Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Top AFI 100
Loc 011 – City lights
Charlie Chaplin lovește din nou cu City lights, aflându-se chiar în afara topului 10.
După ce ne-a mai încântat cu Modern times și The gold rush, vagabondul mustăcios se cocoață tocmai pe locul 11 cu City lights, un film în care Charlie Chaplin își reia rolul celebru, Tramp, personaj fără nume, care umblă teleleu în haine ponosite, cu pălăria-i celebră și nelipsitul baston.
Lovit din nou de sărăcie, de fapt nu, m-am exprimat eronat, continuând să fie vizitat de-o pauperitate eternă, Tramp doarme pe unde apucă și încă din prima scenă a filmului Charlie Chaplin ne încântă cu un umor eminamente fizic.
Gonit de la locul lui de odihnă, Tramp își tocește pe caldarâm pantofii și așa jecmăniți și o întâlnește pe florăreasa oarbă (personajele nu au nume), o frumusețe de fată care-i cade cu tronc boschetarului amuzant.
Cum domnița are probleme financiare grave, Tramp își stabilește drept obiectiv să o ajute să treacă peste aceste necazuri generate de lipsa banilor. Dar ce te faci când ești mai sărac decât cea pe care vrei să o ajuți? Când buzunarele tale fluieră a pagubă, de unde bani să dai și altora?
Dar Tramp este un om descurcăreț, plus că zeița Fortuna îi dă o mână de ajutor sub forma unui milionar șucărit pe viață care, în urma unui eveniment ce ar fi putut avea urmări tragice, îl ia sub aripa lui protectoare pe Tramp. Dar asta când și când, nu non stop.
Filmul este alb-negru, apărut în 1931, dar chiar și acum rămâne la fel de amuzant, la fel de trist, la fel de sentimental, chiar dacă peste el au trecut decenii și cinematografia a cunoscut un progres exponențial, cel puțin tehnic.
Povestea este simplă, nu are nevoie de multe cuvinte, transcende bariera lingvistică, oricine poate urmări filmul și îl înțelege fără probleme și Charlie Chaplin demonstrează, dacă mai era cazul, că este un geniu.
Gagurile fizice nu au cum să te lase bosumflat, oricât de ursuz ai fi, City lights te binedispune pentru că Tramp intră în tot felul de belele, de la o neînțelegere cu o statuie până la celebrul meci de box care a devenit o scenă legendară în ceea ce privește umorul coregrafiat.
Referitor la glumele prezentate aș avea o singură mică obiecție, le repetă de 1-2 ori în cadrul aceleiași scene și își pierd din farmec. Dar atât am de comentat aici, nu am altceva de obiectat pentru că deși știam parte din dumele din film tot m-a răbufnit râsul la revederea lor, fiind nemuritoare. Tot Charlie Chaplin a concretizat și expresia: A face spume la gură.
Chaplin este și foarte acid într-o anumită direcție, chiar dacă filmul este mut, are o singură parte vorbită, anume discursul ținut de politicieni din gura cărora răzbat doar niște baliverne neinteligibile, clar niște săgeți aruncate spre clasa politică și care transmit un mesaj care este valabil și astăzi, politica se pricepe doar la bla-bla-bla și nimic altceva.
Dar dincolo de partea amuzantă, City lights este și o poveste de dragoste romantică, doamna și vagabondul înainte de animație, și relația dintre Tramp și Blind Girl este una care te încălzește spiritual și îți redă speranța în umanitate. Nimic nu este forțat în această poveste, totul curge natural, se merge pe simplitate, pe onestitate, pe curățenia sufletească, pe bogăția spirituală, și nu pe superficial și avuții materiale.
Tramp nu se gândește nicio clipă la consecințele faptelor lui, departe de el gândul că ajutând-o pe Blind Girl își sabotează șansa la dragoste, deși sărac, altruismul este cel care îi ghidează acțiunile și inima îi rămâne neîntinată. Ne arată contrastul dintre a privi indiferent și a vedea cu adevărat.
Charlie Chaplin reușește fără cuvinte ceva ce cineaștii de azi, având la dispoziție infinit mai multe posibilități, nu mai sunt în stare decât rareori, să ne facă să ne lipim drăgăstos de personaje, să suferim odată cu ele și să ne bucurăm simultan.
Când mai erau câteva minute din film deja eram cu opinia formată, dar apoi a venit finalul și rareori mi s-a întâmplat să intru instantaneu în modul „unde-i batista că vin inundațiile‟. Doar Hymn to the sea din Titanic m-a mai redus la o baltă de lacrimi în câteva secunde.
Probabil finalul din City lights este unul dintre cele mai emoționante la care am asistat, foarte puține filme reușind să mă transforme instant într-o fântână arteziană. Scena este minuțios construită încât te trece într-o perioadă foarte scurtă printr-o gamă variată de sentimente, de la tristețe la bucurie, de la agonie la extaz, de la comic la iubire, de la tensiune incomensurabilă la relaxare sublimă. Ce să mai, îți stă inima-n loc când se taie muzica pentru câteva secunde și apoi o ia iar la galop în secvențele următoare.
Charlie Chaplin ne arată că o imagine face într-adevăr cât o mie de linii de dialog și nu pot decât să-mi scot pălăria în fața lui.
Și nu scriu aceste cuvinte pentru a mă ralia la opinia generală, dar la naiba, finalul este monumental prin simplitatea lui, dar atât de încărcat de emoții de mi-este greu să-mi găsesc cuvintele potrivite
Cu o coloană sonoră fermecătoare, deși lipsită de o piesă de rezistență precum Smile din Modern times, City lights este un film sublim, pe de o parte extrem de amuzant, dar pe de altă parte incredibil de emoționant.
Deși o să îi dau un buchet cu 10 flori, consider că trebuie să joc un pic și rolul avocatului diavolului și să evidențiez câteva erori tehnice flagrante, de la garderoba clar aranjată în prealabil pentru a facilita gagurile până la cablul vizibil care-l ajută pe Charlie Chaplin în scena boxului. Dar nu pot să dojenesc minunăția asta de film cu elemente din astea superficiale și neglijabile și rămân înfipt cu tărie în acea notă de 10.
(5 / 5)
