Belfast

Belfast este un mare favorit al criticilor în 2021 și am dat cu jula să îl văd și eu, că doar nu rămâneam de căruță.

Este scris și regizat de Kenneth Branagh (Dunkirk) și este o poveste semiautobiografică a acestuia, poveste care ne duce în Belfastul sfârșitului de deceniu 7 al secolului trecut.

Se știe faptul că pe acolo este iubire maximă între catolici și protestanți, cam cum este între fecesebiști și steliști, iar Belfast prezintă acest conflict prin ochii unui puțan, Buddy, un prichindel care este mai interesat de bătut mingea pe străzi decât de buchisit prin cărți.

Are și el un amor blondin care îl ambiționează să devină mai bun la învățătură, dar nu prea se poate concentra că tot zboară pe strada lui niște cocteiluri. Nu Margarita, ci Molotov, protestanții și catolicii dând-o parte în parte nu diplomatic, ci ciomăgește.

Nu prea înțelege Buddy care-i treaba de se pocesc ăștia pe unde apucă, dar știe una și bună, că vrea să se bage și el într-o bandă, că altfel știe că va fi mâncat de viu pe cont propriu, oricât de sprinten ar fi în picioare.

Nu aș greși prea mult dacă scriu că Belfast este Roma anului 2021, fiind construit aproape identic ca filmul lui Alfonso Cuaron care i-a adus 3 Oscaruri. Probabil către asta tinde și Kenneth Branagh, sătul după 5 nominalizări și 0 premii.

Este o poveste alb-negru, că nah, dacă ești artist elevat este musai să o arzi în alb-negru, că dacă o dai color deja nu te mai bagă lumea în seamă, este un film intim, personal, pentru regizor și prezintă o bucățică din viața unei familii oarecare.

În mare parte, filmul este prezentat prin ochii lui Buddy, toate conflictele stradale, dar și domestice, trec prin filtrul minții sale încă necoapte și asta aduce un element interesant filmului.

Surpriză pentru mine, nu mi-a displăcut deloc Belfast, deși este ancorat într-o perioadă tumultoasă a orașului, filmul este drăgălaș, Buddy fiind un personaj lipicios de care te atașezi rapid și a cărui familie este una normală, dar plină de înțelepciune și vorbe bune.

Aici excelează bunicii săi interpretați de Judi Dench (Murder on the Orient Express) și Ciarán Hinds (First man).

Pff, scenele petrecute de Buddy alături de ei sunt cele mai emoționante și educative din punct de vedere al modului în care trebuie să îți duci viața și ce să pui pe primul loc.

Per ansamblu, Belfast prezintă greutățile unei familii din capitala Irlandei de Nord care, pe lângă dificultățile financiare inerente unei gospodării nepatronată de vreun Bill Gates, se confruntă și cu ura religioasă a celor care au alte convingeri din acest punct de vedere.

Și este extrem de trist să vezi cum oameni în toată firea se bombardează reciproc din cauza unor ființe inexistente și a unor precepte religioase care nu pupă între ele.

Mă așteptam să îl arunc în tranșee din momentul în care am văzut că-i alb-negru, dar Belfast m-a determinat să fiu atent la el, să nu mai categorisesc orice la prima vedere și să aștept mai multe informații înainte de a-mi face o impresie corectă.

Aspectul tehnic este unul reușit, a la Schindler`s list, este alb-negru, dar nu în permanență, Kenneth Branagh introduce pete de culoare în momente cheie și asta mi-a plăcut, că totul este cu tâlc, nu-i lăsat la voia întâmplării.

Poate doar mi se pare, dar am sesizat și o recunoștință adresată filmelor western, prin care High noon și The man who shot Liberty Valance.

Iar muzica este excelentă, piese vechi, de suflet, pe care n-ai cum să le treci cu vederea dacă ești un meloman înrăit cu spiritul rătăcit în melodiile de acum zeci și zeci de ani.

În ciuda contextului conflictual în care se desfășoară, Belfast nu-i deloc tragic, ci mai degrabă prevenitor, care ne transmite mesaje de pace.

Are momente în care explodează lacrimile, dar ele vin natural, însă sunt compensate din plin cu năzbâtiile prin care trece Buddy pentru a-și cuceri iubita.

În film apare într-un rol secundar și Jamie Dornan (Robin Hood) pe care nu l-am recunoscut din prima, care începe să se desprindă de mirosul acru al trilogiei 50 shades.

Bine joacă și Caitriona Balfe (Ford v Ferrari) în rolul mamei lui Buddy, o femeie casnică, inteligentă, dar și de-o eleganță ieșită din comun, chiar și în imagini alb-negru.

Dar tot nu pot să-mi iau gândul de la dinamica relației bunicilor lui Buddy, fără de care Belfast ar fi fost un film banal, dar așa m-a determinat să-mi mut părerea chiar cu 2 trepte mai sus și îi fur filmului 8 ciocolate.

4 out of 5 stars (4 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Complet necunoscuți

L-am ratat în cinema, dar m-am abonat la el pe Netflix. Vorbesc despre Complet necunoscuți, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *