Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
🎭📜 BARZA DOMNULUI MINISTRU – Spectacol de teatru (Adriana Trandafir, Mihai Ciucă, Laura Cosoi / Monica Vîlcu, Ioana Ancea, Gabriel Fătu)
🎬 Este zarvă mare în sânul familiei Jaquet deoarece căpetenia, mare sculă-n politică, se pregătește să ocupe un fotoliu de ministru. Nu are importanță care, oricum nu competența contează la acest post.
Dar se pare că se mai pregătește de ceva, de șters un bebeluș la fund și de cumpărat scutece. Și nu, nu devine bunic, ci soția lui a dat cu pozitiv la testul de sarcină. Soție care nu-i vreo tinerică sprintenă.
Asta nu este tot, la orizont se anunță o nuntă, a fetei familiei, bașca bat la geam și alegerile, iar candidatului nu îi șade prea bine o asemenea situație.
Ehe, mai sunt și alte complicații, că există și un fiu fustangiu, dar și o menajeră cu vino-ncoa.
🍿 Se simte încă din start că spectacolul este realizat după o piesă veche pentru că atmosfera este specifică secolului trecut, iar structura narativă urmează pașii obișnuiți ai unei scriituri care a trecut de vârsta de 70 de ani (cam ca a majorității audienței).
Sunt însărcinat să vă spun părerea sinceră, că nu-mi stă în caracter să umflu în pene ceva ce nu mi-a plăcut.
Așa că încep cu părțile pozitive.
Spectacolul are o droaie de situații amuzante și îmbârligături complicate care asigură un ritm fluent care nu plictisește deloc, mereu se întâmplă ceva, gânguritul unui copil planează în permanență deasupra personajelor.
Practic, asistăm la un joc de tip „Uite copilul, nu-i copilul” care, deși previzibil, își păstrează o anumită savoare pe toată durata reprezentației artistice.
Actoria este și ea la cele mai înalte cote, aș putea spune că jocul interpretativ mi s-a părut a fi cel mai natural din ce am văzut până acum (nu foarte mult), deoarece replicile nu curgeau mecanic sau robotic, ca și când ar fi exersate, ci uneori poticnit, alteori bâlbâit, fix ca în viața reală.
Nu este vulgar în limbaj, doar în anumite sugestii cu tentă sexuală, dar nimic care să ofenseze, sunt gesturi banale, pe care le facem fără să ne gândim la ele când vrem să transmitem anumite idei și mesaje într-un mod ușor de înțeles, dar care să nu afecteze prea mult pudibonderia unora.
Deși este o comedie, păstrează un ton serios pentru că nu apelează la umorul de proastă calitate, să zic că este oarecum elevat, se situează la un alt nivel, tocmai pentru că se bazează pe un material scris în 1951 când altele erau vremurile și noțiunea de umor era diferită.
Și de aici i se trag și aspectele mai puțin plăcute pentru mine.
Spectacolul ar trebui modernizat, este prea bătrânesc, nu mai merge cu fonfleuri aristocrate și telefoane cu disc, că generația de acum se uită și habar nu are ce sunt aparatele acelea necunoscute.
Parcă și limbajul, în ciuda replicilor livrate cu măiestrie, este un pic de lemn, o reminiscență a trecutului care nu mai are același efect în 2024.
Trebuie o adaptare mai zdravănă a piesei, adusă în prezent, altfel nu are cum să atragă atenția tineretului. La o ocheadă rapidă aruncată prin sală, deși sunt trecut de 40 de ani, cred că eram printre cei mai tinerei.
Și asta spune destule.
Aș fi vrut să se joace mai mult cu încurcăturile și confuziile generate de diversele stadii de graviditate ale personajelor feminine.
Însă se trece rapid peste asemenea momente cu mult potențial umoristic, ceea ce mi-a împlântat o ușoară dezamăgire în suflet.
Plus că, și încep să mă repet, urăsc faptul că adaptarea uită de numele personajelor, și nu le-am reținut prea bine pentru că sunt în franceză. Și nu mă împac deloc cu ea, după 12 ani de franceză mor de foame în mijlocul Parisului, că nu s-a lipit nimic de mine.
Dacă nu-s obligații legate de drepturi de autor sau ceva de gen, nu înțeleg mania asta nejustificată de a păstra numele autentice.
Să ne scutească de Olympe, Charles și Thèrése, ce au Oana, Claudiu și Tanța? Suntem în România, nu în Franța. Schimbarea numelor nu ar influența cu nimic spectacolul, dar parcă altfel se simte spectatorul când aude nume cu care poate rezona.
Mă rog, asta este părerea mea.
👍 sau 👎 Spectacolul este unul bun, dar șchioapătă oleacă fix acolo unde era mai important. Observ că este caracterizat drept o comedie spumoasă și savuroasă, epitetele clasice ale acestui gen, însă nu am râs prea mult. Sau nu atât cât mă așteptam.
A reușit doar să mă logodească, nu să mă și căsătorească, la figurat, când a venit vorba de ilar.
Și cum sunt gentilom ca pe timpuri, nu am putut să-i ofer toată dragostea de care eram capabil dacă nu m-a trecut pragu-n brațe.
🏁 Există și niscai înțepături satirice la adresa politicii franceze (dar care se potrivesc oricărei țări), dar nu suficiente cât să pară invaziv din acest punct de vedere. Intră ca iepuroaica printre morcovi, dar nu ți-i mănâncă pe toți.
Una peste alta, este un spectacol drăguț, mi-a plăcut, dar cam prăfuit și rămas captiv în trecut.
(4 / 5)
