Băieți de provincie

Băieți de provincie🎭 🎤 BĂIEȚI DE PROVINCIE – Stand-up (Natanticu, Andrei Ciobanu, Raul și încă unul, am uitat)

 

🎬 Ce să zic despre subiectul acestui stand-up? Poate doar să pomenesc că se referă la experiențele unor provinciali, de unde și titlul, care trăiesc altfel anumite situații.

 

🍿 Nu aveam inițial de gând să scriu câteva cuvinte despre acest spectacol deoarece și eu, ca și urcații pe scenă, sunt lipsit de inspirație în a veni cu ceva original sau măcar decent.

Am dat-o direct în spoilere pentru că rezultă din prima că nu mi-a plăcut acest stand-up. Glumele sunt răsuflate, nu neapărat că ar fi slabe (deși multe sunt), dar par copiate, că au poante ușor recognoscibile și, mai ales, sunt atât de uzitate că s-au deșirat de tot.

Nu știu cum dracu se nimerește de fiecare dată să fie în sală două persoane ușor de amuzat care râdeau, și nu exagerez, încă de când rosteau interpreții prima silabă.

Nici nu apucau să se prezinte că deja ăia doi hăhăiau într-un asemenea hal încât râsul lor devenea contagios. Mai mult ne-am crăcănat de râsul lor decât de ce spuneau băieții pe scenă.

Băieți de provincie

 

Printre multele înjurături și destule din alea păroase băgate-n gură foarte rar își mai făcea loc și câte o poantă autentică, din aia de te face să râzi cu adevărat, nu din obligație stingheră că ai dat bani pe bilet și trebuie să te forțezi să hlizești să nu zici că ai cheltuit de pomană ca prostul.

Habar nu am cine este cel care a făcut încălzirea, nu doar că nu i-am reținut numele, dar am și uitat despre ce a vorbit, nici glumele lui Raul nu le mai țin minte, doar de la Ciobanu și Natanticu am rămas cu câte una în cap.

Chiar dacă s-a prezentat destul de plictisit și oarecum deranjat că trebuie să urce pe scenă și arăta de parcă ar fi fost prins cu arcanul direct de la prașilă, Ciobanu a băgat ceva material care s-a învârtit în jurul personajului Noemi.

Amuzant, dar a exagerat cu vulgaritățile, spre deliciului unei părți majoritate a sălii.

Iar capul de afiș, Natanticu, a zis și el despre una, despre alta, dar memorabilă a rămas admiterea la facultate.

 

👍 sau 👎 Cu toate că au fost momente care au strălucit, ele sunt prea puține în imaginea de ansamblu a spectacolului.

În rest a fost fad, cu glume nesărate în încercarea lor eșuată de a fi tăioase. Nu că-s vreun sensibil, dar nu prea le-a ieșit misoginia, homofobia și xenofobia. Apreciez glume care se învârt în jurul acestor subiecte, dar care să aibă și ceva nucleu cerebral.

Nu poți să spui că „Hă, hă, ia uite ce negru-i ăla!‟ și să ai pretenția să „mă și râd‟ la poantă că nu-i deloc amuzantă și apelează la cel mai mic numitor comun în comedie, hăhăiala prostească.

 

🏁 Am rămas neimpresionat de acest stand-up, chiar și interpreții nu păreau a fi în apele lor, plictisiți și sictiriți, dădeau senzația că-s urcați pe scenă din obligație contractuală, nu din plăcere artistică.

Sper ca Glume, nu vorbe, pentru care voi merge special în București pe 26 mai să fie altceva, nu fleșcăiala asta obosită.

2 out of 5 stars (2 / 5)

About admin

Check Also

Un cuplu ciudat

Un cuplu ciudat

🎭📜 UN CUPLU CIUDAT – Spectacol de teatru (Ana Odagiu, Nadiana Sălăgean, Doina Teodoriu, Monica …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *