Boss level

admin 04/12/2020 Acțiune Leave a comment 1,984 Views

Pe pandemie se pare că Mel Gibson (The professor and the madman, Fatman, Force of nature) primește roluri en gross, acum îl regăsesc în Boss level, nume stupid, dar se pare că filmele care atacă premisa zilei repetate au asemenea titluri imbecile, la fel fiind și cazul lui Edge of tomorrow redenumit Live, die, repeat.

Deja am spulberat misterul cu privire la povestea din spatele acestui film. Frank Grillo (Beyond skyline, Wolf warrior 2, Jiu Jitsu) este Roy Pulver, un amărăștean cu care facem cunoștință rapid la ceas de dimineață, când nenicul este atacat din neant de unul supărat cu o macetă. Și Roy pare că știe ce face, având mișcări evazive ce aduc aminte de un balet mult exersat.

Nu este deloc vreun clarvăzător care este prieten la cataramă cu viitorul, nu dă în bobi ca mama Omida, ci este prins într-o buclă infinită în care aceeași zi se repetă, dar doar pentru el. Și de fiecare dată ziua se resetează când el moare. Și moare de fiecare dată pentru că pe urmele lui vin valuri de asasini care nu se lasă deloc până nu-i dau somnicul etern.

Da, știu, ați mai văzut filme cu fix aceeași premisă, chiar recent, mă refer la măgăriile de Happy death day și Happy death day 2U, doar că Boss level este un film de un alt calibru.

După titlul neinspirat și producătorii care au umplu piața second hand a filmelor cu rebuturi în care Bruce Willis joacă non stop eram convins că voi urmări o vomă abominabilă de film.

Ehe, aparențele înșală din greu la Boss level pentru că filmul este chiar reușit.

Este violent din cale afară pentru că Roy suferă multe decese brutale și extrem de diversificate, cei care îi tot caută nodul gordian dețin abilități diferite, care cu macheta, care cu bomba, care cu sabia, care cu mitraliera, care cu elicopterul, care cu arbaleta, săracul Roy, ținând cont de natura situației repetitive în care se află, dă ortu` popii de prea multe ori.

Dar nici el nu stă degeaba, în fiecare zi mai învață câte ceva despre dușmanii săi, devine tot mai bun, rezistă tot mai mult, încercând să afle de ce află în situația asta și ce trebuie să facă să readucă totul la normal.

Filmul nu are deloc un buget modest și, chiar dacă sunt reutilizate până la sufocare unele scene, Boss level satisface moderat apetitul pentru acțiune violentă și cascadorii motorizate, chiar dacă nu-s dintre cele mai reușite vizual, exploziile prezente la tot pasul și sângele ce pare praf de boia arătând destul de șubred și neconvingător în multe momente.

Dar filmul te face să uiți de aceste aspecte deficitare pentru că știe să compenseze printr-o acțiune efervescentă și aproape non-stop, Roy n-are răgaz nici să-și scuture trandafirul pentru că este forțat să găsească noi și noi modalități de a mai trăi câteva minute în plus față de versiunea anterioară a perpetuei zile pe care o tot trăiește.

Este cam plin de limbariță personajul Roy pentru că ține neapărat să ne povestească în permanență aventurile prin care trece, dar asta este o modalitate a scenariului de a ne pune la punct cu povestea pentru că nu are alternativă din cauza ritmului alert care nu mai lasă loc și pentru o caracterizare decentă a personajelor sau pentru informații lămuritoare asupra a ceea ce se petrece.

Filmul este plin de un umor negru subtil care adaugă sare și piper acțiunii în care avem parte de la urmăriri turbate pe șosele aglomerate, pe care Roy le știe și cu ochii închiși, până la dueluri spadasine incitante, de la lupte cu malaci cât Catedrala Mântuirii Neamului până la confruntări armate în care gloanțele curg cu nemiluita.

Tocmai acțiunea grămadă aduce cu sine și punctul nevralgic al filmului, lipsa de atașament față de personaje pentru că nu ajungi să le cunoști prea bine, deși în Boss level sunt destule și jucate de actori cunoscuți, de la Frank Grillo la Mel Gibson, de la Naomi Watts (Shut in, Lo imposible) la Michelle Yeoh (Crazy rich asians, Last Christmas).

Boss level are și o morală, niciodată să nu te dai bătut, indiferent de cât de critică sau fără speranță este situația în care te afli, moartea speranței echivalând cu sfârșitul lumii.

Așa cum era de așteptat, Boss level nu face decât să repete tema din alte filme fără să inoveze ceva, dar modul rapid în care se perindă scenele de acțiune prin fața ochilor nu mi-a dat răgaz să respir și m-a ținut pe perfuzii în permanență, dar nu într-atât încât să nu observ aceleași erori enorme grosolane în ceea ce privește continuitatea secvențelor, doar fiți atenți la mașina pe care Roy o conduce și care are tablă forjată cu praf magic pentru că se repară instantaneu cu de la sine putere.

Cu toate astea, Boss level nu mi-a displăcut, mai ales că s-a pliat pe un subiect din spectrul cinematografic care mă atrage nespus, și trec peste unele erori flagrante, tocmai de asta mă ofer să-i plombez lui Boss level nici mai mult, nici mai puțin, de 7 dinți.