An American in Paris

An American in Paris1951

An American in Paris a dat cu aspiratorul la Oscaruri, plecând de la ceremonie cu nu mai puțin de 6 statuete galbene.

 

🎬 An American in Paris – Premisă

Jerry (Gene Kelly – Singin` in the rain) este un american la Paris, duh, un pictor ce rupe străzile orașului cu expozițiile sale ad-hoc. Rupe în sens de pamflet, că îi urlă mațul de foame.

Măcar este bucuros că nu face greva halelii de unul singur, are alți prieteni artiști în aceeași situație, un pianist ce vizează să compună cea mai cea piesă și un cântăreț care deja se crede la Opera din Milano.

Și cei trei muschetari fără un sfanț în buzunar încearcă să pătrundă în lumea rarefiată a artiștilor celebri și a societății emancipate.

Pare-se că al nostru Jerry este destul de plăcut ochiului și este luat în binoclu de o doamnă bine, cu bănet, care mi ți-l face om de omenie.

Lucrurile însă se complică în momentul în care Jerry nimerește peste o tânără fătucă fâșneață care îi cade cu mare tronc la corazon.

Doar că ea este deja antamată.

 

💭 An American in Paris – Comentariu

Pff, n-am scăpat de era musicalurilor?

După ce am avut parte de o serie de filme serioase care abordau teme sumbre (alcoolemie, antisemitism, corupție), acum ne întoarcem la zurgălăi și floricele artistice.

An American in Paris zici că este un film făcut de adolescenți pentru adolescenți pentru că nimic nu este matur în această producție.

Toate personajele se comportă ca niște țânci răzgâiați și n-au dram de sobrietate în ele.

Pelicula este în așa fel construită încât este lipsită de orice conflict adevărat și în care greutățile pe care le întâmpină personajele sunt rezolvate foarte ușor.

Practic, cel mai complicat aspect din film este acela că Jerry vrea să își înmoaie penița vârtoasă în șevaletul unei domnițe care are deja pânza pătată de alt pretendent.

Producția mi s-a părut una lipsită de direcție, de interes, de nucleu narativ, parcă este un vis febril în care scene alandala sunt cusute laolaltă fără să iasă un tot unitar.

Nu se întâmplă ceva anume în An American in Paris, doar ăștia zburdând dint-o petrecere în petrecere în ritm de dans și cam atât.

Bașca, personajul principal interpretat de Gene Kelly este unul destul de reprobabil în comportamentul său față de sexul frumos.

Omul nu înțelege semnificația cuvântului „Nu‟ și ce atunci putea să pară jucăuș, romantic și inofensiv acum este la limita hărțuirii sexuale.

An American in Paris

 

Plus că este și duplicitar și porc cu șorici subțire. Cu riscul de a dezvălui ceva din final, ideea este că el o iubește din tot sufletul pe cea pe care nu poate să o aibă.

Și când află adevărul sfâșietor, ce credeți că face?

Jelește zile și luni întregi?

Ei aș, se duce întins la rezervă pe care o țucă de zici că este un aurolac care a nimerit peste un container plin de Mona încă în termen.

Păi atât de mult îți iubeai sufletul pereche încât imediat te-ai băgat în izmana alteia?

Din punct de vedere al poveștii, filmul a fost o dulcegărie ipocrită și superficială, fără nimic înălțător în mesajele transmise.

Jur că nu înțeleg ce a fost atât de captivant la film că nici măcar numerele dansante nu-s cine știe ce, nici nu se compară cu extraordinarul The great Ziegfeld ca parte artistică.

Într-adevăr, este filmat color, imaginea Parisului este superbă (scenele exterioare, că în rest se simte că-i într-un studio), Gene Kelly este plăcut ochiului, are un șarm fermecător și un zâmbet de milioane.

Și aici se opresc micuțele laude aduse producției.

 

🏆 An American in Paris – Verdict

Nu mă împac deloc bine cu filmele musical, mai ales cu unele care sunt și atât de inofensive și deloc serioase ca acesta de față.

Aveam și eu o bucurie, că timp de 90 de minute nu fuseseră prea multe numere cu lălăială și țopăială, câte unul pe ici, pe colo, destul de răzlețe.

Însă și asta mi-a răpit filmul deoarece finalul, unul absolut halucinant și lipsit de sens, este reprezentat de vreo 20-25 de minute de numere înlănțuite de dans fără nicio noimă.

Și așa nu era povestea cine știe ce, dar finalul a pus capac unei experiențe eșuate din punctul meu de vedere.

OK, Gene Kelly rupe pingelele pantofilor de step, dar per total întreg filmul a fost unul dezlânat, fără o coerență anume, fără o evoluție a personajelor, a fost un talmeș-balmeș care nu m-a încântat deloc.

Nu că A streetcar named desire sau The African Queen m-ar fi dat pe spate, dar sunt la ani lumină față de acest An American in Paris care le-a luat fața și a înhățat Oscarul pentru cel mai bun film.

Cele două menționate sunt în Top AFI 100, ăsta nu este. Și cred că este suficient pentru a ne da seama cam cum funcționează Academia.

Este unul din acele cazuri ciudate în care o peliculă ia acest premiu fără să aibă nominalizări la categoriile actoricești.

În fine, un musical trebuie să fie cu adevărat special pentru a mă încânta, iar An American in Paris nu face parte din acea categorie, așa că nu pot să-i cumpăr mai mult de 4 tablouri.

2 out of 5 stars (2 / 5)

Trailer:

IMDB

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

Marocco

Marocco

Trebuia să-mi clătesc ochii cu un film românesc mai cu viziune artistică după ce am …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *