Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Bate fierul cât e cald, așa că nebunia filmelor biografice despre viața unor artiști celebri continuă cu Back to black.
Pentru cine nu știe, deși m-aș mira, aici este vorba despre Amy Winehouse.
🎬 Back to black – Premisă 📖
Ca de obicei, nu sunt multe cuvinte de spus despre povestea unui asemenea film.
Mai toate pornesc la fel: o persoană talentată, de regulă din suburbii sau din familii disfuncționale/sărace, ajunge pe culmile succesului, impresionând întreaga lume cu vocea.
Și, din nefericire, se și termină la fel, cu o piatră funerară așezată la căpătâi prea de timpuriu.
Aici avem istoria parțială a lui Amy Winehouse (Marisa Abela – Barbie), cea care s-a făcut remarcată prin stilul ei unic și inconfundabil care era opusul fetiței cuminte ce cânta melodii mieroase de dragoste.
De aici restul este istorie.
💭 Back to black – Comentariu 🍿
Filmul este o biografie șablon, care nu se dezice de pașii clasici ai unei astfel de producții și, sincer, n-are nimic aparte.
După ce că nu-s fanul muzicii interpretate de Amy, nici nu consider că viața ei a fost una care să merite un film dedicat ei pentru că… și aici vine blasfemia, ea a fost o proastă cu răgălii.
Am o părere tranșantă despre toți artiștii geniali în ceea ce privește talentul, dar cretini când vine vorba de viața lor personală.
Nu mă interesează scuzele sau contextul justificativ în urma cărora mari creatori muzicali au căzut în patima băuturii sau drogurilor, nu există argumente viabile care să susțină teoriile lor stupide.
Că o fi de la personalitatea lor, că o fi de la stresul imens care le apasă pe umeri de a se ridica la înălțimea așteptărilor, că o fi din cauza suferinței din dragoste, că o fi de la insistența neomenească a paparazzilor, că li se trage de la familiile mulțumite să sugă de la conducta cu bani sau de la yesmenii cărora le este frică să intervină, mi se rupe de motive, nici unul nu este justificat.
Prea mulți artiști am pierdut din cauza vieții dezordonate care s-a încheiat înecată în alcool sau din cauza unei supradoze de droguri.
Și nu prea am mare respect pentru asemenea artiști, mai ales unii care ne-au părăsit prea devreme. Sunt atât de mulți încât avem chiar un infam Club 27.
Jimi Hendrix, Janis Joplin, Jim Morrison, Kurt Cobain și Amy Winehouse fiind printre reprezentații de marcă ai acestui club, toți morți la 27 de ani. Și niciunul din cauze naturale.
M-am trezit cu un jug la gât, lipsa de inspirație, și am luat-o pe arătură pentru că nu am prea multe de comentat pe seama filmului deoarece este banal și lipsit de orice urmă de unicitate.
Seamănă cu prea multe altele pentru a ieși cu ceva în evidență în afară de melodiile care sunt împrăștiate cu dărnicie pe parcursul celor două ore pentru că scenariul nu avea cu ce altceva să-mi mențină atenția fixată la ecran.
Pe scurt, Amy a devenit faimoasă datorită vocii, a tras unul dintre cele mai bune albume din istorie și și-a băut mințile pentru că era prea fragilă, deci incapabilă să treacă peste supărările din dragoste.
La mijloc nu-i nimic senzațional, este doar o poveste despre efectele negative ale dependenței de substanțe nocive, dar și ale lipsei de creier funcțional.
Amy este un alt exponent al curentului fatal „las` că știu eu mai bine‟ și mi-e greu să înțeleg ce găsesc unii oameni atât de fascinant în băutură, droguri și țigări încât abuzează de ele.
Neavând deloc contact cu asemenea vicii, nu mă pot pune în papucii lor pentru a mă preface că empatizez cu asemenea specimene pornite pe o spirală fără ieșire a autodistrugerii.
Nici la nivel de actorie nu excelează filmul, actrița a fost aleasă mai mult pentru că stă foarte bine pe voce, nu pentru că dă pe dinafară de talent thespian, ea cântând toate piesele. Și o face nemaipomenit.
Aș fi preferat să fie invers, să fi fost distribuit un nume mai priceput într-ale acestei meserii, că vocea se poate mima cu ușurință, dar actoria clar nu.
Noroc cu Jack O`Connell (Ferrari) în rolul soțului, că el ce duce greul interpretării la nivel actoricesc și ne aduce aminte că suntem la un film, nu la un concert.
Regia este și ea mediocră, și sunt generos cu acest epitat, ar fi trebuit niște cadre mai altfel, mai cu schepsis, care să ridice povestea comună la un alt nivel, dar nah, probabil cer prea mult de la regizoarea lui Fifty shades of Grey.
🏆 Back to black – Verdict 👍 sau 👎
Fadă, asta este caracterizarea principală pe care o pot atribui acestei producții.
Nu pare a exista pasiune în realizarea filmului, nici viața lui Amy Winehouse (de altfel prea scurtă) nu îmbie la o biografie captivantă deoarece, dincolo de talentul gigantic și incontestabil, ea a fost o persoană căpoasă și nesuferită.
Din nefericire, avem un alt exemplu de artist care ne-a privat de multe albume potențial legendare pentru că a căzut în patima unui viciu care i-a scurtat incredibil de mult cariera și existența pe acest Pământ.
Când o asemenea voce pe care o recunoști și surd de ai fi ne lasă doar 2 albume, este clar că undeva există niște probleme generalizate pe care industria trebuie să le rezolve.
Oare câți artiști mai trebuie să moară pentru a fi luate măsuri de către cineva competent? Nu știu exact de cine, dar sunt mult prea mulți cei din acest domeniu care ne-au părăsit prematur.
Nu cunosc detalii din viața artistei să-mi dau seama dacă există sau nu înflorituri sau, din contră, băgări sub preș ale unor momente care ar pune-o într-o lumină și mai proastă.
Îi las pe specialiști să-și dea cu părerea pe acest aspect.
Mie nu prea mi-a plăcut filmul, nici nu avea cu ce să mă atragă în mod special.
Desigur, în afară de melodiile care, chiar dacă nu mă pasionează, sunt epice, asta pot să recunosc.
Așadar, nu pot să trag mai mult de 6 fumuri de țigară că nu vreau să-mi cancerizez plămânii.
PS1. Chiar dacă pot să par cinic, ce nume predestinat a avut Amy CasaVinului, un fel de avertizare despre finalul prematur și tragic, dar o avertizare nebăgată în seamă.
PS2. Cum mă să scrii o piesă ca Rehab în care tu, sugativă de spirtoase, să afirmi cu mândrie că nici de-a dracului nu te duci la o clinică de dezintoxicare?
Păi eu, de eram tac-su sau producătorul, o băteam de-i ieșeau gradele prin piele și o duceam cu forța să stea acolo 5 ani să-și bage mințile în cap.
(3 / 5)
