Cannibal holocaust

Cannibal holocaustAtenție, cuvinte grafice în cele ce urmează pentru că aici voi sfâșia din punct de vedere cinefil infama producție Cannibal holocaust realizată în 1980 care a generat o pleiadă de controverse.

 

🎬 Cannibal holocaust – Premisă

Intru direct în inima poveștii pentru că în jungla amazoniană s-au pierdut câțiva oameni ai unei echipe de producție care s-au cărăbănit acolo pentru a realiza un documentar despre sălbaticii înapoiați de prin zonă.

Doar că ăștia se dau de tot la fund, se fac dispăruți de pe fața pământului și nimeni nu știe nimic de soarta lor.

S-au luat în brațe cu băștinașii, captivați de modul lor de viață?

Sau este vorba de ceva mult mai grav și sunt deja oale, surcele și ciorba de seară pentru triburile canibale care-și duc traiul departe de civilizație?

Că nu degeaba se numește filmul Cannibal holocaust.

Norocul nostru este că profu` Monroe (Robert Kerman – Spider-Man) găsește rătăcite prin junglă rolele de film și își face pomană cu noi, ducându-le la o rețea de televiziune.

Și uite așa avem marea onoare de a afla ce s-a întâmplat cu cei patru călăreți ai apocalipsei.

 

💭 Cannibal holocaust – Comentariu

Cu două decenii înainte ca The blair witch project să dea iama-n genul „found footage‟, Cannibal holocaust îl inventa, deoarece acest film este, pentru o bună parte, un „found footage‟.

La cum pornește, cu o muzică liniștitoare în surdină, din aia romantică de „corazon‟, pe fundalul unor imagini superbe cu o natură sălbatică, vie, verde și virgină, aș fi zis că am de-a face cu un film pacifist.

Mno, am uitat la ce mă uit că apoi se pornește infernul vizual care necesită un stomac mai tare ca al lui The Rock într-o zi de abdomene.

Să țineți aproape de voi o pungă știți voi de care, dar și un sac cu nuci că sigur veți sparge câteva dacă le puneți între cleștii fesieri.

Și nu, nu glumesc, Cannibal holocaust va genera multiple zvâcniri involuntare bucifere pentru că imaginile prezentate sunt de-o violență extrem de realistă.

Am asistat la un masacru senzorial care mi-a invadat fără nici cea mai mică jenă toate simțurile și, spre deosebire de alte producții de gen, aici nu mi s-a părut că brutalitatea este una gratuită, pusă pe ecran doar cu scopul de a șoca spectatorul.

Știți de ce toate nenorocirile demne de un abator demonic par reale?

Pentru că multe chiar sunt pe bune, sunt măcelărite animale în toată splendoarea viscerală de nu-i adevărat.

Așa că dacă vă ia suspinul pe la ochișori când vedeți o pisicuță călcată de mașină, atunci fugiți de Cannibal holocaust ca vegetarianul de o fleică-n sânge.

Înțeleg de ce la vremea lui a iscat o asemenea isterie pentru că filmul arată ca unul autentic chiar și acum, la peste 4 decenii de la lansare.

Cei care au realizat filmul au făcut o treabă monumental de bună în domeniul grotescului, de până și eu, care deja știam adevărul, am mai verificat odată să fiu sigur că ăștia n-au mătrășit pe bune oameni în cadrul filmărilor.

Senzația de verosimil este dată de amestecarea violenței reale pogorâtă asupra bietelor animale (care nu au fost irosite) cu cea falsă prestată oamenilor astfel încât creierul uman a luat senzația de adevăr de la animale și a proiectat-o și la oameni.

Este interesant cum te scârbește să vezi cum sunt măcelărite animale în numele unui film, deși ulterior au devenit hrană pentru băștinași, dar când băgăm în gură o ceafă de porc sau o friptură suculentă de vită nu ne apucă niciun gând sinistru cu privire la masacrul comis în numele cinei noastre.

Cannibal holocaust

 

De asemenea, Cannibal holocaust este lipsit de orice inhibiții, pădurile dese cârlionțate și ghioagele în stare flască (eufemisme crude, știu, dar astea mi-au venit în minte) sunt prezente la tot pasul.

Nu există urmă de pudism în acest film, ar fi fost și culmea ca aici să fie trasă linia după ce am asistat la câteva tranșări experte de trupuri umane.

După cum scriam anterior, toată această simfonie macabră de jupuiri de piele și smulgeri de organe nu este fără scop.

Se vrea o prezentare a diferenței extreme de mentalitate dintre lumea civilizată, cea cu zgârie nori și poluare mortală, și sălbaticii înapoiați, parcă încremeniți în epoca de piatră, ce au niște modalități barbare de a-și rezolva problemele și a-și procura hrana.

Trage o paralelă care te pune pe gânduri și te face să contempli serios la noțiunea de civilizație și ce înseamnă ea pentru fiecare națiune în parte.

Și cu ce drept o semințenie care se crede superioară intervine în ordinea firească a lucrurilor altei semințenii având impresia că metoda ei este mai bună decât a celorlalți?

Și cu ce drept își impune stilul de viață cu o aroganță meschină asupra altora care nu împărtășesc aceleași valori societale?

La prima vedere este ușor să arăți degetul spre sălbatici, dar la o analiză la rece începi să te îndoiești de aceste caracterizări și începi să te întrebi cine este cu adevărat înapoiatul în această confruntare.

Dând la o parte festinul vomitiv de scene pline de grozăvii grosolane, Cannibal holocaust este și un film simbolic.

Dacă poți să decojești putreziciunea imaginilor repugnante care vin în mai multe straturi pline de împuțiciune vizuală, dai peste o producție care disecă, în stilul ei primitiv, conceptele de viață ale diverselor rase de oameni.

Și ce înseamnă să nu ții seama de proverbul: „Ce ție nu îți place, altuia nu îi face‟.

 

🏆 Cannibal holocaust – Verdict

Realizarea acestui film mi-a adus aminte de Apocalypto-ul lui Mel Gibson, figuranții sunt băștinași care n-au nicio treabă cu actoria, deci interpretările sunt șubrede rău.

Îți dai seama de la o milă marină că doar se prefac în anumite momente în care ar trebui să se dedea la acte scârnăvești, dar cum să le dau cu bâta-n cap pentru asta?

Nu m-a luat niciun dezgust, nu unul cu adevărat insuportabil. Că după ce am petrecut 3 ore alături de NEKromantik, nimic nu mă mai oripilează.

Așa că înainte de a defrișa concluzia mea, trebuie să vă avertizez, că văd ca așa se cere acum, că filmul conține secvențe de o brutalitate extremă și multe scene de viol, așa că nu vreau să aud comentarii că ați rămas cu sechele de pe urma filmului.

Fascinantă este și povestea evenimentelor din lumea reală iscate de realizarea acestei producții.

Știu că există un documentar pe tema asta, dar materialul este suficient pentru un film interesant.

De final, pot spune că filmul Cannibal holocaust mi-a plăcut, că nu este doar un „giallo gore fest‟ din categoria „exploitation movies‟.

La bază este și o profundă eviscerare a mentalității așa-zis superioare a unei rase care le privește cu dezgust pe cele considerate inferioare pentru că nu-i împărtășesc aceleași valori.

De aceea trec peste imaginile belicoase pe care le tratez și ca unele pline de simboluri, nu numai de carne macră, și mă duc să-i pregătesc filmului 8 fripturi în sânge.

4 out of 5 stars (4 / 5)

Recenzie video:

Trailer:

IMDB

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

A serbian film

A serbian film

Anul 2010 asista la nașterea prematură a lui Srpski film (A serbian film), o producție …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.