Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
1999
American beauty nu că a pipăit, ci a pus mâna pe 5 premii Oscar
În afară de cel deja știut a mai primit statuete pentru regie, actorie principală, scenariu original și cinematografie.
🎬 American beauty – Premisă
Filmul pornește cât se poate de banal și șters, plasându-ne într-o familie tipică americană, și nu numai.
Soțul, Lester (Kevin Spacey – Baby driver), a trecut de 40 de ani și este plictisit din cale afară, doar dușul matinal finalizat fericit cu stropi spumoși ce-i mai animă ziua.
Soția, Carolyn (Annette Bening – Jerry & Marge go large), nu prea mai are chef de tranzacții conjugale, că se concentrează mai mult pe meseria ei unde este eclipsată de alții mai buni.
Fata, Jane (Thora Birch – 13 minutes), este stresată de problemele adolescenței, ba visează o creștere de țâțe, ba este hărțuită de noul vecin care o adoră, ba este sictirită de părinții pe care îi consideră jalnici.
Întreaga dinamică a familiei se schimbă în momentul în care Lester pune ochii pe colega fetei sale, pe frumoasa și curviștina Angela (Mena Suvari).
Imediat i se activează organele ce s-au aflat în hibernare și Lester se schimbă brusc.
💭 American beauty – Comentariu 🍿
Ce mi-a țâșnit direct în ochi a fost caracterul adult al limbajului folosit.
Nu neapărat că sunt multe înjurături spurcate în scenariu, ci faptul că unele replici sunt extrem de sugestive și pline de trimiteri sexuale.
Și am găsit asta a fi împrospătător după atâtea și atâtea filme PG13 făcute parcă pentru mimoze sensibile.
Nu doar cuvintele sunt obscene, ci mai ales privirile languroase, pline de libido, care fie te făceau să te cutremuri de scârbă, fie te excitau de te scăpai automat de niscai lichid inghinal.
Povestea este despre criza vârstei mijlocii, despre banalitatea și monotonia unui trai obișnuit în care toate lumea se complace, o existență fadă care parcă suge orice chef de viață.
Iar motivele sunt multe și complexe.
Frica de necunoscut, lașitatea de a lua atitudine, comoditatea de a nu-ți bate capul, toate astea contribuie la o delăsare totală a omului după ce trece de jumătatea vieții.
Nu generalizez, dar probabil că este o etichetare corectă a majorității persoanelor care-s mai aproape de veșnica pomenire decât de botezul în cristelniță.
Cum filmul m-a nimerit fix în aceeași perioadă în care se află și Lester, pot spune că a lovit acolo unde doare, că nu-s departe de letargia și monotonia în care s-a scufundat personajul principal.
Poate de asta mi-a plăcut mai mult decât ar fi fost cazul pentru că analizând la rece, deși asta este cam greu dacă nu sunt robot, pelicula nu ar fi vreo reușită monumentală.
Doar că a fost tupeistă și a avut curajul să vină cu ceva mai îndrăzneț, ba chiar aș putea spune că pe alocuri este destul de perversă prin ceea ce prezintă.
Că nu-i tocmai cușer să arăți cum un adult în toată firea băloșește la o domniță ce încă nu a împlinit vârsta de 18 ani.
Conform reclamelor agresive de la TV, avem de-a face chiar cu un caz de pușcărie.
Și mai sunt și alte astfel de reprezentări deloc creștinești, că filmul trage tare și în homosexuali, avem și un nazist care-și dosește înclinația, plus că există și firul narativ cu invadarea intimității fără consens.
Trecând peste asemenea exemple ce ar putea fi găsite abjecte de cei ce se oripilează ușor dacă-i scoți din zona de confort, filmul are un mesaj clar și răspicat.
Chiar dacă îl spune pe un ton mai indecent și vulgar, este unul etern peren și se referă la efemeritatea vieții, ea trece mult prea repede pe lângă și prin noi pentru a o irosi de pomană.
Nu-ți place serviciul, renunță la el, nu pierde 30 de ani de teamă că nu vei găsi altceva care să te încânte.
Simți că nu mai ești fericit/ă în cuplu? Discută cu sufletul pereche pentru a vedea dacă mai este cazul de a continua sau pa și la gară, nu mai are rost menținerea relației doar de ochii lumii.
Astea sunt câteva dintre situațiile ce mi-au trecut prin cap rapid și care se pliază perfect pe ceea ce vrea sau am înțeles că vrea să ne transmită filmul.
Ideea de bază este că nu trebuie să ne închidem singuri în niște cuști comportamentale și celule de gândire pentru că așa ne spune societatea că este bine.
Frumusețea nu este neapărat cea din revistele de modă, fericirea nu o găsești mereu în familie și copii, dragostea poate fi și altceva, nu doar efemerul Făt Frumos sau legendara Ileana Cosânzeana.
În ceea ce privește personajele, aici pot spune că a dat olecuță de rateu pentru că sunt niște stereotipuri clasice, uneori supărătoare, alteori previzibile.
Deși vrea să fie surprinzător, scenariul nu prea a reușit să mă prindă pe picior greșit pentru că deja făcusem cunoștință cu tipologia unor caractere din film.
Vorba aia, știam că lăudărosul (de fapt, mincinosul, dar am adaptat) roade osul și cine se scuză se acuză.
Așadar, anumite dezvăluiri nu au venit ca o mare revelație pentru că le așteptam.
Și da domnule, Kevin Spacey, mult hulitul în perioada recentă Kevin Spacey, își merită cu prisosință Oscarul pentru actorie.
Transformarea lui dintr-un papă lapte fătălău, care se ține după fusta nevestei, neavând curaj să crâcnească în fața ei, într-un mascul alfa căruia i se rupe de toți și de toate este fenomenală.
Privirile pline de patos sexual, vorbele mieroase, dar care revarsă venin, schimbările bruște de comportament, toate au coroborat pentru a naște una dintre cele mai bune performanțe actoricești.
Am voie să-l laud? Acum că a fost găsit nevinovat de justiție pentru acuzele aduse de hărțuire sexuală?
Nu se lasă mai prejos nici restul distribuției care încearcă să-i țină isonul, deși aici pot spune că tineretul nu prea a convins, poate și pentru că nu are experiența celor maturi.
Dacă este ceva cu care nu sunt de acord, atunci ar fi Oscarul pentru cinematografie.
Probabil votanții au fost impresionați de cele câteva scene trandafirii de l-au proclamat câștigător.
În rest, nu l-am găsit a fi ceva prea special din acest punct de vedere, eu aș fi dat premiul lui Sleepy hollow.
În fine, n-are a face, asta nu îi ciopârțește din merite.
🏆 American beauty – Verdict 👍 sau 👎?
Iată un film care reușește să îmbine perfect două aspecte ce par contrastante și greu de împăcat într-o asemenea formă de artă.
Este și foarte distractiv pentru că are elemente care îți aprind imaginația, indiferent de ce încrengătură de cromozomi ai în tine.
Însă, simultan este și incredibil de profund și trist pentru că te face să te gândești la propria-ți existență care aproape în mod cert nu este ceea ce și-ar dori fiecare.
Or fi excepții că sunt destui cărora le-a pus Dumnezeu mâna-n cap și fericirea-n traistă, dar ceilalți duc o existență fadă trasă la indigou.
Din păcate, filmul regizat de debutantul Sam Mendes (1917) va rămâne cu mesajul utopic nebăgat în seamă, așa cum se întâmplă adeseori.
Ne impresionează pentru început, dar apoi revenim la cotidianul tern pentru că nu avem curaj să schimbăm ceva.
Adică fix ceea ce vrea American beauty să blameze, ca urmare QED.
Dacă nu era previzibilul supărător, aș fi ridicat filmul până în tavan cu laudele, așa mă dedau la altă activitate, că vreau să dau la o parte 9 petale de trandafir că prea sunt plasate strategic.
PS. Îmi dau seama cât de repede trece timpul când văd că trailerul acestui film deja este băgat în categoria Classic Trailers, ca și când ar avea 50 de ani vechime.
(4,5 / 5)
