Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
🎭📜 CINA DE ADIO – Spectacol de teatru (Ecaterina Ladin, Gheorghe Ifrim, Mihai Călin).
🎬 Un cuplu căsătorit de ceva ani s-a cam săturat de prietenii vechi și vrea să scape de ei. Cum la modă este Cina de adio în care faci poftele celor pe care vrei să îi tai din viața ta și apoi un șut în fund, cei doi aplică acest nou trend pe seama unui amic venit fără soție.
🍿 Nu știu cum funcționează treaba cu piesele de teatru, cum sunt adaptate, cum au voie să fie adaptate, dar aici parcă mergea să fie folosite nume românești în locul celor franceze, chit că piesa este una din Hexagon. Să fie astfel mai aproape de public, mai pe limba noastră.
Dar ăsta este singurul aspect pe care îl beștelesc la această producție de teatru.
În rest, piesa este genială, am râs cu lacrimi pe parcursul celor aproape două ore cât a durat. Și nu doar eu, ci toată sala.
Este un scenariu excepțional de proaspăt, cu siguranță este actualizat în permanență pentru a se asigura că are în cuprins cele mai proaspete subiecte.
Umorul este de două feluri.
În primul rând, avem o caterincă de limbaj de Doamne ferește, în sensul bun, personajele scot cele mai neașteptate perle amuzante, fac niște referiri de te ia cu sughiț, iar dumele vin neîncetat, nu te lasă deloc să respiri.
Și când crezi că gata, mai ilar de atât nu se poate, hop, vine bomba nucleară, schimbul de roluri, reinterpretarea acelorași scene, dar din alt punct de vedere.
În al doilea rând, deși nu atât de accentuat, avem comicul de situație în care corpul personajelor joacă rol principal. Dansuri fistichii, interpretări caraghioase, grimase pline de scălâmbăieli, totul cu bun gust, au isterizat audiența.
Aici Gheorghe Ifrim se maimuțărește de până și Mihai Călin se retrăgea într-un colțișor cu mâna la gură să nu izbucnească în hohote.
Ori așa era rolul, ori indiferent de cât de profesionist erai, n-avea cum să nu te umfle râsul la dănțuirile ridicole ale lui Ifrim.
Pe alocuri, este chiar și meta, actorii interacționând cu publicul, personajele sunt conștiente că sunt într-o piesă de teatru, că joacă un rol, această abordare fiind un alt izvor bogat generator de umor.
Comedia abordează, chiar dacă succint, în fugă, că sunt prea multe, subiecte la modă ca Putin, Teambuilding, plagiat, făcând referire directă la evenimente care se desfășoară în timp real.
Dar sunt și trimiteri către personalități mai în etate sau decedate, precum Mr. Bean sau Michael Jackson.
Și am evidențiat doar o mică parte din ceea ce reprezintă Cina de adio.
Clar este o piesă de teatru pe care o recomand din toată inima, nu cred că poate sta cineva ursuz pe tot parcursul ei și să nu rupă câteva hohote de râs.
👍 sau 👎? Deși la suprafață este o comedie efervescentă, în adâncime are un profund strat de tristețe.
Se ia la trântă cu conceptul de prietenie, cu banalizarea lui, cu platitudinile care apar într-o căsnicie aparent trainică, dar plină de reproșuri nespuse și secrete ascunse.
Dar și cu plictiseala care ne acaparează și ne transformă viața într-o rutină lipsită de zvâc, de romantism și de bucurie.
Atenție, nu este recomandată minorilor, deși prin sală erau destui puradei aduși de părinți și bunici. Probabil n-au știut, cum nici eu n-am avut habar, ce limbaj este folosit.
Se înjură, de fapt sunt folosite cuvinte vulgare și sunt multiple replici cu substrat sexual, care mai subtile, care fără nicio jenă, direct pe față.
Oare de ce nu se isterizează lumea că într-o piesă de teatru limbajul este unul obscen, dar ia Internetul joc la ceva asemănător într-un film?
Mă rog, am uitat că una dintre trăsăturile umane este ipocrizia de care se leagă și Cina de adio.
🏁 Vai de mine, și eu care am crezut că Insomniacii a fost o piesă amuzantă, dar ea pălește în comparație cu aceasta de față și nu mai țin minte să fi râs atât de mult decât la vreo 2-3 comedii de-a lungul vieții și la această piesă de teatru.
Despre actori ce să mai zic? Toată stima, este a doua oară când îl văd pe Gheorghe Ifrim, omul are talent cu grămada, dar nici ceilalți doi nu se lasă mai prejos. Superbi, ce să mai.
N-am ce altceva să mai fac decât să mă duc și eu în gang să asist de 10 ori la niște reprezentații de tip „body language‟.
(5 / 5)
