Boss

BossÎn ciuda numelui, Boss nu este vreun film pe stil manele, ci al doilea lungmetraj semnat de Bogdan Mirică după Câini din 2016.

 

🎬  Boss – Premisă

Bogdan (Laurențiu Bănescu – târgoviștean de-ai mei) este un șofer pe ambulanță care-și împarte timpul liber între prietena mult mai tânără, jucată de Ioana Bugarin (Miracol), am uitat cum o cheamă, și jafuri date noaptea.

Mă rog, exagerez folosind pluralul, este unul singur.

Dar nu a făcut-o de capul lui, ci în patru. Pe doi dintre ei îi cunoaște, să zicem, că n-au fost împreună la grădiniță, mai mult prin telefonul fără fir, dar boss-ul din umbră este o enigmă.

Toate bune și frumoase până când apare un martor cheie care îi poate turna la poliție și azvârli la zdup.

Și cum Bogdan are alură de iubițel și fizic numai bun de giugiulit, pe acesta îl apucă fibrilațiile, speriat de posibilitatea de a face pușcărie.

Cum un necaz nu vine singur, cineva începe să se intereseze de soarta lui, punând întrebări incomode și făcând niște vizite inoportune.

 

💭 Boss – Comentariu 🍿

Aș vrea să am cuvinte de laudă la adresa filmului, să îl îngrop în lauri și să-i sudez acolade peste acolade, dar nu pot, nu am cum, nu mă lasă conștiința.

Dar o să încep, totuși, cu câteva părți pozitive, să nu azvârl filmul direct în comă.

Se simte de la o poștă că a avut un buget consistent. Nu am putut să aflu cu exactitate cât a fost, că-i coproducție, dar umblă vorba în târg de 1,5 milioane de euro.

În schimb, că este informație publică, știu că de la CNC a primit în urma sesiunii de proiecte din 2017 cea mai mare finanțare de atunci, aproximativ 650.000 de euro. Ceea ce este mult, foarte mult.

Ca atare, din punct de vedere tehnic Boss arată bine de tot.

Ar fi fost și culmea să dea rateuri aici, la câți bani au intrat în film.

Imaginea cu acele culori șterse redă fidel atmosfera gri și scorojită a Bucureștiului, iar unele dintre cadre captează cu multă tristețe degradarea atât a orașului, cât și a oamenilor.

Surprinde foarte bine atitudini gârbovite și mentalități sictirite, rezultatul generat de o rutină care suge cu temeinicie cheful de viață din om.

Sunetul se prezintă și el respectabil, ceea ce pentru un film românesc este o laudă echivalentă cu câștigarea unui Oscar. Am reușit să prind majoritatea replicilor, și asta nu a putut decât să mă bucure.

Se simte o miasmă de Hollywood și în poveste, mi-a adus aminte, așa, mai de departe și pe ocolite, de Den of thieves cu Gerard Butler, printre altele.

Nu-i premisa dintre cele mai originale, dar se detașează ca idee, măcar, de dramele seci fără priză la public pe seama cărora nu mai comentez, că deja le-am terfelit destul.

Se bazează și pe fapte reale, să nu uit să menționez asta.

Și cam atât cu laudele pentru că între ideea conceptuală și punerea în practică la nivel narativ sunt diferențe imense.

Pentru mine, să ne fie clar, doar pentru mine, Boss pare că se naște la Hollywood și crește-n România.

Adică thrillerul intens mult promis se transformă încă de la început în proverbiala ciorbă lungă specific românească.

Și aici nu ne este servită la castron, ci este îndoită la greu cu apă și fiartă la cazan, de nu mai are niciun gust.

Mi-a venit în cap o comparație ciudată cu privire la miezul interesant al filmului.

Scenariul este ca o gânganie pleoștită de parbriz pe care o întinzi cu ștergătoarele de murdărești tot geamul și cu greu mai vezi ceea ce contează, adică drumul.

În cazul nostru, vorbesc despre momentele alerte ascunse în spatele multor nimicuri inutile.

Boss

 

Dacă în mod normal număram cai verzi pe pereți și oi sărind gardul să adorm, la Boss am început să cartografiez stelele de pe cer.

De ce? Pentru că am asistat la asemenea cadre infinite în care doar mă uitam la cer. Și atât.

O fi fost ceva profund, s-o fi blocat camera de filmat pe direcția sus, or fi uitat să scoată umplutura la editare, habar n-am.

Cert este că Boss este al dracului de plictisitor o bună bucată de timp pentru că nu întâmplă nimic interesant.

Sunt prezente la datorie foarte multe scene statice, nemișcate, moarte chiar, care nu transmiteau ceva anume. Erau acolo să îngroașe durata și așa stufoasă a lui Boss.

Filmul suferă de clasicele bube neaoșe când vine vorba de ritm. Unul extrem de lent.

Câteva dintre dialoguri sunt stupide, cu întrebări repetitive și răspunsuri scoase cu forcepsul după secunde bune de așteptare.

Am asistat la evitarea cu succes a subiectului principal, de parcă filmul era scos la tablă, prins cu lecția neînvățată, și încerca să scape basma curată turuind vrute și nevrute numai pe lângă.

Și îmi vine să plâng de oftică deoarece dacă dau cu jetul peste jegul inutil care acoperă caroseria murdară, undeva sub acel jeg se regăsește ceva strălucitor și captivant.

Povestea în care este implicat Bogdan avea potențial de a genera un thriller intens și misterios cu un personaj principal prins ca între ciocan și nicovală.

Nu știe dacă este prea paranoic și vede dușmani imaginari la fiecare pas sau dacă, din contră, suspectează pe bună dreptate că, undeva, cineva îi cântă prohodul.

Această jonglerie între stările lui emoționale care îi întunecă judecată îl pune pe o traiectorie distructivă în care atrage și alte personaje care au sau nu legătură cu jaful.

 

🏆 Boss – Verdict 👍 sau 👎?

Degeaba își face bine treaba la nivel tehnic dacă scenariul este unul de al cărui fir tragi și tot tragi și nu mai ajungi deloc la final.

Cred că după vreo jumătate de ceas, dacă nu și mai mult, a intrat în acțiune premisa din film.

M-aș fi lipsit fără probleme de vreo 30-45 de minute din film, minute inutile, care poartă ștampila clasică a cinematografiei românești recente.

Așa cum și filmul ține morțiș să ne lumineze cu privire la un anume personaj, momentele moarte îți dau suficient timp să devii expert în olărit carnal.

Că niciodată nu-i târziu să înveți, nu putem fi cu toții precoce ca Bogdan care la 10 ani deja știa cum stă treaba în această activitate.

Mai și finalizează nefericit cu explicarea întregului film după marea dezvăluire, de parcă nu eram capabili să ne dăm și singuri seama ce s-a petrecut.

Încă odată, îmi pare rău că nu mi-a plăcut, parcă mă și simt prost că nu m-a impresionat.

Dar vreau ca filmele românești să se rupă odată de sindromul ăsta nefericit al scenelor chinuitor de lungi și al dialogurilor seci cu replici livrate la distanță de 10 secunde una de alta.

Aveam așteptări mai mari de la Boss, dar în umila mea părere care chiar nu contează, este sub Câini, așa că am să chem 5 ambulanțe să fiu sigur că voi fi resuscitat din somnul în care am picat urmărind filmul.

2.5 out of 5 stars (2,5 / 5)

Recenzie YouTube:

Trailer:

IMDB

About admin

Check Also

Restul e tăcere

Restul e tăcere

Cel mai bun film românesc – Gopo – Ediția 2009 Restul e tăcere nu-s doar …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *