Ultima parte a trilogiei, Back to the future Part III, la fel ca Part II, o ia la vale fix după finalul precedentului film.
Situația este orice, numai roz nu atât pentru pentru Marty (Michael J. Fox), blocat în 1955, cât și pentru Doc Brown (Christopher Lloyd – One flew over the cuckoo`s nest, Going in style) dispărut cu mașina timpului tocmai în 1885.
La câteva secunde după ce Doc Brown se face nevăzut cu DeLoreanul în văzduh, Marty primește o epistolă datată 1885 prin care Doc îl anunță că o duce(a) bine mersi în acel timp și că nu are chef să fie deranjat de nimeni, lăsând instrucțiuni clare lui Marty referitoare la modul în care acesta poate ajunge în prezentul său, adică 1985.
Normal că Marty nu ascultă, așa că, ajutat de Doc-ul din 1955, reușește să călătorească în 1885 pentru a-l aduce pe Doc-ul din 1985 înapoi în viitor care este, de fapt, prezentul lor.
Cum perioada prezentată este una sălbatică, fără legi clare, cu răufăcători la tot pasul, nu durează prea mult și Marty intră în belele. Bașca, și Doc face pe catârul, nu prea vrea să se întoarcă pentru că tocmai și-a găsit sufletul pereche în Clara (Mary Steenburgen – Book club).
Back to the future Part III reîncălzește aceeași ciorbă din primele două părți, dar seamănă ca ritm și desfășurare de forțe cu primul Back to the future, în sens că lucrurile sunt mai calme ca derulare, povestea nu mai este îmbârligată, rămânem într-un singur plan temporal cea mai mare parte a filmului, fapt ce asigură o fluență liniștitoare filmului, nu mai este acea agitație generatoare de infarct din Back to the future Part II.
Este rândul lui Doc să iasă în față, toate aventurile prin care trec eroii sunt generate de povestea de dragoste pe care o are cu Clara, și nu pot decât să aplaud acest film pentru că a adus un suflu nou francizei.
Plasarea filmului în Vestul Sălbatic, departe de perioadele din precedentele părți, îl face să funcționeze chiar ca un film de sine stătător și nici nu mai stai să îți storci creierii încercând să depistezi cine, când, cum și unde.
Urmărind cele trei părți pe stil binge am observat că sunt folosite până la saturație anumite glume prezente în toate părțile în mod intenționat, fie ca un omagiu, fie ca o glumă intrinsecă, dar mie mi se părea că nu fac altceva decât să recicleze materialul.
Nici în Part III nu scap de trimiterile către diverse simboluri ale cinematografiei, ba chiar avem și o scenă copiată dintr-un western clasic, Marty își ia numele în 1885 de Clint Eastwood, ați prins ideea, nu mai insist. Este un mediu propice pentru tot felul de apropo-uri și easter eggs, să le tot cauți prin film, că-s o grămadă care aduc aminte de primele 2 părți.
Personajul negativ aici este cu adevărat respingător (dar și amuzant, în egală măsură) și vine tot din neamul Tannen, Bufford Mad Dog, jucat bineînțeles de același Thomas F. Wilson (interpretul lui Biff / Griff) care aici are mai mult de muncă în rolul său de antagonist amenințător, nu doar se încruntă și murmură blesteme pe sub bărbie din latex.
Filmul funcționează ca un western mai zurliu, presărat cu elemente SF, dar și cu multă emoție, mi s-a părut a fi cea mai sentimentală parte, poate și datorită faptului că este prezentată drept concluzie a trilogiei.
Mi-a plăcut foarte mult ritmul mai domol, exprimat răspicat chiar de un personaj secundar: Ce e atâta grabă?, care îți dă răgazul să te bucuri de peisajele încă virgine, neatinse de industrializarea ce se apropia cu pași repezi, dar să și savurezi relația indestructibilă de prietenie dintre Marty și Doc, o legătură unică, greu de reprodus în alte filme.
Are acțiune pistolară, are umor și reciclat, dar și dume proaspete, prezintă și o relație de iubire matură, te lovește ca trenu-n inimioară, dar are și mesaje profunde despre ceea ce înseamnă să fii om de omenie și să ți se rupă de gura lumii și de bârfele babelor securiste.
Michael J. Fox joacă multiple roluri, de fapt mai mulți actori sunt folosiți pentru câte 2 roluri, dar Michael este cap de afiș, apărând chiar cu ambele personaje interpretate simultan în aceeași scenă și sunt atât de bine realizate încât ai impresia că a fost clonat.
Back to the future a fost lejer, dar avea totuși o componentă serioasă, Back to the future Part II a fost cea mai sumbră parte, dar Back to the future Part III m-a distrat cel mai mult, datorită locației mult diferite față de anterioarele părți și a naturaleței peisajului, nu mai sunt prezente atât de pregnant efectele speciale care au stricat întrucâtva partea secundă pentru că aici, nah, suntem în Vestul Sălbatic, lucrurile nu-s deloc sofisticate și nici nu au necesitat eforturi computerizate exagerate, niște cai, niște cocioabe, niște praf de pușcă și voila filmul.
Back to the future Part III se plasează la jumătate, primul în topul meu rămâne, evident, Back to the future, iar cel care mi-a plăcut cel mai puțin este Back to the future Part II. Și în partea a treia sunt ceva probleme legate în special de reutilizarea unor gaguri deja fumate, dar pentru distracția și emoția pe care mi le-a oferit filmul îi bat 8 potcoave.
(4 / 5)