Încă mai avem chef de filme DC? Dacă da, haideți să vedem ce poate Blue Beetle.
Speranța moare ultima, că trailerele nu au fost cine știe ce.
🎬 Blue Beetle – Premisă
Jaime (Xolo Maridueña) este un tânăr ce vine acasă cu diploma de gât să fie lăudat drept primul din neamul sărăntoc Reyes ce absolvă o formă superioară de învățământ.
Însă situația nu-i pe roze, familia lui stă să piardă casa, tac-su-i cu inima pe butuci, o corporație malefică este gata să-și însușească abuziv tot orașul, ce să mai, probleme peste probleme.
Bașca se mai intersectează și cu Jenny (Bruna Marquezine), o bucată bună din neamul Kord, cel care stăpânește Palmera City.
Prin ceva circumstanțe pe care nu are sens să le dezvălui, Jaime se trezește pe cap cu un scarabeu magic care îl penetrează de mama focului și îi dă puteri supraomenești.
Cum era de așteptat, armata celor de la Kord condusă de Victoria (Susan Sarandon – Jolt) se aruncă pe urmele lui Jaime pentru a recupera prețiosul dispozitiv numai bun de făcut arme din el.
Iar flăcăul intră în multe belele pentru că nu știe cum să strunească gândacul albastru care i se cuibărește în minte și începe să-i vorbească vrute și nevrute.
💭 Blue Beetle – Comentariu 🍿
Filmul ăsta pare al nimănui, nu mai face parte din vechiul DCEU, dar nici nu este luat în calcul în universul nou al lui Gunn.
Personajul da, însă filmul cică nu.
Am găsit prima parte destul de enervantă pentru că nu este una dedicată neapărat caracterizării personajelor, ci mai degrabă o îndelungă jelanie la adresa mexicanilor imigranți a căror viață este foarte grea în State.
Păi normal că este, din moment ce au venit ilegal, abia rup o boabă pe engleză, n-au școală și nici acte.
Doar n-or vrea slujbe bine plătite și o viață de huzur așa, automat, că poveștile cu tărâmul făgăduinței doar asta sunt, basme de adormit copiii.
Nu am putut empatiza cu Jaime că am fost oarecum în situația lui, fiu de țăran, rupt în cur de sărac și primul din neam cu patalama.
Dar nu n-am văitat, am strâns din dinți, m-am zbătut, nu m-am aruncat la prima slujbă mizeră oferită, ca Jaime, curățător de gume de sub scaun, și până la urmă am răzbit.
Nu rezolvi nimic dacă te plângi ca o centuristă lăsată fără bani după una scurtă în spatele mașinii, că nu impresionezi pe nimeni.
În fine, am alunecat pe o pantă periculoasă cu comentariul ăsta social, așa că hai să revin la film.
Unul care n-are nici măcar o broboană de originalitate în el.
Am identificat idei inspirate din multe alte filme apărute înaintea lui.
Hai să fac o enumerare de pelicule pe care le-am regăsit aici:
- Iron Man cel dintâi, pentru că unul dintre antagoniști este aproape identic cu cel din filmul care a dat startul MCU;
- Venom pentru că gângania buclucașă seamănă cu simbiotul care ocupă cu forța gazda umană și face ce-i trece prin cap;
- Spider-Man-ul lui Tom Holland după ce s-a întâlnit cu Tony Stark pentru că are un costum foarte asemănător ca aspect și tehnologie;
- Terminator 2 din punct de vedere al ordinului de a acționa în mod non-letal;
- Green Lantern pentru că materializează prin magie orice armă pe care Jaime și-o imaginează;
- The Flash pentru că …. și aici nu pot să spun motivul.
Și ar mai fi asemenea exemple, dar mă opresc, că și așa am exagerat.
Despre acțiune nu prea am ce să povestesc că ați mai văzut-o de cel puțin 10-15 ori în anii recenți.
Confruntările sunt delapidate de imaginație și nu am simțit nimic urmărindu-le pentru că știam cum se vor termina.
Sunt și foarte colorate, cu un albastru atât de strălucitor care inundă toate scenele încât m-a făcut să urăsc mănăstirile din Voroneț (știu, e doar una, dar albastrul ăsta omniprezent mă face să văd dublu).
Momentele de agitație cinetică n-arată deloc rău, că după ce am văzut bebelușii din The Flash, acum totul mi se pare că se prezintă mirobolant la nivel vizual, însă sunt și lipsite de intensitate.
Scenariul este, pentru mine, partea cea mai slabă, pentru că nu se ia mai deloc în serios.
Sunt prea multe momente joviale care le eclipsează pe cele emoționante care și așa sunt reduse ca număr.
Am zis-o în trecut, mă repet și acum și voi taxa și pe viitor, nu mai pot cu glumele stupide plantate aiurea în poveste.
Și unele replici sunt fără sens și nu duc nicăieri, sunt acolo să fie.
Spre exemplu cea din trailer cu Batman fascistul. Nu este nimic înainte de ea, nu este nimic după ea, este pur și simplu o dumă tâmpă concepută special să irite. Am crezut că va exista un context în film, dar nu, nu-i nimic.
De asemenea, sunt scene lipsite de logică pentru că sunt prost scrise.
Dau un alt exemplu inofensiv din punct de vedere al spoilerelor.
La un moment Jenny scapă din mâinile unor soldați super mega giga antrenați.
Cum?
A venit Superman să o ia în zbor?
A apărut Hulk să dărâme totul în calea lui?
A sosit Wonder Woman să o salveze?
Nu, s-a înființat Jaime cu o mașină și au plecat liniștiți fără să fie urmăriți. Inteligent, nu?
În ceea ce privește actoria, trebuie să-l evidențiez pe George Lopez (The tax collector) în rolul unchiului conspiraționist.
A fost enervant de cele mai multe ori, dar și amuzant în câteva momente. Cum știam ce îi poate pielea, că i-am urmărit câteva spectacole, el a furat lumina reflectoarelor, să spun așa.
În rest, totu-i sec și previzibil în ceea ce privește desfășurarea firului narativ, știi dinainte cine cu cine se țucă sau cine o să aibă parte de veșnica pomenire.
Dacă este ceva ce m-a luat pe nepregătite, atunci a fost Bunica Rambo. Ridicolă, dar surprinzătoare.
🏆 Blue Beetle – Verdict 👍 sau 👎?
Filmul nu face nimic eminamente catastrofal, însă nici nu vine cu ceva bun care să-i imprime o aură distinctivă.
Avem parte de aceeași veșnică poveste de origine, una care se încadrează cu succes în categoria banalității, doar că este impregnată cu miasma culturii hispanice.
Însă treaba asta nu are capacitatea de a aduce ceva nou, doar că acum auzim replici rostite într-o engleză stricată cu un puternic accent presărată cu vorbe de duh în spaniolă.
Ăsta este elementul pe care marșează filmul, încercând să pară proaspăt, însă l-am mirosit rapid că este meh și atât.
Cu fiecare asemenea exemplar devin tot mai acrit și tind să cobor cu notația că nu pot să văd la infinit aceeași poveste și să nu taxez producțiile pentru lipsa de inspirație sau pasiune.
Aici sunt mai permisiv pentru că are câteva melodii belea care au mai condimentat scenele de altfel fade care nu transmiteau nimic sentimental.
Am plecat de aici cu 6 cărămizi după mine că trebuie să dau o mână de ajutor la ridicarea unei fundații pentru o nouă casă.
Ah, dacă vă întrebați de scene de după generic, sunt două.
Cea din mijloc contează. Sau cel puțin așa pare la prima vedere, că m-am mai fript cu asemenea promisiuni.
Apoi puteți pleca liniștiți, cea de final este la sanchi.
(3 / 5)