Batman: The Dark Knight returns

Aventura prin Gotham City m-a adus în fața lui Batman: The Dark Knight returns, o animație DC cu și despre, evident, Omul Liliac, Batman.

Nu prea le diclesc eu cu animațiile DC, așa că premisa m-a prins cu un strop de uimire pe la colțul gurii pentru că în Gotham City a fost eradicată invazia de lilieci, iar Batman n-a mai fost văzut de vreun deceniu. Nu că s-ar fi dat cu capu-n jos, ci s-a retras la depou.

Făcând socoteala pe degete, mi-am dat seama rapid că animația de față o să fie ceva diferit pentru că ne prezintă un Batman în etate, încă neajuns la vârsta senectuții, dar cu ochii pe reclame la unguente minune de nici nu se mai uită la tinere domnițe cu privirea lascivă din tinerețe pentru că i s-a terminat flaconul cu pilule albastre Pfizer.

Pensionarea pare că îi priește, doar că Gotham City este aruncat în haos de apariția unei grupări stranii, denumite Mutanții (au voie să folosească denumirea asta?), bandă criminală care face ravagii într-un oraș lipsit de justițiarul său.

Cu oasele scârțâind a reumatism și cu mușchii țepeni de la lipsa de acțiune, Bruce Wayne se vede nevoit să-și șteargă de molii pelerina neagră pentru că orașul are din nou nevoie de prezența lui.

Colac peste pupăză, fix ce îi mai lipsea era și un, de fapt o, Robin (Ariel Winter) care să-l sâcâie la fiecare pas.

The Dark Knight returns este împărțit în 2 filme, apărute în 2012 și 2013, au fiecare vreo 70 de minute, deci le-am consumat într-o singură rundă, astfel că îmi voi revărsa părerea la pachet.

Nu mai are rost să aduc veșnica pomenire despre stilul de animație, unul care nu excelează la capitolul tehnică, pare făcut cu mulți zeci de ani în urmă, aduce a desene animate clasice decât a animație modernă, personajele sunt caricaturizate excesiv, cu trăsături grosolane, iar fluența mișcărilor este una butucănoasă, dar oricum asta este o caracteristică definitorie a animațiilor DC.

Mi-a plăcut povestea, una deosebită, în care eroii pe care-i știm în filme de-a pururea tineri sunt acum îmbătrâniți, pentru că nu doar Batman este prezent în scenă, apar și Selina Kyle, fostă Catwoman, actualmente FatWoman (ce? probleme sensibile? am schimbat o literă, nimic mai mult), sau Oliver Queen, fost Green Arrow, acum doar ne face cu mâna. Ce să mai, personajele nu mai fac schimb de isprăvi eroice, ci își transmit rețete de băi cu nămol să nu le mai pârâie oasele șontoroage.

Și ca atare, misiunea lui Batman de a proteja orașul este una mult îngreunată din cauza trupului tot mai slăbit care nu mai rezistă atât de bine loviturilor repetate care vin pe bandă rulantă.

În Part One nu prea are cu cine se înfrunta ca pe muchie de cuțit al nostru Batman, nici măcar nu știam cine este adversarul său, un munte imens de carne și mușchi, dar cu creier aproape inexistent, șeful mutanților.

Însă Part Two a fost cea care m-a dat pe spate pentru că aici iese la rampă un adversar de temut al lui Batman, hai că nu mai este cazul să îi pomenesc numele generator de rânjete isterice, Joker (Michael Emerson).

Animația rămâne fidelă motto-ului eroului de a nu ucide, deși acest deziderat devine mai greu de atins, pentru că Batman trebuie să recurgă la acțiuni tot mai violente din punct de vedere tehnic pentru a compensa slăbiciunea sa corporală.

Pare că face din dușmani un pireu de molecule, dar nu cade în patima criminală pe care o anticipam la un moment dat.

Este clar că impresionează confruntarea cu Joker care, ca întotdeauna, știe pe ce butoane să apese pentru a-l scoate din minți pe Batman, și personajul negativ nu dezamăgește nici în Batman: The Dark Knight returns, este la înălțime în ceea ce privește planul său malefic. Nu chiar ca în Injustice, că este greu de egalat nebunia de acolo, dar suficient pentru a-ți da frisoane.

Ce mi-a captat atenția a fost faptul că animația a fost sursă de inspirație pentru Batman v Superman și chiar pentru The Batman pentru că o scenă din trailerul cu Batman-ul lu` fostu` vampir Robert Pattinson pare luată cadru cu cadru din partea secundă a animației.

Sau poate aici greșesc pentru că, la rândul lui, Batman: The Dark Knight returns s-a inspirat din benzile desenate. Dar nu pot să nu remarc asemănările izbitoare cu ce am văzut în Batman v Superman și în trailerul mai sus pomenit.

La dracu, spoiler sau nu, asta e, m-am scăpat deja, partida de tăvăleală războinică dintre Batman și Superman este mai dinamică și  intensă și cu mize mai mari, măcar la nivel lăuntric, și cu ramificații multiple asupra relației dintre cei doi supereroi, decât ce am primit în Batman v Superman.

Și chiar redată mai realist, dacă asta are vreo logică. Trebuie să vedeți ca să vă dați seama despre ce vorbesc.

Povestea din Batman: The Dark Knight returns este sumbră, atmosfera nu-i deloc generatoare de clinchete vesele de pahare de șampanie, umorul s-a retras în vizuina sa ca scuturătorul de orez lichid al unui chinez dus la Polul Nord, muzica este și ea apăsătoare, ce să mai, din punct de vedere al seriozității animația este cuceritoare. Desene, dar nu pentru cei mici.

Nu-i fără de păcate animația, ritmul este uneori frânt fără vreo justificare, sunt inserate fire narative secundare lăsate pur și simplu de izbeliște (cum ar fi apariția lui Harvey Dent care n-are nicio influență în poveste), se fac numeroase trimiteri către Justice League, din nou fără vreo noimă, doar să fie acolo.

Mai sunt destule ouă stricate, mai ales pe partea logicii, prea multe întrebări generează Batman: The Dark Knight returns, dar parcă nici nu prea este cazul să le dau atâta atenția, că este totuși o animație, nu o prelegere despre fundamentele logicii irefutabile.

Chiar dacă vocile nu-s cele clasice, nici nu era indicat să fie folosit Jensen Ackles pentru un Batman ruginit, ele își fac treaba, Peter Weller fiind bine ales, vocea lui hârșâită transmite durerea fizică pe care o resimte Batman după atâția ani în care și-a supus trupul unor vătămări care l-au afectat serios.

La final de pledoarie, împart verdictul pentru că deși am atacat ca un tot unitar cele două filme, ele diferă în ceea ce privește distracția generată mie, așa că pentru Batman: The Dark Knight returns: Part One am pregătit 8 procese pentru drepturi de autor, iar pentru Batman: The Dark Knight returns: Part Two detonez 9 bombe nucleare.

Batman: The Dark Knight returns: Part One

4 out of 5 stars (4 / 5)

Link IMDB

Link RottenTomatoes

 

Batman: The Dark Knight returns: Part Two

4.5 out of 5 stars (4,5 / 5)

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Batman: Mask of the phantasm

Am dat timpul mult înapoi, tocmai în 1993, pentru a vedea animația Batman: Mask of …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.