Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Bohemian rhapsody este povestea legendarei trupe Queen și, mai ales, a solistului vocal Freddie Mercury.
Ce aș putea spune despre film ce încă nu știți din moment ce trupa Queen este una dintre cele mai faimoase din câte au existat?
Filmul începe cu prezentarea fazei incipiente a acestei trupe când era cunoscută ca Smile și cânta prin cele mai nenorocite dughene fără Freddie Mercury, al cărui nume adevărat era Farrokh Bulsara, pe vremea aia un simplu imigrant care se chinuia cu o slujbă banală la aeroport.
Dar în inima lui ardea o flacără imensă, o pasiune mistuitoare pentru muzică și când trupa Smile rămâne fără solistul vocal care nu mai vedea niciun viitor în această formație, Freddie miroase șansa vieții lui și se autopropune drept solist. Refuzat inițial din cauza înfățișării lui care nu prea era compatibilă cu imaginea care iese în față, este acceptat ca urmare a talentului său vocal de neegalat.
Și de aici începe frumoasa și tragica poveste a celor care vor deveni Queen, una dintre cele mai bine vândute formații din toate timpurile.
Nu sunt un fan atât de înrăit al acestei formații încât să cunosc toate detaliile minuscule, mă situez la nivelul unui fan obișnuit, care apreciază melodiile arhicunoscute, astfel încât scriu din postura unui ignorant în ceea ce privește acuratețea prezentării evenimentelor din Bohemian rhapsody.
Presupun că sunt destul de fidele realității din moment ce doi dintre supraviețuitorii trupei inițiale, Roger Taylor și Brian May, sunt co-producători ai filmului. De asemenea, cred că sunt și multe înflorituri și că au fost lăsate deoparte unele momente care ar fi aruncat o umbră întunecată asupra nemuritoarei formații (oricum sunt suficiente și cele care au ajuns în scenariu).
Apropo de scenariu, nu este unul ieșit din comun, urmează formula clasică a unui film biografic (fix ceea ce ura Freddie, să respecte formulele) dar datorită (sau din cauza?) istoriei monumentale și controversate a lui Queen și, în special, a lui Freddie, povestea devine una halucinantă care m-a captivat iremediabil și nici nu am simțit când au trecut cele 2 ore, cât durează Bohemian rhapsody.
Așa cum era de așteptat, atenția se concentrează mai mult pe Freddie, pe lupta interioară pe care o duce cu propria-i sexualitate, pe caracterul rebel care-l face unic și îl desprinde din gloată, cu bune și cu rele.
Rami Malek face un rol de senzație, nu mai vedeam actorul jucându-l pe Freddie Mercury, îl vedeam doar pe Freddie, chiar dacă mi se părea că mișcările și gesticulațiile acestuia erau un pic prea augmentate.
Ne este prezentat un personaj pe de o parte extravagant, exuberant, extraordinar, excepțional, dar pe de altă parte, iritant, inconștient, indolent, insuportabil și incredibil de dobitoc.
Astea-s epitetele care-mi veneau în minte urmărind povestea de mărire artistică și decădere umană prin care a trecut Freddie. Și să nu credeți că prin decădere mă refer cumva la preferințele lui sexuale care, până la urmă, i-au adus sfârșitul, nu, nicidecum, ci la stilul de viață haotic și tot mai distructiv pe care îl adoptă pe măsură ce faima îi crește.
De la petreceri nesfârșite cu băutură gârlă până la abuz de droguri, mă uitam perplex și îl înjuram în gând că din cauza stilului neglijent de viață a plecat prea repede dintre noi, văduvindu-ne de alte și alte posibile compoziții nemuritoare.
Dar Bohemian rhapsody intră și în dinamica trupei, prezentându-ne, succint, și modul în care au luat naștere unele dintre cele mai celebre melodii, arătându-ne că Freddie, deși liderul trupei, nu era singurul geniu, ci toți au participat la compunerea unor piese eterne.
Ca fiecare trupă, are suișuri și coborâșuri, și îți dai seama că, deși poți avea toți banii din lume și toată faima posibilă, uneori ești mai singur ca oricând și tot ce ai nevoie este un prieten, unul adevărat, care să vadă ceea ce ești, nu ceea ce faci.
Nu aș putea spune mai multe despre film, nu este nici cu spoilere, nici cu chestii neașteptate, este doar o prezentare a poveștii uneia dintre cele mai de succes formații.
Nu lipsesc piesele etalon ale lui Queen și în mod garantat nu veți rămâne nepăsători când din boxe vor începe să se reverse versurile unor We will rock you, Radio Gaga sau Love of my life. Mie unul mi-a făcut poftă să ascult din nou Queen, chiar se cam pusese praful pe melodiile lor.
Are și momente emoționante și aici vorbesc din propria experiență avută cu filmul, nu știu de ce la un moment a făcut declic un je ne sais quoi în timpul unei piese (fac pariu că nu voi fi singurul) și, cât era sala de plină, am început să bocesc ca o fetișcană. Niciodată nu mi s-a întâmplat asta într-o sală de cinema. Și nu m-am oprit nici măcar la piesa următoare și nici după ce s-a terminat filmul, mergeam pe drum și tot mai smuceam din nas și mă ștergeam la ochi.
Nu este cel mai bun film, asta este clar, sigur are multe probleme, dar nu le-am văzut, probabil un fan adevărat Queen le poate înșira cu lejeritate, dar pentru mine, un neofit, care dau note unor astfel de filme în funcție de cât de mult mă marchează, așez Bohemian rhapsody în top, puteți să dați cu pietre în mine, asta e, sunt om, sunt extrem de subiectiv, dar un film care m-a făcut să plâng de trei ori, așa, la cald, nu poate primi decât un 10, fiind, din acest punct de vedere, pe locul 3, nu de luna asta, nu de anul acesta, ci pur și simplu, locul 3, primele fiind The green mile și War for the planet of the apes.
Închid aici pledoaria că simt că iar mă înghesuie niște lacrimi.
Ca idee, a fost singurul film la care lumea a stat și pentru end-credits și nu pentru că ar mai fi o scenă după ci, pur și simplu, a stat pentru muzică.
The show must go on!!!
(5 / 5)
Trailer:
