacă numele ar fi Marian, Victor sau Margareta? Cu absolut nimic, dar în acest fel spectacolul ar fi unul mai aproape de sufletul și inima românilor.
Ce nu mi-a plăcut aici, și asta ține de partea tehnică, au fost pauzele cam mari între scene, pauze cauzate de durata prea lungă necesară schimbării decorului.
Ba chiar uneori, sau poate chiar a fost voită alegerea, personajele interpretau în timp ce în spatele lor angajații trebăluiau de zor să modifice structura și mobilierul decorului.
Cum știu că este un punct important pe listă în alegerea unui spectacol, trebuie să menționez că limbajul este cuminte, poate prea cuminte, nu rețin să se fi scăpat vreo înjurătură.
În contextul poveștii nu-i chiar verosimil, că la nervii cauzați de acele situații ingrate numai academic nu-ți vine să vorbești, dar nici nu deranjează foarte mult.
👍 sau 👎 A fost un spectacol foarte bun din mai multe puncte de vedere.
În primul rând, și-a atins scopul. Sala a râs zgomotos și des pe parcursul celor vreo 90 de minute.
În al doilea rând, piesa este, pe alocuri, foarte inteligentă prin replicile sale, fiind o satiră amuzantă, dar și amară, despre societatea superficială în care trăim.
În al treilea rând, și aici nu a durat mult, dar a fost de efect, au fost și momente demne de Deadpool. Da, iată că la o postare despre un spectacol de teatru fac trimitere la un personaj din benzi desenate.
Și asta nu are legătură efectivă cu All inclusive, dar trebuie s-o menționez, că este o premieră și nu știu când voi mai pupa așa ceva, audiența a fost așa cum trebuie la teatru, cu bun simț, fără telefoane și fără discuții în timpul spectacolului.
🏁 Având în vedere că am râs pe săturate destul de mult timp și că m-a și pus pe gânduri prin anumite întrebări existențiale ridicate la fileu, nu am altă variantă decât să-mi iau și eu o vacanță de 9 zile all inclusive.
PS. Pff, finalul, cât de tare și neașteptat a fost finalul, unul demn de M. Night Shyamalan.
(4,5 / 5)
