NiPeMi.ro Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Alpha a intrat pe Netflix și aduce două eroine în universul YRF, unul plin de testosteron.
📖 Premisă
Sita (Alia Bhatt – RRR) a fost crescută pentru a deveni o armă umană în cadrul unui program militar clandestin numit Alpha. Antrenată să ucidă fără ezitare și să-i fie loială comandantului Fateh (Bobby Deol), ea începe să descopere că trecutul său nu este cel pe care îl cunoaște.
În paralel, Durga (Sharvari), o tânără care duce o existență complet diferită în Spania, unde tot dansează pe TikTok, este atrasă fără voie într-o conspirație ale cărei rădăcini ajung până la proiectul Alpha.
Întâlnirea lor scoate la suprafață secrete pe care cineva a făcut tot posibilul să le îngroape.
💭 Comentariu
Când am văzut nota abisală (3,1) de pe IMDb, am zis că o să am parte de un gunoi infect.
Ei bine, iată de ce asemenea pagini nu mai merită băgate în seamă, pentru că toți „nefucktiții” votează de-a-n boulea, din frustrare sau mai știu eu din ce motive.
Filmul este un thriller de acțiune mai mult decât decent, însă are două femei în prim-plan, iar asta pare să-i fi deranjat pe unii.
Și să vedeți drăcia dracului: Alpha reușește să fie simultan și feminist, și sexist.
Pe de o parte, pune în centrul universului YRF două femei care nu așteaptă să fie salvate. Lovesc, împușcă, rezistă și conduc acțiunea fără să fie anexele vreunui erou masculin.
Pe de altă parte, camera redescoperă repede vechiul principiu bollywoodian: femeile pot salva lumea, dar, dacă se poate, în țoale cât mai puține.
Sita și Durga pot fi și letale, și senzuale, bineînțeles. Numai că filmul le pune armele în mâini, iar camera tot găsește timp să tragă cu ochiul la decolteu.
Progres, dar cu decolteul regulamentar. Nu mă plâng; aș fi ipocrit să fac pe pudicul. Doar constat.
🧪 Black Widow cu serul lui Captain America
Sita este un fel de Black Widow care a primit serul lui Captain America. De aici încolo, Alpha amestecă programul de asasini din Marvel, formula filmului cu super-soldați și aproape toate clișeele spionajului indian din ultimii zece ani.
Ca să fie treaba completă, prima oră îngrămădește răsturnări de situație de parcă scenariștii s-ar fi uitat, într-un singur weekend, la toate telenovelele sud-americane și turcești pe care le-am văzut cu mamaia sau cu mama.
Secret după secret, trădare după trădare, până când nu mai ai timp să procesezi ce tocmai ai aflat. Revelațiile vin una peste alta și niciuna nu mai apucă să cântărească. Filmul trece la următorul secret înainte să apuci să simți ceva pentru precedentul.
🥊 Acțiunea e principalul motiv pentru care rămâi până la final
Dar, la naiba, filmul este al dracului de distractiv. De fiecare dată când povestea începe să se împiedice în propriile revelații, vine câte o confruntare care o ridică de jos.
Shiv Rawail știe să filmeze o bătaie mult mai bine decât știe să stoarcă emoție din melodramă.
Acțiunea nu este la fel de neverosimilă ca în alte filme ale universului YRF și tocmai de aceea arată atât de bine.
În loc să arunce permanent personajele din avioane, de pe trenuri sau de pe clădiri imposibil de înalte, Rawail se bazează în primul rând pe luptele corp la corp. Le vezi, le înțelegi și, în limitele unui blockbuster cu super-soldați, chiar le crezi posibile.
Camera păstrează suficientă distanță pentru a urmări mișcările, iar montajul nu transformă fiecare lovitură într-o colecție de cadre de o jumătate de secundă.
Schemele sunt spectaculoase, dar au și o anumită logică. Loviturile se leagă, adversarii reacționează, iar confruntările nu par alcătuite din fragmente lipite în grabă. Simți impactul pumnilor și vezi efortul fizic din spatele fiecărei mișcări.
Alia Bhatt și Sharvari par participante la lupte, nu actrițe ascunse în spatele cascadorilor. Au viteză, forță și suficientă precizie încât să nu te întrebi la fiecare zece secunde când a intrat dublura în cadru.
Alia este mai brutală și mai directă, în timp ce Sharvari se mișcă mai elastic și aduce alt ritm confruntărilor. Diferența dintre ele se vede inclusiv în felul în care luptă.
Din fericire, Rawail nu îneacă imaginile în efecte digitale. Nici nu încearcă să copieze extravaganța din War 2 și bine face.
Exploziile sunt însă cam meh: își fac treaba, dar nu impresionează și nici nu au greutatea confruntărilor fizice.
Secvențele mari păstrează inevitabila fizică alternativă a universului YRF. Oamenii cad, sar și supraviețuiesc după reguli cunoscute doar de ei. Măcar totul este filmat suficient de bine încât să accepți convenția și să mergi mai departe.
Iar spre final apare și o secvență de bătaie aproape epocală, despre care nu pot spune prea multe fără să stric surpriza.
Atunci dispare orice urmă de reținere și începe circul pe care îl așteptam.
Am scos un urlet de extaz, ca după un „final fericit” într-un salon de masaj thailandez.
🎭 Alia Bhatt și Sharvari: una încruntată, cealaltă cu chef de viață
Alia Bhatt petrece aproape tot filmul cu maxilarul încleștat și privirea omului care mai are puțin și omoară pe cineva.
Rolul nici nu-i permite prea multe variații: Sita a fost educată să execute ordine, nu să zâmbească și să povestească despre sentimente. În lupte este credibilă, iar când scenariul varsă peste ea găleata cu melodramă, nu începe să joace suferința cu girofarul aprins.
Sharvari are o misiune mai ciudată. La început dansează într-o secvență care pare adusă din alt film, iar câteva minute mai târziu este aruncată în mijlocul unor confruntări foarte serioase. Uneori ai impresia că nimeni nu i-a spus dacă joacă într-un musical sau într-un thriller cu super-soldați. Când este relaxată, are umor și naturalețe. Când trebuie să ridice brusc tensiunea, mai împinge expresiile și se vede efortul.
Alia pare că n-a mai râs din copilărie, iar Sharvari pare că a plecat de la o petrecere cu cinci minute înainte. Și, culmea, nu se calcă deloc pe picioare.
💪 Bobby Deol și oamenii din planul secund
Bobby Deol (Animal) este Bobby fucking Deol. N-are nevoie de cine știe ce replici: statura și figura îi rezolvă jumătate din rol. Nu este complex, dar este al dracului de amenințător. Dacă mă uit mai bine la el, aș zice că s-ar potrivi la țanc în rolul lui Kratos.
Anil Kapoor (AK vs AK) intră în cadru și toată lumea pare obligată să stea dreaptă. Când începe melodrama, apasă cam tare pedala, dar nici scenariul nu-i oferă prea multe alternative.
🕵️ Același univers, alte protagoniste
Avem din nou servicii secrete, patriotism, trădări, laboratoare clandestine și adversarul geopolitic pe care franciza îl scoate mereu din același dulap.
Dacă ai văzut Pathaan, War sau Tiger 3, știi deja rețeta pe dinafară. De data aceasta, două femei primesc toate jucăriile și aproape întreaga acțiune.
Există și un număr muzical, evident unul prost, care pică precum nuca-n perete.
Din fericire, apare devreme, iar apoi filmul își vede de împușcături și nu mai oprește misiunea pentru coregrafii inutile. Slavă Domnului!
🏆 Verdict
Alpha e făcut la fabrică și se vede de la o poștă. Numai că fabrica știe ce face. Eu m-am distrat zdravăn.
Povestea este simplistă, melodrama este grăbită, iar antagonistul ar fi avut nevoie de mai multă substanță.
Dar când încep pumnii, uiți cât de schematic este scenariul. Alia lovește de parcă ar avea ceva personal cu fiecare adversar, Sharvari îi ține pasul, iar Alpha devine exact filmul de acțiune pe care îl promitea.
Alpha îți spune din prima ce primești: super-soldați, conspirații și personaje care cad de la înălțimi de la care oamenii normali ar intra direct în genericul de final.
Formula YRF a rămas aceeași. Doar că acum două femei sunt cele care împart pumnii și lasă dezastrul în urmă.
Trailer
