Black Panther: Wakanda forever

Black Panther: Wakanda forever

 

 

 

 

 

Black Panther: Wakanda forever este un film din MCU care a avut de depășit un obstacol cu care nimeni nu ar dori să se confrunte.

Anume decesul actorului principal, aici Chadwick Boseman.

Deja mă apucă un sentiment funest intrând în comentariul despre această producție.

Așa că hai să ținem un minut de reculegere în memoria lui, chiar dacă nu l-am cunoscut personal.

 

🎬 Black Panther: Wakanda forever – Premisă

S-a scurs un an de la trecerea în neființă a regelui T`Chala și Wakanda este luată-n bășcălie de hulpavele națiuni care băloșesc la ideea de a pune mâna pe neprețuitul vibranium.

Dar regina Ramonda (Angela Bassett – Mission: Impossible – Fallout) nu este impresionată și nici intimidată de vorbe dușmănoase, știind că îi poate face praf de stele fără să rupă o broboană de sudoare pe cei care o amenință.

Americanii, cum îi știm „raționali‟, nu se lasă cu una, cu două, și se pun pe căutam vibranium prin alte părți, convinși că el există și în alte zone, nu doar în Wakanda.

Și uite așa răscolesc pe fundul oceanului și îl zgândăre pe Namor (Tenoch Huerta – The forever purge), ocrotitorul regatului subacvatic Talokan care deține și el ceva rezerve de vibranium.

Cum este de așteptat, un război trebuie să răsară de undeva, că pacea nu are menirea de a sta prea mult musafir pe pământ.

 

💭 Black Panther: Wakanda forever – Comentariu

Răsuflu ușurat și îmi eliberez din start marea bucurie tristă (da, știu, mă contrazic cu doar două cuvinte) când zic că filmul este serios.

Printre cele mai serioase din tot MCU-ul. Dacă nu chiar cel mai serios. Acum prind și eu ocazia să folosesc acest cuvânt, de aceea îl tot repet, că nu se știe când voi mai avea prilejul.

Asta nu înseamnă că nu sunt mici insulițe de umor, dar sunt presărate cu gust în momente oportune, nu-s răsturnate cu camionul peste tot.

Ca o paranteză morbidă, oare chiar este nevoie să moară din actorii principali ca Marvel să fie forțat să producă o peliculă fără glume mizere de toată jena?

Nu lipsește previzibilul tribut închinat în memoria lui T`Challa, dar mai degrabă în memoria lui Chadwick Boseman.

Și această parte chiar este emoționantă. Dar nu numai ea.

A știut scenariul pe ce butoane să apese pentru a fi atât melodramatic pentru a genera lacrimi de tristețe, cât și respectuos pentru a nu cădea în telenovelisme ieftine.

După ce terminăm cu parastasul și pomenirea morților, trecem la povestea efectivă.

Care nu este cine știe ce, la drept vorbind.

Mi s-a părut a fi cam subțire din acest punct de vedere, cu reluarea unor motive narative deja prezentate în Black Panther.

O luăm de la capăt cu informațiile diegetice cu privire la originea unei națiuni neștiută până acum care își are rădăcinile adânc înfipte în cultura mesoamericană.

Sunt fascinante informațiile prezentate, amestecul mitologiilor aztecă și mayașă este fermecător și dacă ați văzut Apocalypto știți la ce mă refer.

Din păcate, conflictul care aprinde scânteia războiului este unul prea simplu pentru un film de o asemenea anvergură: „de nu mi-o dai, am să ți-o tai‟.

Am simțit prea forțată evoluția unor personaje doar pentru a împinge povestea în direcția dorită, o evoluție cam greu de înghițit.

Parcă prea intervin subit emoțiile la mijloc și perturbă gândirea analitică, fapt ce nu mi-a căzut prea bine la stomac.

Iar prezența altor personaje a fost cam de pomană, erau acolo probabil pentru a pune bazele unui al treilea film din această serie pentru că în rest nu contribuie cu nimic la desfășurarea acțiunii.

Black Panther: Wakanda forever

 

Că tot am pomenit de acțiune, dacă doriți așa ceva din abundență, o să fiți destul de dezamăgiți.

La cele peste 2 ore jumătate cât durează Black Panther: Wakanda forever, scenele dinamice care ne prezintă războiul dintre cele două națiuni fictive sunt răzlețe și, sincer, nu prea impresionante din punct de vedere al coregrafiei.

Cred că am numărat vreo trei secvențe mai acătării de cafteală din care două au ca element principal apa din belșug, dar sunt destul de comune, nu m-au extaziat prin ceva anume.

Avem de-a face cu clasicul stil de cafteală MCU, multe personaje, puzderie chiar, care o dau parte-n parte fiecare câteva frame-uri, fără ca imaginea să se concentreze vreme îndelungată pe o singură confruntare în care să te implici trup și suflet.

De fapt, încerc să vă duc cu zăhărelul, secvența războinică finală, acea luptă unu la unu pe care o așteptăm cu toții, este una interesantă cu o desfășurare incitantă.

Deși previzibilă, că doar vorbim de MCU care nu prea își asumă riscuri narative, merge mereu la sigur, a meritat așteptarea.

Asta chiar dacă violența nu prea se cuibărește în film, un fapt bine știut când vine vorba de MCU.

Însă spectacolul vizual este la cele mai înalte cote, aici au muncit din greu artiștii pe efecte speciale, pot spune că-s aproape fără cusur.

Bine, a fost și cam întunecat, mai ales în partea cu scenele subacvatice, dar aici este vina nenorocitului de 3D, că doar așa am avut posibilitatea să văd filmul.

Nu este atât de colorat ca Aquaman, altă producție cu o națiune intrată la apă, nici pe departe, dar tot arată superb.

Sunt curios dacă și pe voi vă sâcâie același stres pe care l-am avut eu.

Știu că așa este și în benzile desenate, dar cum elicea mă-sii reușeau flocoșeniile alea mici de aripioare de hamsii să propulseze cu atâta putere și atâta viteză pe ditamai animalul care nu era chiar cel mai suplu personaj cu pătrățele pe abdomen?

De îi pui Oanei Roman câteva elice de elicopter și tot nu poți s-o miști cu atâta agilitate cum făceau drăcoveniile alea de pene subnutrite.

În fine, am găsit și eu de ce să mă leg când în MCU sunt alte lucruri mult mai greu de crezut, dar asta mi-a tachinat toată fizica pe care am învățat-o la școală.

Deja mă prinde fluxul la cât am debitat pe aici, mai am de menționat faptul că la actorie iese în evidență Angela Bassett care este magnifică în rolul reginei Ramonda.

Interpretează perfect un personaj răpus emoțional, dar în continuare puternic cu care nu este deloc bine să te pui.

Transmite atât de multă autoritate încât nici nu mai este nevoie de Black Panther, te pune Ramonda la punct cu câteva discursuri bine plasate.

Sunt câteva personaje pe care le-am lăsat de izbeliște, ca isteața Shuri (Letitia Wright – Death on the Nile), puternicul M`Baku (Winston Duke – Us) sau Stark-ul feminin Riri (Dominique Thorne – Judas and the Black Messiah). Dar am sărit peste ele dinadins.

Apropo de Shuri, da, nu este mare secret, pot să vă confirm ceea ce deja suspectați.

Nu pot să zic nimic de scenele de final, nu că vreau să păstrez secretul, ci pentru că n-am apucat să le văd, `tu-i decedații materni de cinema, a stins ecranul fix înainte să intre în credite.

 

🏆 Black Panther: Wakanda forever – Verdict

Povestea din film este una intimă, profund emotivă, scenele însăilate fluent creează o atmosferă sumbră, cum rar găsești în MCU-ul recent, ceea ce mi-a plăcut la nebunie.

După atâtea capre urlătoare și glume infantile despre nume fistichii repetate până la exasperare care au umplut acest univers cu un aer pestilențial, un asemenea film mortal de serios a reprezentat o briză de aer proaspăt.

Dar Black Panther: Wakanda forever nu este deloc fără cusur, miza nu se simte atât de mare, conflictul este banal, iar antagoniștii sunt destul de moi, parcă ar vrea, dar nici n-ar vrea cu adevărat.

Namor este mai degrabă un antierou interesat doar de protejarea prin orice mijloace a poporului său, deci pe undeva rezonezi cu el, deși nu ești de acord cu metodele alese. Ca atare, nici nu poți să îl urăști din străfundul sufletului pentru că îl înțelegi, dar nici osanale nu îți vine să-i închini.

Părții tehnici nu am ce să-i reproșez, și coloana sonoră este una bine aleasă, nu-i doar un zgomot de fond fără sens, contribuie la narațiune, mai ales în momentele în care scoatem batista să ne suflăm … lacrimile.

De final, Black Panther: Wakanda forever poate părea plictisitor comparativ cu clasicul film MCU, cu o acțiune prea puțină pentru o producție atât de lungă, dar rezultatul final a fost mulțumitor.

Abordează teme mature într-un stil care nu este deloc copilăresc, chiar dacă ratingul este eternul PG13, adică un AP12 la noi.

Ca opinie personală, nu-i vreo capodoperă, dar a ieșit un film mai mult decât decent care primește și un punct bonus pentru seriozitatea mult visată, așa că arunc în el cu 8 baloane pline cu apă.

4 out of 5 stars (4 / 5)

Recenzie video: În curând.

Trailer:

IMDB

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

Enola Holmes 2

Enola Holmes 2

N-am fost mare fan al primului film, dar din lipsă de altceva am aruncat o …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.