Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
N-am mai băgat sub bisturiu un film românesc cam de multișor și mi-a intrat pe mână Ca fetele.
Ce titlu potrivit pentru un bărbat, nu?
🎬 Ca fetele – Premisă 📖
Trei fete cucuiete ce se află într-o stare avansată de tinerețe, să nu le fac bătrâne, că nu-i frumos, își duc viețile obișnuite etății lor.
Însă Silvia (Maia Morgenstern – Capra cu trei iezi), liderul haitei, trece printr-o tragedie familială, soțul ei s-a gândit că-i timpul să părăsească această lume.
De parcă pierderea sufletului pereche nu era suficientă, văduva află că răposatul a înșelat-o ani buni cu o pescară.
Așa că amicele Cela (Adriana Trandafir) și Rozana (Aura Călărașu – Băieții buni ajung în Rai) încearcă s-o consoleze și să-i fie aproape ca nu cumva să facă vreo prostie și să-l urmeze pe decedat în groapă.
Pe lângă ele se mai bagă în seamă o grămadă de alte personaje, printre ele numărându-se câteva odrasle ale trioului principal, dar și o necunoscută adoptată ad-hoc în gașcă.
Și ce vrea filmul de la noi?
O întrebare nu bună, ci fantastic de bună la care încă nu am găsit un răspuns coerent.
💭 Ce fac fetele – Comentariu 🍿
La fel ca filmul, o iau pe arătură cu o scurtă diatribă la adresa celor care s-au ocupat de realizarea produsului final.
Și nu este o critică adresată doar lor, ci tuturor celor cărora li se rupe de continuitate.
Măi oameni buni, dacă nu sunteți în stare să trageți o scenă fără erori de continuitate, adică fie să o filmați dintr-o dublă, fie să vă asigurați că obiectele rămân în pozițiile lor normale, atunci nu vă mai aventurați în secvențe complexe.
Aici mă refer la niște urme, dâre, pete de prăjitură pe care Silvia le avea pe frunte, o să înțelegeți din context, care își tot modificau poziția la schimbarea unghiului de filmare.
În câteva secunde urmele de pe fruntea Silviei, fără să se intervină asupra lor, și-au schimbat de mai multe ori poziția, ceea ce m-a scos din sărite.
Și asta este adresată direct persoanei care a scris scenariul, dragul sau draga mea, că nu am reținut numele, sentințele judecătorești nu se dau pe loc după terminarea ultimei ședințe.
Durează de la câteva zile până la câteva săptămâni stabilirea verdictului, nu era deloc greu să te documentezi, ce dracului, chiar atât de mare este lenea?
Cât despre film în sine? Habar nu am ce să scriu pentru că 80% din el este intrigă, 15% final și în doar 5% se întâmplă ceva care efectiv contează pentru firul narativ.
Este o înșiruire de secvențe aleatorii, nelegate de o poveste coerentă, care pleacă dintr-un punct și se tot învârt în jurul cozii aproape tot filmul.
Personajele n-au o misiune anume în minte, se preumblă de colo până colo ca niște curci plouate și discută baliverne banale printre pauze incredibil de lungi și de stânjenitoare.
Este atât de inutilă povestea principală, oricare ar fi ea, că dacă scenariul ar fi eliminat cele trei personaje principale feminine nu s-ar fi schimbat cu nimic finalul.
Adică ele sunt de pomană, băgate în poveste fără sens, doar să se ducă durata la 90 de minute.
Singurele personaje care trec printr-o evoluție naturală sunt unele secundare, în special cel al fiului Rozanei, și asta pentru că actorul este și producător, iar filmul a fost realizat după ideea lui.
Ce mai condimentează scenariul sec sunt niște dezvăluiri picate din neant, dar și previzibile, că spre final începusem să comentez de unul singur scenele ce urmau să apară și zici că am fost Mafalda, nu am ratat niciuna.
Este catalogat drept comedie, însă oi fi nimerit eu peste varianta aspirată de toate glumele pentru că nu am râs deloc. Adică mi-am dat seama care-s poantele, doar că sunt unele copilărești, lipsite de haz.
Bașca, se și insistă cu câteva dintre ele, două glume au fost folosite, împreună, de cinci ori. În nici o situație nu au fost amuzante.
În schimb, hai că trebuie să ofer și câteva flori laudative filmului, are momente emoționante care scot în evidență vulnerabilitatea ființelor umane când sunt puse în ipostaze care atentează la sufletul lor.
Păcat că se află împrăștiate la distanță foarte mare între ele și își pierd din impact.
Cât despre actorie, singura care mi-a plăcut cu adevărat a fost Maia Morgenstern, zic asta și pentru că sunt și un pic subiectiv deoarece am văzut-o la teatru și îmi place mult jocul ei, în special inflexiunile vocii care este una extrem de autoritară.
Când spune ceva, lași totul și asculți.
Ah, cum era să uit, fir-ar mama ei de reclamă nesimțită, că se oprește Silvia în mijlocul unei secvențe să ne prezinte un organizator de evenimente de mi s-a întipărit numele în minte.
L-aș pomeni, dar dacă n-a sărit cu banul, nu-i fac promovare gratuită.
Pe final de comentariu trebuie să pomenesc ceva și despre un subiect sensibil abordat tot mai des de către filmele românești.
Da, despre homosexualitate vorbesc, doar că aici personajul respectiv este pictat ca un stereotip ofensator.
Dacă la o acțiune de recunoaștere organizată de poliție pui 999 de heterosexuali și 1 homosexual, cel din acest film, îl recunoști instantaneu pentru că scenaristul și-l imaginează ca un closet ambulant plin de clișee.
Și nu orice clișee, ci dintre cele mai obosite și deranjante, el fiind exuberant, extravagant, exagerează enorm în reacții, practic se comportă ca o combinație dintre o divă superficială și un fătălău ce cere pumni.
Nu era nevoie de aceste tușe groase să ne dăm seama că la el soarele răsare mereu dinspre vest și mi s-a părut o caracterizare de prost gust.
Dar dacă actorul care-l interpretează, Emil Rengle, care este homosexual, a considerat că este în regulă să fie portretizat în acest el, atunci cine-s eu să comentez?
🏆 Ce fac fetele – Verdict 👍 sau 👎
Dacă scenariul ăsta ar fi fost prezentat drept o compunere în clasa a cincea probabil cu greu ar fi trecut de pragul corigenței pentru că are o structură haotică, fără acel mijloc reprezentat de desfășurarea acțiunii.
Apar personaje din neant, precum cel jucat de Cezar Ouatu sau acel nenea nervos cu limbaj abuziv din florărie, care au niște scene destul de suculente ca timp, dar care dispar la fel de repede cum au apărut fără să influențeze povestea.
Am rămas cu impresia că a făcut cineva mișto de scenariu și a inserat când și când câte o pagină scrisă la sanchi și nimeni nu s-a prins de șmecherie și le-au filmat și pe alea.
Să mă picați cu ceară direct pe carnea jupuită că n-am priceput sensul acelor secvențe.
Nu pot spune că este neapărat un film rău pentru că nu enervează cu ceva ostentativ, dar este insipid și impotent narativ.
Ideea era una care, bine pusă în practică, putea duce la o producție interesantă care să atace modul în care oamenii fac față unor tragedii sau dezvăluiri surprinzătoare, dar scenariul are pierderi grave de memorie.
Uită în cinci minute ce a construit anterior și se apucă de alt fir narativ care și el este abandonat după alte câteva minute.
Dacă filmul ar fi fost spart în scheciuri scurte cred că ar fi existat mai multă coeziune în acele mici povestioare.
Încă una și mă duc, trebuie să vă satisfac cele două mari curiozități când vine vorba de filmele românești.
Unu la mână, se aude bine, ceea ce m-a bucurat.
Doi la mână, se mănâncă ditamai strachina cu ciorbă, dar se „mănâncă și ciorbă‟.
Eu am rămas contrariat pentru că tot nu am priceput care-i scopul acestui film prea dezlânat pe gustul meu, chiar dacă are intenții bune.
Așa că am să-i ofer cadou de împăcare 5 buchete
(2,5 / 5)
Trailer
CA FETELE – Trei fete cucuiete. Și puii lor.
