Am aflat de Bulbbul din nimereală, citind despre el într-un articol despre filme thriller și horror bune din India.
📖 Premisă
Suntem la începutul secolului XX, anul 1901, într-un conac imens așezat lângă o pădure care nu inspiră deloc plimbări romantice după apus.
Stăpâna casei este Bulbbul (Triptii Dimri), măritată din fragedă pruncie cu un bărbat suficient de în vârstă cât să-i poată fi tată.
Satya, fratele mai mic al soțului ei, se întoarce după câțiva ani petrecuți la Londra și descoperă că între timp Bulbbul nu mai este deloc fetița pe care o știa.
Prin pădure circulă și o legendă despre o chudail, o vrăjitoare care ar mătrăși oameni prin împrejurimi.
Satya, școlit prin străinătățuri și cu mintea mai puțin impresionabilă, tratează povestea drept superstiție locală.
Numai că încep să apară cadavre.
Și sunt într-o stare care nu prea încurajează scepticismul.
💭 Comentariu
Primul lucru care mi-a sărit în ochi este durata filmului: aproximativ 90 de minute.
Pentru o producție indiană, unde două ore și ceva sunt aproape încălzirea, Bulbbul pare neobișnuit de scurt. Din fericire, nu apar momente muzicale strecurate aiurea într-o poveste dramatică și misterioasă, așa că filmul își păstrează atmosfera de la început până la sfârșit.
🔴 Pădurea în care până și aerul pare roșu
Și atmosferă are din belșug.
Imaginea este practic înecată în roșu.
Nu tot timpul, evident, dar secvențele nocturne din pădure sunt inundate de o lumină sângerie, luna este roșie, cerul este roșu și uneori ai impresia că până și frunzele au fost date prin găleata cu vopsea înainte să intre în cadru.
Este un efect vizual folosit poate ceva prea des, iar spre final începe să-și mai piardă din forță.. Dar reușește să dea filmului o identitate foarte clară.
Greu să confunzi Bulbbul cu altceva după ce ai văzut pădurea aceea.

🩸 Dincolo de legenda cu vrăjitoarea
Povestea propriu-zisă este mult mai puțin interesată de un monstru care umblă noaptea prin pădure decât pare la început.
Sub stratul supranatural se ascunde o critică destul de furioasă la adresa tradițiilor care transformau femeia într-o proprietate a bărbatului.
Bulbbul este măritată de copil cu un adult. Nu e alegerea ei, evident. Nici măcar nu are vârsta la care să înțeleagă ce înseamnă căsătoria, dar cutumele au hotărât că asta trebuie să fie viața ei și discuția s-a încheiat.
Filmul nu se oprește aici.
Avem femei bătute, umilite, abuzate și tratate ca și cum toate aceste lucruri ar face parte din ordinea firească a lumii.
Unele scene sunt greu de privit tocmai fiindcă regizoarea Anvita Dutt nu simte nevoia să arate totul până la ultimul detaliu. Sugerează, oprește cadrul și lasă creierul spectatorului să termine treaba.
Mulțumesc frumos.
Este și unul dintre motivele pentru care partea feministă a filmului nu mi se pare băgată cu bocancul. Nu ai personaje care țin discursuri moderne într-o poveste plasată în 1901. Lucrurile se văd direct din ceea ce li se întâmplă femeilor și din nepăsarea cu care cei din jur acceptă situația.
Iar supranaturalul începe, încet, să capete alt sens.
👣 Cine naiba umblă prin pădure?
Aici am stat destulă vreme în ceață.
Nu știam cine sau ce este creatura care mătrășește oameni prin pădure și am avut pe răboj mai mulți suspecți. Filmul îți pune în față destule personaje dubioase, iar câteva dintre ele au și prostul obicei să lipsească exact atunci când cineva își găsește sfârșitul.
Pe măsură ce povestea avansează, lista se subțiază, iar lucrurile încep să se lege.
Recunosc că nu am fost cel mai perspicace spectator din lume. Când am început să-mi dau seama ce se petrece cu adevărat, indiciile erau deja acolo. Nu foarte bine ascunse, de altfel. Numai că filmul îți mută atenția în alte direcții și te lasă să alergi după pistele greșite.
Concluzia are logică. Și cu cât mă apropiam de ea, cu atât ochii mi se făceau mai mari.
Există și o particularitate corporală legată de acea chudail pe care nu vreau s-o explic. E mult mai bine să dai singur de ea.
Spun doar că organismul uman nu ar trebui să arate așa și că eu tresăream de fiecare dată când o vedeam.
👑 Triptii Dimri
Cea care ridică filmul serios este Triptii Dimri.
Bulbbul trece printr-o transformare uriașă, de la ființa gingașă și naivă de la început la femeia sigură pe ea, calmă și aproape imposibil de citit din prezent.
Și actrița face tranziția extraordinar de bine.
Are un zâmbet care într-o scenă poate părea cald, iar în alta te face să te întrebi dacă nu cumva ar trebui să pleci din încăpere cât încă mai ai toate membrele la locul lor.
Personajul trece prin atât de multe nenorociri încât aș putea transforma jumătate de recenzie într-o listă de motive pentru care viața a avut ceva personal cu ea.
Mai important este că Dimri reușește să te plimbe prin aproape toate stările posibile.
Când e fragilă, îți vine s-o protejezi. Când vezi ce i se întâmplă, fierbi de nervi.
Iar când ajunge stăpână pe situație, apare un alt tip de fascinație, pentru că nu mai știi exact cât din Bulbbul de la început a mai rămas acolo.
🔥 Focul, surprinzător de convingător
Mai este și un detaliu tehnic care mi-a atras atenția: focul.
Nu știu cât de mare a fost bugetul filmului, dar secvențele cu flăcări arată foarte bine. Nu mi-au dat senzația aceea de efect digital lipit peste imagine și nici nu par făcute cu economii de ultim moment.
Focul chiar pare foc.
Sună ca o observație de om care a rămas fără lucruri de spus, dar nu este. Am văzut destule producții mult mai scumpe în care incendiile arătau de parcă arde un GIF în fundal.
Aici nu. Și dacă nici eu nu mă pricep la foc după atâtea filme, atunci cine?
În filme, evident. Nu vă imaginați alte pasiuni.
🏆 Verdict
Bulbbul este un film indian atipic, brutal prin temele pe care le atinge și foarte atent la atmosfera pe care o construiește.
Folclorul hindus, imaginea dominată de roșu și povestea acelei chudail îi dau un aer mistic care mi-a amintit pe alocuri de Tumbbad.
Mi-ar fi plăcut ca mitologia din jurul creaturii să fie dezvoltată mai mult. Chiar era loc să aflăm mai multe despre acea chudail.
Ritmul este lent și prima jumătate cere ceva răbdare, dar finalul leagă bine lucrurile.
Dincolo de partea supranaturală, rămâne povestea unei femei împinse până la limită de lumea în care trăiește. Iar când vine vremea plății, Bulbbul știe să-și ceară tributul.
Trailer