Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Aquaman sau omul ruginit fără grade este cel mai recent episod din serialul DCEU care încearcă să mai îndrepte din imaginea șifonată și gustul amar lăsat de trio-ul nereușit Batman v Superman, Suicide squad și Justice League.
Oare continuă Aquaman drumul spre ispășire deschis de Wonder Woman?
Cu personajul Aquaman deja am făcut cunoștință în Justice League, așa că aveam ceva idee despre ce îi poate pielea, dar filmul de față ține morțiș să ne trântească povestea acestuia.
Un paznic singuratic al unui far visează sirene și iată că dorința îi este îndeplinită când o salvează pe Atlanna, regina Atlantidei, care se cărăbănește din regatul subacvatic sictirită de o căsătorie aranjată.
Întâlnirea dintre cei doi generează scântei, lui i se aprind atât de rău călcâiele după Atlanna încât acesteia i se evaporă apa de prin toți porii și din contopirea romantică a celor două lumi ia naștere Arthur, vorbitorul cu pești, așa cum îl denumește Batman.
O mai arde filmul cu câteva scene de introducere cu Arthur puștan, descoperindu-și puterile aparent inutile la început, și apoi intră în mămăliga cu brânză, aducându-ne în fața lui Orm, fratele vitreg al lui Arthur, care are niște danturi stricate împotriva oamenilor nesimțiți care poluează apele (casa atlanților) cu toate gunoaiele posibile, așa că pune gând rău omenirii și vrea să pornească la război, în ciuda opoziției celorlalte regate.
Atlantul este de înțeles, și eu în locul lui la fel aș fi procedat, păi dacă se răhățea cineva în casa mea, nu scăpa teafăr.
Cum un război se anunță devastator pentru ambele lumi, cade în cârca lui Arthur oprirea acestei confruntări. Acesta, mai de voie, mai mult de nevoie, cu greu convins, își ia rolul în serios și se pune contra lui Orm. Ajutat de focoasa și frumoasa Mera, Arthur pleacă în căutarea furcii aurite supreme, visul oricărui manelist, tridentul regelui cel dintâi, Atlan, pentru că doar în posesia acelui trident Aquaman, o corcitură, poate fi recunoscut drept rege al Atlantidei.
Cunoscând „isprăvile” reușite de Warner Bros în ceea ce privește DCEU mi-am luat un colac de salvare rezistent și am intrat cu așteptările deja înecate la Aquaman, așa că recunosc că filmul m-a dat pe spate, în sensul bun.
Nu vă apucați să destupați șampania, că nici capodoperă nu este.
Lucrul cel mai impresionant la Aquaman este universul subacvatic imaginat care este mirobolant și nu exagerez cu nimic când scriu că am rămas ca la dentist dacă dentistul era Angelina Jolie în fundul gol.
Cromatica pe care-o prezintă filmul este una magnifică, și asta este cu atât mai impresionant cu cât am văzut filmul în 3D, știut fiind faptul că 3D-ul estompează din vivacitatea culorilor.
Lumea din apă arată de îți stă mintea în loc și creaturile au un design inovativ și unele sunt de o mărime considerabilă, participând la niște scene de acțiune epice.
Vizualul arată halucinant de frumos și acțiunea este suficient de diversă și antrenantă încât să nu plictisească, avem cafteli la suprafață cu Black Manta în prim-plan, confruntări mano a mano în arenă și războaie subacvatice cu tot felul de creaturi implicate în scandal, de la cele cunoscute (rechini, cai de mare) până la unele inventate care arată într-un mare fel.
Ca o bilă neagră, acțiunea desfășurată în apă nu durează foarte mult și este uneori haotică, făcând treceri bruște de la o bătălie la alta, dar totul este fluent, nu te simți pierdut în imensitatea teatrului de război. Înțeleg durata scurtă a acțiunii, munca pentru efectele vizuale este una titanică și dacă mi-ar fi oferit acțiune după pofta inimii, costurile realizării filmului ar fi explodat.
Din păcate, cam până aici cu laudele, deși excelează pe partea de vizual, Aquaman cam dă rateu unde contează, la scenariu, pentru că povestea nu formează un tot unitar, la fiecare câteva scene se bagă-n seamă câte o pauză pentru explicații destul de inutile, de parcă nu suntem capabili să ne prindem și singuri de mersul lucrurilor, și asta m-a scos din ritm.
Nici nu surprinde cu nimic, totul este destul de previzibil, mai ales că s-a folosit de nu mai puțin de trei ori de aceeași modalitate de pornire a unei scene de acțiune, este obligatorie legătura forțată cu celelalte filme din DCEU (deși aici nu este chiar atât de băgată pe gât) și glumele în mare parte nu sunt prea hazlii (dacă și DCEU a luat-o pe drumul ăsta este gravă treaba).
Să mai pomenesc și de erorile de continuitate? Dau una singură, nu este cine știe ce spoiler, dar la un moment dat Aquaman și Mera (într-o costumație albă) se află pe o barcă în mijlocul oceanului într-o secvență și imediat, în secvența următoare, pac-pac, Mera este în costumația ei verde obișnuită. Știam că atlanții au multe talente, dar chiar să fie și magicieni?
Mai dă chix și la nenorocita aia de sincronizare audio a cărei lipsă este extrem de vizibilă aici, am văzut destule personaje filmate din spate care sporovăiau și mișcările gurii nu se potriveau neam cu dialogurile rostite.
Actoria nu excelează, s-o potrivi fizic Jason Momoa în rolul lui Aquaman, dar să nu ne mințim, nu îl dă talentul actoricesc afară din cort. Nici Amber Heard (în rolul Mera) nu pare că s-a simțit în apele ei (scuze) în acest rol.
Una peste alta, deși nu lipsit de probleme, și unele chiar grave, Aquaman m-a impresionat prin spectacolul vizual unic care m-a făcut să bag la apă (gata, mă opresc) bubele evidente.
Merită cu prisosință un ochi aruncat pe cel mai mare ecran posibil pentru că distracția este asigurată.
Mă așteptam să fie un nou rateu marca DCEU dar Aquaman m-a luat pe sus ca o tornadă astfel încât m-a convins să îi dau un 8.
(4 / 5)
Trailer:
