Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Cel mai bun film românesc – Gopo – Ediția 2012
M-am pregătit sufletește pentru că Aurora are o durată de peste 3 ore.
Și este regizat de Cristi Puiu, ceea ce înseamnă o combinație care va testa și ultima redută a răbdării.
🎬 Aurora – Premisă 📖
Nea Viorel de la Sculărie, sau ce naiba slujbă avea la o fabrică, este un om obișnuit, trecut de 40 de ani, care duce o viață banală și plictisitoare.
Ține neapărat să ne-o arate și nouă, de la certat cu farmacista că nu-i dă pe sub mână niște pilule până la discutat cu vecinul de sus care l-a inundat.
Uite așa m-am lipit de Viorel, cu ochii pe el într-un stil documentarist, urmărindu-i pas cu pas treburile cotidiene și întrebându-mă, retoric desigur, cu ce-am greșit de trebuie să mă uite trei ore la nimic la pătrat.
Simplific eu prea mult povestea, că Viorel are niște probleme de mai multe feluri, evidente încă din startul filmului, și ele m-au determinat să nu arunc televizorul pe fereastră.
💭 Aurora – Comentariu 🍿
Este un film de trei ore pe care l-am văzut în vreo cinci ore deoarece am avut nevoie de pauze îndelungi pentru a-mi limpezi mintea. Oricâtă răbdare am, n-am putut suficientă putere intrinsecă să-l văd dintr-o tură.
Asta deși știam la ce mă înham pentru că am urmărit Malmkrog, regizat și scris tot de Cristi Puiu, film de aproape 3 ore jumătate.
Ținând cont de durata acestei producții este de la sine înțeles că vreo trei sferturi înseamnă cadre lungi, fenomenal de lungi, cu acțiuni triviale, de o plictiseală terifiantă, care nu transmit nimic.
Păi dacă voiam să mă plimb aiurea prin oraș, nu mă uitam la Aurora, ci o apucam eu la pas prin urbea mea natală și tot dracul ăla ar fi fost.
Filmul a început să mă enerveze încă de la genericul de introducere scris cu niște litere atât de mici de abia le vedeam și cu ochelarii pe nas. O fi fost ceva simbolic? Sau i-a durut mână să mărească fontul?
Da, am priceput, este pe stil minimalist, că-i destul de clar, nu-ți trebuie 3 doctorate-n cinematografie să te prinzi, dar asta nu înseamnă să trebuie să mi se și umezească prostata datorită acestei alegeri.
Dacă din întâmplare sunteți loviți de vreo criză subită de fericire interminabilă vă recomand cu multă dragoste vizionarea acestui film, garantez pieirea oricărui chef de viață.
Refuz să cred că-s atât de prost încât nu înțeleg grandoarea colosală și valoarea artistică a unei asemenea capodopere cinematografice.
Am priceput, ca exemplu, Predestination, și nu-l pricep pe ăsta?
Oare ce-o fi vrut să transmită autorul cu toate acele activități de zi cu zi pe care le văd și particip la ele când ies pe ușă?
Cât de urâtă este existența umană? Că suntem niște roboți care repetăm într-o buclă fără sfârșit niște corvezi care ne sug de vlagă?
Sau că ar trebui să fim fericiți că încă nu ni s-a ars fitilul din cauza acestui destin monoton plin de momente generatoare de nervi?
Duh, știam asta, că trăiesc asta, trăim asta, nu era nevoie să evadez timp de trei ore într-un film care să-mi arate lucrul de care voiam să scap din lumea reală.
În fine, ideea este că Aurora este o saga a sărăciei, o telenovelă a tristeții, o poveste a parcimoniei, o poezie a plictiselii, o dramă a deziluziilor, o metaforă a monotoniei, o cronică a cotidianului, o fabulă a fadului.
Ce să mai, este o epopee elegiacă extravagantă extrem de elitistă. Și cu asta termin cu acest ansamblu de aliterații absurde, că simt că v-am pierdut de mușterii.
Iaca și eu pot să spun același lucru în mai multe feluri astfel încât să lungesc inutil acest articol.
Încă un comentariu răutăcios pe această temă și termin.
Scenele erau atât de lungi și statice încât l-am lăsat pe Viorel în baie și am plecat în grădină, am plantat câteva rânduri de cartofi, am copilit niște roșii și am scuturat niște morcovi de praf.
Când m-am întors, ce să vezi? Viorel era în continuare în același loc și o „lăbărea‟ în duș. Desigur, o făcea la figurat, meditativo-filozofic, aș fi vrut măcar să o facă practic să am și eu ceva parte de acțiune.
Dar gata cu bălăcăreala pe tema inutilității majorității scenelor care nu prezintă decât viața obișnuită, trebuie și ceva de bine, nu?
Încă din start, și nu este spoiler, ni se spune că Viorel nu-i ceea ce pare la prima vedere și că Alba ca Zăpada plânge după piticii ei furați de Viorel și închiși în căpșorul său.
Acea informație venită devreme m-a făcut să mă îndoiesc de veridicitatea tuturor secvențelor care au venit ulterior, nu știam dacă urmăresc ceva aievea sau doar o plăsmuire a imaginației lui Viorel.
Această dilemă a fost singura care mi-a pus jăratec în găleata interesului pentru că altfel nu cred că aș fi rezistat la film.
Am vrut, însă, să aflu adevărul și să fiu pus în temă cu soarta lui Viorel, de ce face ceea ce face și dacă supozițiile mele se vor potrivi cu concluzia propusă de film.
Din lipsa altei activități, să-mi fac de lucru, am purces la inventarierea pereților și gardurilor din Aurora și am creionat o teorie legată de timp pentru că mă băgau în ceață posterele, afișele și calendarele pe care le vedeam.
Cred că am luat-o și eu razna pentru că am început să regăsesc teme specifice lui Nolan în filmul de față. Și tot nu știu dacă am dreptate sau doar mi s-a părut.
Dacă este să evidențiez ceva cu adevărat calitativ, mă rezum la performanța actoricească a lui Cristi Puiu (MMXX) care joacă perfect personajul pe care și l-a imaginat.
Este o ființă stranie, cu multe probleme pe cap, cu țandăra ușor săritoare de pe fix și cu niște reacții și manierisme care nu prevestesc ceva bun.
Are o privire blajină-agresivă, pff, luați de bun ce scriu aici, că nu exagerez, dacă-i vedeți poza preluată din orice cadru din film vă garantez că o să vă întrebați instantaneu ce școală din USA a mitraliat.
🏆 Aurora – Verdict 👍 sau 👎
Este un film exasperant de lung, cu incredibil de multă umplutură pe post de artă, că altfel nu am cum s-o caracterizez.
N-am să fiu convins în veci că scene neîntrerupte de 10 minute în care un personaj se dedă la o activitate repetitivă și banală fără vreo legătură cu firul narativ reprezintă viziune artistică și că, vezi Doamne, „pulimea de rând‟ nu pricepe geniul creatorului.
Există și elemente salvatoare, primul și cel mai potent este jocul actoricesc al lui Cristi Puiu care a fost demențial.
Apoi ar fi o aducere aminte a schimbărilor imense produse într-un timp scurt în România.
Acțiunea are loc prin 2009, deci cu doar 15 ani în urmă, și cu toate astea pare o eternitate de atunci, că un pachet de țigări era 6 lei. Nu fumez, dar până și eu mă îngrozesc la prețurile de acum.
Asta pe lângă atmosfera gri, mohorâtă, bacoviană, fără pic de lumină și de bucurie care ar întrista până și moartea venită în vacanță.
Fără legătură efectivă cu pelicula, m-a amuzat subtitrarea, că altfel nu aveam cum pricepe dialogurile din cauza sunetului prost, că doar vorbim despre o peliculă autohtonă.
Așadar, traducerea exactă a unor expresii neaoșe a fost imposibilă, iar unele rezultate au fost ilare pentru că nu au avut corespondent în engleză și au fost adaptate de s-a pierdut sensul.
De final ce să mai scriu? Că deja am băgat maculatură de pomană la fel ca filmul. Aia e, nu sunt la nivelul academic stratosferic necesar pentru a percuta la astfel de producții profunde, că prostul tot prost rămâne.
Măcar m-a dus capul să mă prind că titlul filmului are oareșce omagii aduse producției lui FW Murnau. Eh, hai că nu-s chiar bolovan sec. Ei aș, de unde atâta cultură, pur și simplu mi-a apărut mai întâi cel al lui Murnau când am căutat Aurora pe IMDB, că altfel nu aveam de unde ști.
Ah, o să dați nas în nas și cu niște umor atât de întunecat încât ar face o gaură neagră să pară o rază de lumină. Dar nu zic despre ce este vorba pentru că are legătură directă cu îndeletnicirea protagonistului.
Verdictul va fi unul pe măsură, și poate că m-a prins în toane bune, dar o să-i ofer 5 pastile dintr-un anumit medicament, asta deși Viorel a cerut mai puține la începutul filmului.
Păcat că n-a avut tupeu să-l facă de 5 ore, așa cum a declarat, că are material pentru un film de 5 ore, măcar o făcea lată până la capăt.
(2,5 / 5)
