Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Top AFI 100
Locul 030 – Apocalypse now
Destulă lume ce a lucrat la The Godfather I și II (vor urma și ele spre finalul acestui top) au dat mâna pentru Apocalypse now, astfel regizorul Francis Ford Coppola s-a reunit cu marele Marlon Brando (A streetcar named desire) și Robert Duvall (nici nu știam că joacă în film – Deep impact), pentru un film de război de poveste.
Însă personaj principal, sau cel care acaparează ecranul, este Martin Sheen în rolul căpitanului Willard care momentan stă pe tușă, neavând vreo misiune care să-i pună sângele în mișcare, pacea nu prea îi dă pace și îi tulbură mințile.
Înainte să facă vreo boacănă curmătoare de suflu propriu, iată că vine salvarea pentru Willard sub forma unei misiuni care îl va arunca în inima războiului vietnamez, dar însărcinarea care îi cade în cârcă nu este deloc una plăcută.
Trebuie, nici mai mult, nici mai puțin, să-l omoare pe zeul uman, colonelul Walter E. Kurtz (Marlon Brando), un renegat care și-a luat lumea în cap, nu mai ține cont de ordinele superiorilor săi și s-a retras în junglă acolo unde împrăștie teroare și paradis, domnind ca un autointitulat Dumnezeu, toată lumea căzându-i la picioare, care din propria-i dorință, care forțați să plece capu-n țărână.
Willard este tare bucuros că are ocazia să mai căsăpească niscai oameni, dar se aștepta să culce cu basme metalizate niște orezari, nu taman un compatriot. Dar ordinu-i ordin, așa că Willard purcede la drum prin Vietnamul plin de apă, junglă și inamici ascunși în toate cotloanele pentru a-și îndeplini misiunea.
Nu am văzut până acum Apocalypse now, dar îmi erau arhicunoscute replici din film, precum și o scenă explozivă, așa că o altă mirare a fost când am dat peste Harrison Ford într-un scurt rol secundar (The call of the wild, Blade Runner 2049, Star Wars: Episode VII – The force awakens, Blade Runner, Raiders of the lost ark).
Filmul este ciudat, nu este nici de război furibund cum ar fi un Saving private Ryan, dar nici nu intră în categoria aceea care prezintă efectele nefaste ale războiului fără să ne arate și scene de lupte crunte. Apocalypse now este oarecum o combinație, se află pe la mijloc, are multe secvențe specifice filmelor de război, dar atenția lui nu se concentrează pe efectele fizice ale acestuia, ci pe cele psihice pentru că personajele sunt mai toate deranjate la circuitele neuronale.
De la Willard, care nu are deloc sinapsele aranjate în ordinea corectă, până la Kurtz, care este total dereglat, cei care au avut parte de război real, nu din spatele birourilor, au probleme la nivel mintal de nici la Spitalul 9 nu ar fi avut loc.
Și asta transformă Apocalypse now într-o producție suprarealistă, combinând sfârtecările scabroase și ororile terifiante ale unui război sângeros cu predici filozofice despre existență și polologhii nesfârșite despre natura umană într-un context ce generează o atmosferă bizară, ireală, de parcă te-ai afla într-un basm psihologic în care personajele se duelează în precepte mistice, dar pe fundalul unui război absurd.
Este evident că această bătălie a mentalităților diferite este o metaforă cu privire la modul diferit în care societatea înțelege să perceapă viața și la un moment dat nu mai știi pe cine să crezi, nu mai știi cu cine s-a aliat adevărul pentru că acest concept este unul iluzoriu, adevărul fiind ceea ce vrea mintea ta să creadă, chiar dacă nu corespunde deloc cu adevărul general.
Mă lungesc prea mult, dar Apocalypse now este un film monumental, un studiu profund, de predat la universitate, despre schimbările fundamentale pe care războiul, în general, le are asupra psihicului uman, cum omul este dezumanizat, redus la stadiul de bestie primitivă care nu mai vede în fața lui o altă făptură umană, ci doar un inamic fără de nume, iar instinctele primordiale, de supraviețuire cu orice preț, pun stăpânire pe mintea fragilă a omului.
Traumele necuantificabile generate de război fac ravagii în simțul moralității și scot la iveală demonii care zac stagnanți în fiecare dintre noi, și ăsta este aspectul cel mai terifiant cu care rămâi după vizionarea acestui film. Nu ororile fizice, nu victimele inocente, nu mirosul de napalm, ci alunecarea implacabilă a sufletului uman prin meandrele fără sfârșit ale hăului diabolic în care îl aruncă războiul.
Experiența devine halucinantă pe alocuri, de parcă ai fi drogat, dar oare nu acesta este și scopul? De a nu mai distinge plăsmuirea de realitate și a te încrede orbește în ordinele altora pentru a ajunge la liman? Și în acest caz ești bulversat, nu mai știi în tabăra cui să te înrolezi: a oficialului care vrea eliminarea răzvrătitului că nu mai urmează ordine și face ce-l taie capul sau a celui care se consideră cu de la sine putere omnipotent și duce o viață după propriile reguli, unele antagonizând cutumele societății?
În film nu avem personaje pozitive, părerea mea, nu dați cu grenade, ci doar victime pe toate palierele societății umane.
Apocalypse now este un film greu de urmărit, a trebuit să am starea necesară să trec cu bine peste acest spectacol grotesc, dar și deschizător de minți, prima oară eram destul de obosit și nu am trecut de prima jumătate de oră, dar la a doua încercare, proaspăt bărbierit și frezat, nici nu am simțit când au trecut cele două ore și jumătate.
Și chiar dacă am făcut trimiteri în special la partea contemplativă a filmului, asta nu înseamnă că în Apocalypse now nu avem parte de secvențe de acțiune războinică brutale, și vizualul este violent, dificil de suportat de către stomac pe alocuri, dar satisface și pofta de răfuială a spectatorului pentru a se mai destinde după atâtea meditații asupra sensului vieții.
Filmul arată visceral, superb și dezgustător în același timp, cu niște elemente contrastante atât de puternice încât îți întinde mintea în două direcții opuse până la punctul de rupere.
Producția a fost una de iad, de la taifunuri care au întârziat programul de filmare până la bugetul mult depășit, de la probleme de greutate și neînvățatul replicilor ale lui Marlon Brando până la infarctul suferit de Martin Sheen, filmul pare că a fost unul blestemat de la început. Și astea sunt doar niște exemple în ceea ce privește dificultățile întâmpinate în realizarea filmului. Dar produsul final este epic, autentic, după câteva minute nu mai ești în fața unui film de război, ești chiar în mijlocul războiului.
Cum se întâmplă mai mereu, ghinionul lui s-a numit Kramer vs Kramer, apărut în același an, care i-a sulfat marile premii Oscar: cel mai bun film și cel mai bun regizor (deși oricât de bun este Kramer vs Kramer, nu merita în fața lui Apocalypse now), însă a câștigat, pe bună dreptate, Oscar pentru cea mai bună imagine și cel mai bun sunet.
Combină perfect elementul psihologic dintr-un The deer hunter cu adrenalina unor scene de război incitante dintr-un Saving private Ryan și nu am cum să închei pledoaria pentru Apocalypse now fără un 10.
(5 / 5)
