Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Baghead este un film horror la care am intrat în orb, ca și când aș fi avut un sac pe cap, am luat bilet știind doar că-i ceva de groază.
🎬 Baghead – Premisă 🕮
Iris (Freya Allan – Gunpowder milkshake) este o tânără ce se poate lăuda doar cu probleme financiare. Evacuată din locuință, nu are unde se duce pentru că bani ioc.
Norocul ei, și ghinion în același timp, este că tac-su crapă la țanc și îi lasă moștenire una bucată locuință uriașă, dar decrepită și sinistră.
Totuși, vorbim de un horror, doar nu voiați să-i lase un palat Barbie.
Ce nu știe Iris este că proprietatea vine la pachet cu o entitate stranie dosită în subsol.
Spurcăciunea are, însă, un mare avantaj, poate aduce la viață morții pentru puțin timp astfel încât mușteriii apar imediat cu cașcavalul din dorința de a discuta cu cei iubiți.
Doar că lucrurile nu-s atât de rozalii pe cât par la prima vedere.
💭 Baghead – Comentariu 🍿
Bun, ce avem noi aici? Un film de speriat care seamănă ca poveste oarecum cu Talk to me pentru că și aici avem un obiect care poate invoca decedații.
În Baghead obiectul este o cucoană ce se îmbracă după moda nouă care face ravagii pe podium, adică are un sac de pânză care-i acoperă trupul din cap până-n picioare.
Cum este de așteptat, spiritul este unul malefic și, chiar dacă își face treaba pentru care este antamat, el vrea să zboare de acolo și să zburde liber în lume.
Și pentru asta trebuie să apeleze la tertipuri demonice pentru a păcăli vigilența gardianului ei care acum este neexperimentata Iris.
Filmul se încadrează cu mare lejeritate în rândul producțiilor fâsâite din genul de groază pentru că, dincolo de premisa interesantă, cade în capcana clișeelor care au devenit enervante dincolo de gradul de suportabilitate.
Știți care este marele meu necaz? Că scenariul nu are încredere în capacitatea nativă a privitorului de a se speria autentic la scene înfricoșătoare.
Sunt câteva astfel de secvențe care ar fi funcționat de minune, cel puțin în ceea ce mă privește, și fără intervenția nesolicitată a știți voi cărui clișeu obsesiv.
De câte ori apărea vreun locatar de la Bellu era musai să fie însoțit și de decibelu`.
Bre nene, are vreo două astfel de momente (ce este drept, mă și luase picoteala) în care boxele au bubuit atât de tare încât am sărit ca ars din scaun crezând că au picat niște bombe nucleare pe cinematograf.
Normal că am tresărit atât de rău încât mi s-au albit și firele de păr plasate strategic acolo unde soarele nu ajunge, dar nu a fost meritul scriiturii, ci a zgomotului prea puternic.
Povestea în sine este destul de fleșcăită, cu personaje care ar pica fără nicio problemă cel mai ușor test Pisa deoarece primesc niște instrucțiuni extrem de clare și ele le calcă în picioare în secunda doi.
Tocmai de asta nu am investit vreun dram de durere-n cot pentru soarta prostălăilor care tot dădeau târcoale scârboșeniei diavolești ale cărei intenții în mod vădit erau unele oneroase, dar ăștia nu și nu, deloc nu percutau la acțiunile belicoase ale drăcoveniei.
Din fericire pentru Baghead, nu pot să-i dau foc chiar în totalitate pentru că excelează la nivel atmosferic și vizual.
Cum acțiunea are loc într-o pivniță întunecată, senzația de claustrofobie este puternică și am înghițit destule noduri de era pisica geloasă pe mine că ea nu este în stare să facă asta cu atâtea ghemuri.
Iar creatura, ptiu scuipă-n sân, arată de zici că e pocită de vreun chirurg estetician drogat cu cel mai puternic halucinogen.
Aparițiile ei sunt precedate de un preludiu clasic, cu lumini pâlpâind, întuneric mult, zgomote ambientale răsărite din neant, dar și fără ele efectul ar fi fost același, ba chiar mai puternic.
🏆 Baghead – Verdict 👍 sau 👎
Nu vreau să insist prea mult pe aspectul modern al peliculei, vă dau cu mănușa peste bot și vă provoc să-mi găsiți UN SINGUR personaj masculin bun.
Hai nu bun, că poate am ridicat ștacheta prea sus, ci măcar decent. Eu nu am reușit, ba sunt perverși, ba demenți, ba odioși, ba ratați în viață, ba abuzivi.
Nu că asta ar conta prea mult în ceea ce privește desfășurarea poveștii, că și de erau îngeri, moroiul cu sacul pe cap tot ar fi purces la manipulările monstruoase care se lasă cu jale și amar.
Dincolo de premisa potentă care promitea puhoaie de sperieturi naturale, dar care nu s-a ținut de cuvânt, și dincolo de reușita vizuală a bazaconiei satanice, Baghead nu are altceva cu ce să atragă.
Plus că scenariul, scris fiind de niște începători, unul din ei semnând și Night swim, este plin de contradicții supărătoare.
Ca atare, nu a reușit să vă convingă să-i ofer mai mult de 5 minute suplimentare.
(2,5 / 5)
